Văd o călătorie de la un pol la altul din 1991, mi-a fost anunțată de visul cu banane de azi-noapte. Imaginile din 1991: ce fețe, ce fel de a vorbi… Vremuri plicticoase, mă zbăteam ca dracu să ajung la capătul zilei – acum, pe la prânz, nu mai am chef nici să mă uit în jur, nici să ascult ce zice lumea. Erau alte zâmbete în 1991; chipurile erau mai variate și obiceiurile mai migăloase, ce oameni, puțini pofteau la contul perfect, nu bântuiau botoxul și silicoanele, graba era pentru fraieri, „a gentleman will walk but never run”. Și culorile erau mai șterse, retina nu-ți crăpa pe stradă, nu te mâna nimeni la shopping. Se râdea de prostii, mda, lumea se prostea, era o chestie, te amuzai.
Numai zilele alea erau tare lungi, erau unele care țineau cât un an întreg.
linia aia paralela cu orizontul are forma de speranta… fac pariu ca acum e franta. 🙂