(and for patients, too…)
Bine ar fi ca acum, când citeşti aceste rânduri, să fii sănătos tun. Când eşti sănătos tun, ţi se pare că discuţiile legate de sănătate au doar conotaţii generale, că ţie n-o să ţi se întâmple nimic şi că problemele sănătăţii publice ţin exclusiv de moralitate, de principii etc. Când eşti sănătos tun, nu faci alteva decât să te întrebi, pe îndelete, fără sentimentul urgenţei: oare chiar merită să mă asigur? Dacă mă asigur, cum e mai bine s-o fac? Merită să investesc în sănătatea mea şi dacă da, cât? Să trag statul la răspundere pentru politicile sanitare?
Pentru cei sănătoşi, întrebările de mai sus par să facă parte dintr-o perspectivă extrem de îndepărtată… Aşa să şi rămână, aş adăuga!
Dar… dacă vei avea nevoie cândva, totuşi, de medic? Mai mult: dacă vei avea nevoie, cumva, de medic după ce vei fi ajuns la pensie? Cu ce anume o să „cumperi” sănătate? O să ai bani în „buzunar” ca s-o cumperi?
De fapt, întrebarea pe care ţi-o pun azi sună astfel: o să mai ai ce să cumperi?
Te întreb pentru că, peste nu mai mult de 5 – 10 ani, medicina europeană va beneficia de o „gaură” de personal estimată la cel puţin un milion de medici, asistente şi personal auxiliar (vezi aici). În acest timp, guvernele europene, cele pe care tu le votezi periodic, îşi freacă deja mâinile: ah, ce bine, vom avea de plătit cu cel puţin un milion de salarii mai puţin!
Habar n-am ce-i face pe politicienii europeni să se bucure atât de mult de trimiterea în neant a acestor salarii . Nu mă gândesc decât la faptul că, oricât de mulţi bani am avea în cont, cele un milion de salarii lipsă o să ne usture unde ne doare mai tare.
În context, să sperăm, oare, că aceiaşi politicieni vor reconsidera (cu aplomb economic, bine înţeles) problema eutanasiei?
Pentru studiul deficitului de personal medical european, iată încă două linkuri:
Cand o sa-nceteze senzatia de creier care se straduieste intens sa paraseasca incinta craniana, probabil ca o sa-ti raspund intr-un post generos conectat si la altecele.
Pana una-alta, inainte de a ma sfarma sa gasesc solutii pentru deficitul de personal, am o propunere foarte indemanoasa pentru limitarea suprasolicitarii personalului existent: renuntarea la interventionismul macabru cu orice pret, capabil sa transforme un organism megasanatos (care-n 26 de ani n-a calcat prin spitale decat ca insotitor) intr-o anexa vesnic si indelung conectata la una sau mai multe dintre specialitatile medicale din oferta. Ceva-mi spune ca s-ar simti o diferenta nu tocmai microscopica. Deci mai exersati si abstinenta. Dup-aia mai vedem si de ce sanatatea n-are ce cauta sub 10% din PIB.
oh, nu-mi spune si tu, precum mariner, ca operam doar asa, ca sa ne aflam in treaba… 🙂
Bine, nu-ti zic, te las sa deduci singur. =))
Iti zic totusi ca daca ingurgitam atata amar de antibiotic superpowerful cat mi s-a scris pana la varsta asta, in momentu’ asta cred ca-ti scriam de sub vreun clopot de sticla, ca de sistem imunitar sigur-sigur nu mai putea fi vorba. Probabil aveam la activ si oarece operatii mai cu treaba pe felia digestiva. (Uite, vezi ce copil simtit sunt, la episodu’ capital nu fac referire. 🙂 ) Pe bune acum, am impresia ca unii dintre colegi-ti iubiti confunda tratamentul cu investigatia, de unde un lung si plin de rateuri trial-and-error. Or fi si situatii-limita cand raspunsul la tratamente de proba e singura investigatie posibila, dar sa ma scuzi, chiar orice nimic nu se preteaza la probe de rezistenta aplicate pacientului. Hai, incearca si tu un moment de sinceritate si recunoaste ca exista o lejerete incredibila in a introduce pacientii in scheme de tratament dictate de puterea pixului si nimic altceva, cred ca merit macar atata bruma de sinceritate. 🙂 Si mai recunoaste si ca multe si urate-s urmarile — si in sensul desfiintarii pacientului, si in sensul cresterii presiunii pe sistemul caruia tocmai ii plangi de mila nu fara motiv.
ce spui tu e cea mai mare problema nowadays, dupa chestia cu finantarea. se schimba filozofia actului medical care devine ceva economic. e un cacat. merita capitol separat ca sunt multi colegi furiosi de mizeria asta. colegi de aici si de aiurea.
e o chestie tare incurcata.
De incurcata, e incurcata. De separata, nu e separata.
Pentru ca de fapt acolo mi se rupe mie firul evaluarii costurilor in conditii normale si a deficitului de personal. Mai exact, problema cu pricina rezulta sarind o etapa: INVESTIGATIA! Tu stii ca eu am o mare frana a face un medic incompetent, cu atat mai mult un numar de medici atat de mare, ca nu-s putini practicantii de salturi peste etape — acu’ n-or fi toti boi si cinici, la naiba, ceva i-a impins inspre mentalitatea asta paguboasa si cu efecte inversate! Intrebarea e de ce s-a ajuns ca saritul etapei asteia sa fie o practica larga. In alte vremuri, era clar ca metodele de investigatie non-invaziva erau limitate. In vremurile astea, sunt tot limitate, ca disponibilitate. Uite, poate-ncepem de-acolo sa masuram lucrurile: ce e mai rentabil, sa pompam niste bani in plus pe sistemul de functionare actual sau sa schimbam radical prioritatile punand in fatza carului preventia si investigatia non-invaziva? Ca de-asta ziceam mai sus despre minimul de 10% din PIB, despre care nu putem vorbi pana nu stabilim de ce vorbim despre sumele alea care par cosmice pentru noi! Nu sunt deloc cosmice daca prin alocarea lor corecta si in spirit modern schimbi complet o mentalitate care incurca orice tentativa de educare a populatiei — adica bizonului nu-i poti zice sa mearga din timp la medic pentru depistarea timpurie a diverselor problemutze daca experienta lui, multa sau putina, cu sistemul medical e ca odata intrat pe o usa a sfarsit dependent de alte 2342346457 de usi, cu sanatatea praf. Iar frana trasa preventiei iti ia din mana unealta cea mai minunata in ridicarea nivelului sanatatii boborului si scaderea presiunii pe cap de personal medical si pe bugetul alocat actului medical realmente necesar, nu inchipuit. Altfel spus, faceti voi in interiorul breslei ce trebuie, gasiti raspunsurile aferente, ca mai apoi sa putem facem impreuna ce trebuie: sa argumentam de ce nu se poate reforma fara o pompare initiala de bani printr-o alocare sanatoasa, atat ca procent, cat si ca directionare a fondurilor. Si abia apooooi ne-ar mai putea da prin cap sa povestim despre ce sunt alea pachete de servicii individualizate care sa dea pacientului posibilitatea de a decide ce tip de asigurare suplimentara ii trebuie peste pachetul de baza — ca de asigurari n-om scapa de tot, n-are sens sa ne aburim c-om vedea degraba sistem national iesit complet din logica asta.
stii ce i-a (ne-a) impins sa procedeze asa?
ceea ce se cheama “medicina defensiva” si “evidence based medicine”. cele doua chestii tocmai enuntate te obliga sa fii maximal de invaziv si sa faci pe dracu in patru ca sa spui: uite, stiu cat mai aproape de 100% care e treaba.
cat despre asigurari, ar trebui sa fim corecti si sa le denumim asigurari de boala si nu asigurari de sanatate, ca ele sunt inventate nu pentru a preveni, ci pentru a trata. filozofia fundamentala a asigurarilor nu promoveaza preventia, ci tratamentele.
dar, oare au de ales?
Tentativa de a sari etape sub pretentia lui “cat mai aproape de 100%” are marea “calitate” ca si cand o dai in gard, tot foarte aproape de 100% iti iese. Si uite-asa, putinii pacienti care n-au de la mama lor de-acasa prostul obicei de a impinge diversele afectiuni care-i bantuie pana in pragul crapatului, devin paranoici si dobandesc numitele proaste obiceiuri pe traseu. (Eu cel putin cred ca-ti dai seama ca nu mai intru veci in perimetrul vreunui… spatiu cu tematica medicala. EVER! Daca crap, sa-mi fie de bine.) Deci “logica” la care faci tu referire mie-mi spune un singur lucru: SA SE INTRODUCA DRACULUI MATEMATICA SI LOGICA FORMALA LA ADMITEREA-N UNIVERSITATILE DE MEDICINA! Spune-mi, eu ca om antrenat o buna bucata de vreme in regim de matematici cam ce asteptari de mare performanta in chestiuni care necesita conexiuni ultracomplexe sa am de la un medic dupa ce-mi demonstreaza ca nu-l tine logica nici sa ia o decizie minimal coerenta despre ordinea etapelor de bun-simt from the first encounter to the farewell thank-you? Adica… n-ai timp sa treci cu mine prin toate etapele de investigatie non-invaziva/minim invaziva, dar dup-aia ai timp sa te trantesti de mine de 23454567 de ori pe luna de spaima sa nu-ti bag niste reclamatii si alte actiuni “corective”? Come oooon, it’s simply f_cked and twisted logic!
Iar asigurarile, de boala, de mama dracului, de ta-su, indiferent cum le zicem, sunt o notiune care nu are ce cauta in domeniul medical, sa fie clar. E o aberatie in sine. Au aparut strict din speculatia ca intr-un domeniu de care nimeni nu se poate lipsi, toata lumea accepta sa intretina o afacere absolut mizerabila ca asta. (Inca un motiv pentru care nimic niciodata n-o sa mi se para mai potrivit decat un sistem national de sanatate.)
Intrebi daca au de ales? Da, au. Dar e foarte adevarat ca nici eu n-as reactiona foarte misto daca mi-ar spune cineva ca vrea sa bage 15% din PIB intr-un sistem de sanatate in care niste baieti conformati in spiritul lui “cat mai aproape de 100%” sunt in stare sa consume resurse nelimitate pentru a se asigura ca nu mai scap veci intreaga din mainile lor. Deci da, au de ales, dar au de impus standarde si proceduri si au de penalizat crancen deviatiile din exces de desteptaciune.
matematica si logica formala?!
uite, fara suprare, e o carte care discuta despre deosebirile dintre mate and stuff si “logica” sistemelor bio si economice. e scrisa de un fizician, F. Capra, si discerne corect intre cele doua tipuri de logica.
in medicina sunt prea multe variabile, iar ele nu sunt incadrabile in sisteme standard. uite un exemplu:
http://www.sfar.org/acta/dossier/archives/mu06/html/mu06_01/urg06_01.htm
@ Anca:
cat despre deviatiile din exces de desteptaciune ele se datoreaza, fundamental, faptului ca medicii sunt dati in judecata. daca pacientii ma dau in judecata, o sa fiu defensiv, deci o sa-mi iau toate mijloacele de aparare care sa-mi justifice atitudinea, indiferent ca e invaziva sau non-invaziva. asta o sa coste mult mai mult, fireste, dar de ce sa platesc eu, ca pratician, pentru neclaritatile funciare ale unei stiinte inexacte, care, din motive imbecile (inclusiv mercantile), este considerata exacta?
mecanismul se cheama defensive medicine. e o problema de sanatate publica. costisitoare. asa ca depinde ce vrei: sa coste putin? – atunci rata de diagnostice eronate va creste.
sa ai diagnostice cat mai accurate? – atunci, pregateste-te sa scoti banii din buzunar.
vrei supersiguranta in medicina?
nu exista nici chiar la harvard. ei au doar o rata mult mai scazuta de esec care costa de te indoaie.
pentru ce inseamna defensive medicine, ia de-aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/Medical_malpractice
vezi, mai ales, segmentul: The case for medical liability reform.
ca sa vezi ca situatia in medicina e fffff complexa (stiu ca stii, dar aici e sistematizata) vezi aici>
http://en.wikipedia.org/wiki/Non-economic_damages_caps
iar pentru o introducere in “excese”, poftim:
http://www.defensivemedicine.org/
toata lumea asta se cearta si dezbate tocmai pentru ca sound logic doesn’t work here. daca vrei, o sa scriu despre democratizarea accesului la medic si despre democratizarea sapientala a doctorilor, consecutiva tehnologiei. ai sa vezi ca ce-ti doresti tu este un medic ideal care, orice i-ai face, necesita ani de zile de studiu suprapus peste o inteligenta basic. astia sunt foarte putini, pentru ca ei scot diagnosticele nu prin logica, neaparat, ci printr-un mix de logica/fler.
pana si nemtii, cei atat de logici, au inventat un termen care face ere in medicina: blitzdiagnose. ca sa fii blitz, logica e o firimitura. si ca sa te vada un tip chiar priceput la blitz – it really costs!
“Logica intuitiva” despre care vorbesti tu, ca s-o botezam asa, incepe acolo unde se termina evidentele, Florin si nu mai repede. Special am vorbit strict despre pacientii care se prezinta din buna vreme la controale de toate mamele, ca sa nu povestim despre cazurile unde spatiul de manevra al medicului e limitat si deciziile trebuie luate ieri, daca se poate. 🙂 Mai la tinta tragand, pe mine ma scoate din minti automatizarea asta in care medicii ajung sa nu mai tina cont cand e justificat sa sara etape si cand nu. E-adevarat, volumul mare de cazuri-limita care incape pe mana unui medic intr-o tara semianalfabeta si saraca e capabil sa induca reflexe. Bun, dar asta tot nu scuza regimul de banda rulanta aplicat sablonistic si alora 3-5% pacienti sau cati or fi care se prezinta la timp si chiar sunt dispusi sa bage oricat in orice tip de investigatie SF ti-ar putea da prin cap ca-ti poate fi de folos.
Tu vorbesti despre contorsiunea logica introdusa cu forta de contextul in care e obligat sa profeseze medicul si pe felia respectiva stii bine ca-s prima care zic oricand ca, mai ales in RO, TOTI medicii isi asuma niste riscuri de-ti ingheata sangele pe traseu, pentru simplul fapt ca profeseaza in fix alte conditii decat alea pe care le gaseau ei in tineretea formativa prin cursurile de la universitate. Evident ca-n directia asta o sa fiu vesnic de partea medicilor. Dar combinand ce-ti spun eu cu ce-mi spui tu, ajungem exact la aceeasi concluzie: da, si ca sa se poata practica investigatiile multiple inaintea stabilirii tratamentului, si ca sa scoatem personalul medical din logica defensiva dusa-n extreme din cauza contextului in care-si desfasoara activitatea, singurul lucru 100% sigur e ca trebuie bagati bani gramada in sistemul medical! (Si asta NU are cum sa se intample prin asigurari, indiferent daca ele exista sau nu! – aia sunt niste bani rulati intr-o cantitate complet nesemnificativa din perspectiva a ce povestim noi. Aici doar procentul din PIB poate face diferenta.)
Si acum spune-mi, de cate ori ti s-au adunat colegii sa discute lucrurile astea cu oricine dracu’ a facut bugete-n tara asta asa cum le discutam noi aici? Pentru ca noi mai povesteam si al’data despre nevoia ca medicii si pacientii sa faca front comun mai degraba decat sa se gaseasca-n plina confruntare. Dar pentru asta e stupid ca medic sa te limitezi la a enumera ce-ti lipseste din spital, ca sa creezi oportunitatea de a ti se-nchide gura ca-s scurgeri de bani la achizitii. Daca incepem sa discutam privind lucrurile mai din avion, ajungem mult mai usor la concluzia ca “eficientizarea cheltuielilor” e un text de rahat si ca un sistem pe bune, IN CONDITII IDEALE DE UTILIZARE A BANILOR, presupune niste bani alocati garla si rulati in regim de circuit controlabil, nu in plina isterie despre “competitivitate” pe bucati de sistem. Insa ca sa-ti poti permite simulari pe cazuri ideale ca sa justifici necesitatea fondurilor alora intr-o realitate care nu-i ideala nici in cele mai minunat dezvoltate tari trebuie sa scapi de vulnerabilitatile alea care tin strict de bunavointa medicului de nu transforma un caz banal intr-un caz complex. Cu toate spaimele si defensivele. Pentru ca ia ghici care-s pacientii cei mai predispusi la a lupta bara la bara alaturi de medici? Aia needucati care-ti vin semimorti pe usa de la urgente sau aia care pot purta o discutie rationala cu tine? Si daca le-o tragi in regim sablon alora din vagonu’ 2, de ce te-ai mira ca nu-i nimeni pe langa tine cand ceri sustinerea pacientilor? 🙂
@ Anca:
oricat de critic as fi cu Ro, discutia asta pe care o lansezi tu aici e valabila worldwide. pe bune. filozofia medicinei contemporane se indeparteaza, incet-incet, de esenta ei. ca la mijloc o fi industrializarea ei, nu stiu. ca aceasta industrializare a medicinei o fi strict necesara, iar nu stiu.
stiu doar ca problema in speta nu e specifica romaniei – la noi e doar dusa la paroxism.
Evident ca e o treaba internationala, batrane! Dar cu atat mai mult, daca tot preluam apucaturile altora, macar sa le luam si pe alea bune, legate de nivelul conditiilor in care se desfasoara actul medical, nu doar pe alea care tin de latura de business marsavesc si de stoarcerea de randament maxim din personal subdimensionat! Ca altfel e cum ziceam, ai nostri medici ar trebui sa demisioneze-n bloc daca ar tine mortis sa lucreze superprofi, ca altfel isi asuma responsabilitatea pentru conditiile rezultate din subfinantare, de parca mama si tata lor se zgarcesc sa investeasca-n sanatate si mai si fura. 🙂
demisie in bloc?!?!?!
ROFL
Proper reaction indeed. 🙂
Ziceam si io asa, ca pentru situatia ideala cand corpu’ profesional medical ar chiar avea chef de iesit cu pieptu’ dezvelit la marea tranta cu sistemu’. Nu-ti mai place SF-u’? =))
@ impricinatul:
Sa zicem ca aici ar fi mai mai on topic intrebarea mea.
Am vazut adesea ca invatamintul si sanatatea au probleme similare. Uneori par a fi luate cu copy si paste.
Dvs. mentionati aici o problema de deficit in numarul de medici, d-na sau d-ra Anca mentioneaza deficitul in calitatea profesionala a medicilor. Personal ma ingrozeste mai tare al doilea desi cred ca are legatura cu primul si cu intrebarea mea.
Cind ii ceri unui medic rezident sa lucreze ca un cal de povara pe un salariu de trei lei de ce sa mai fie motivat un potential profesionist sa imbratiseze cariera?! Ca sa poata trai omeneste peste 10-15 ani?! Dupa ce se “arde” aproape complet, lucrind cite 60/80 de ore saptaminal?!
Intrebarea mea era: Exista studii sau este pe undeva mentionat cite ore ii este recomandat unui medic/ diagnostician/ chirurg sa lucreze ca sa aiba performante rezonabile?
Pe mine ma ingrozeste gindul ca unui chirurg i s-ar putea cere sa opereze 40 de ore pe saptamina.
Situatie similara cu cea a profesorilor carora li se recomanda 40 de ore de predare saptaminal daca vor salarii mai “bune”, ca prea trindavesc cu doar 20.
Din punctul meu de vedere, deprofesionalizarea anumitor bresle are o stirnsa legatura cu exploatarea irationala – bezmetica si umilitoare – a resurselor umane sau cu reaua vointa si obtuzitatea factorilor de decizie in a intelege specificul fiecarei munci.
Exista o directiva a UE in acest sens: directiva referitoare la numarul maxim de ore care pot fi lucrate saptamanal. E vorba de 48 de ore. Pe aceasta tema, a avut loc o intrunire a medicilor europeni acum 3 saptamani, la Varna. La finele intalnirii s-a adoptat o rezolutie carereaminteste de directiva cu pricina.
Marea problema este, insa, ca si in alte tari exista o presiune a decidentilor pentru mai mule ore lucrate saptamanal. In ce-i priveste pe medici, de multe ori chiar ei incalca, voit, aceasta norma, datorita veniturilor suplimentare pe care le realizeaza muncind peste program. De aici, diferentierile fata de UE devin clare: medicii din UE lucreaza pe bani adevarati daca stau peste program.
Mie un timp posibil de 48 de ore imi pare enorm pentru o munca de asa mare raspundere, consum emotional si intelectual. Dar ma intrebam mai exact daca nu exista restrictii pentru numarul de ore dedicate activitatilor de mare stres: ptr operatii de pilda sau ptr orele de terapie cu bolnavii mintali sau sau cei cu varii tulburari mai putin grave dar cu un potential degenerativ la fel de serios pentru echilibrul mintal si eficienta socio-profesionala a individului. Cred ca sunt activitati care \”storc\” emotional si intelectual un medic.
Daca de pilda un chirurg vrea sa opereze 12 ore pe zi, zi de zi, ca asa ia bani mai multi nu exista nici o directiva sa il impiedice sa opereze in conditiile in care este epuizat si risca sa rateze un rezultat profesional bun din cauza asta?
Adica zic si eu ca nepriceputu\’ ca, desigur, se pot petrece si 40 de ore/ sapt. in spital si da randament, dar nu toate in activitatile de mare stres. Ori daca luam in considerare deficitul de care vorbeati si calitatea slaba a multor medici -pe care o mentiona Anca – trag concluzia ca daca ai nevoie de un chirurg bun ai toate sansele sa dai peste unul care e suprasolictat si epuizat in consecinta. Si asa cum ati prezentat lucrurile problema sa va tot agrava in timp. Si nu doar in Romania.
Mie imi pare la fel de nasol pentru pacient ca medicul sa lucreze peste programul in care poate functiona la maxima lui capacitate indiferent ca o face pentru a trai in mai mult lux ori pentru a atinge material o minima decenta.
Apropo de timp: Did you know the main reason doctors get sued? Believe it or not, it’s … … …
” … People need attention. It motivates them, it inspires them and it engages them. Most importantly, it makes them buy from you. When you don’t pay attention to your clients, it will cost you–and that loss could add up to a lot more than a sale.
For example, did you know the main reason doctors get sued? Believe it or not, it’s not because of medical mistakes–it’s because, again, attention wasn’t paid.
As detailed in Malcolm Gladwell’s book, Blink, researcher Wendy Levinson recorded hundreds of conversations between surgeons and their patients. Half of these surgeons had never been sued by a patient, while the other half had been sued–at least twice, as a matter of fact.
The differences were striking. The litigation-free surgeons spent, on average, three more minutes per patient than the second; they were also more inclined to engage in active listening, meaning they actually paid attention to what the patients said and responded accordingly–and with empathy. The other doctors were cold and abrupt; Levinson ended up being able to predict which surgeons would get sued just based on the tone they used with their patients.
It’s not just uncommunicative doctors who can feel this kind of pain. … ”
http://www.fastcompany.com/1839835/attention-must-be-paid
@ simona vlad – am participat la discutii pe tema asta cu colegii de afara. in momentul de fata nu exista o modalitate prin care sa “enforce” directiva de 48 de ore. daca un medic (despre medici era vorba) lucreaza in mai miulte spitale, nu exista un “tabel” comun prin care sa-i contabilzezi numarul de ore lucrate.
@ dragos B – totalmente de acord! cred ca si la noi, peste 80% dintre cazurile ajunse pe sticla ar putea fi dezamorsate daca s-ar schimba felul de a comunica cu pacientul. pentru asta, insa, la noi cel putin, e nevoie de timp mai mult si sa fii cat de cat odihnit. in ce ma priveste, cam de asta as avea nevoie pentru a crea un palier de comunicare mai bun cu pacientii/rudele acestora.
Foarte rea situatie. „Again”, similara cu cea din invatamint. Si profesorii pot sa isi puna ore girla, fara numar, fara numar. Si daca ar avea cine sa ii controleze nu i-ar controla. Si tanda pe manda calitatea actului profesional se duce pe Apa Simbetei, intr-o voiosie. Ai ore nedocumentate, materiale citite la prima vedere, in care chiar lectorul se incurca, sau cursuri neactualizate de la 1907 toamna, cit despre transmiterea valorilor umane prin propriul comportament – a se slabi.
Si sunt doua cauze mari. Nevoia de decenta si dorinta de inavutire. Rareori se poate distinge unde sfarseste una si unde incepe cealalta, dar, la fel, in ambele cazuri, in ambele bresle, beneficiarii directi sunt cei care au de suferit cel mai mult, cel mai dureros. Dar mai apoi sufera chiar breslasii insisi, iata, ptr ca sunt dati in judecata, isi pierd credibilitatea personala, sufera institutiile pe care le reprezinta, sistemul, societatea care isi pierde increderea in sistem si intra deja “amorsata” cu ura si preconceptii in interactiune cu acesta si cu obiectivele lui sociale: „Stim noi, dom-le… doctorii astia… profesorii astia…” etc… etc… „toti o apa si un pamint”
Tocmai pentru ca nu exista o educatie a exploatarii resursei umane, a intelegerii specificului fiecarei munci nici in rindul profesionistilor, nici in al decidentilor. – Nu de putine ori nici din partea beneficiarilor. Un intreg cerc vicios: eu, de exemplu, rareori ma indur sa ma asez la usa unui medic la care vad o exagerat de lunga lista de programari. O fi bun, dar daca are 20 de programari in 4 ore cita atentie imi va acorda mie?! Sed cu mina in falca si imi zic: Mai Simona, si sa vrea omul, de unde sa mai aiba si antentie, si empatie, si your best interests la inima lui dupa ce vede, pipaie, asculta, cintareste, taie, cauterizeaza, inhaleaza angoasele, furiile, bubele, fricile, durerile a 19 pacienti inaintea ta?! Si numai Dumnezeu stie daca nu o fi avut alti 19 la alt spital, in alta clinica. Nu, pe bune, de unde atita empatie si dedicare si eficienta profesionala?! Adica, om vrea noi sa fim ideali, dar sa nu iti accepti limita umana e o prostie in opinia mea. Ok, eu ma feresc sa cad in asemenea gandiri sablonarde: nu cred ca toti sunt o apa si un pamint, dar am constatat ca cei buni, si nu ma refer doar la virfuri, cei buni sunt foarte putini. Ceea ce tot un dezastru ramane.
Medicii sau profesorii tineri care vad ca munca lor e platita – de stat sau de privat – mizerabil nu au cum sa traiasca decent decit muncind mai mult si cel mai adesea in dauna calitatii. Fie a celei profesionale, fie a calitatii relatiilor inter-umane. Cele doua fiind de altfel greu de separat una de alta aici. Nu ai nici o certitudine ca daca medicul nu iti explica/ nu te asculta/ urmareste cu atentie iti ofera cea mai buna optiune.
Cineva mi se plingea odata ca asistentii si rezidentii abia se misca daca nu le dai “ceva”. Eu i-am propus sa priveasca lucrurile altfel: ca la cit de mult trebuie sa alerge ca sa incropeasca un venit decent din salariul legal si platile neconventionale e perfect normal sa isi dezvolte o dozare a atentiei proportional cu (ras)plata. O fi cinic dar e un proces degenerativ firesc. La fel de cinic e sa privezi pe cineva de minima decenta materiala absolut necesara confortului sau pshic, fizic sau studiilor pentru propria evolutia profesionala, si apoi sa ii zvirli in obraz: materialistule, iti bati joc de munca ta si nu te misti decit daca iti bag ceva in plus in buzanar!
Iar cind ajung sa prinda cheag/ recunoastere/ reputatie multi profesionisti sunt deja formati in spiritul lui si mai multa munca=si mai multi bani/ nu mai conteaza rata esecurilor profesionale sau a performantelor prea putin laudabile. Si de buna credinta sa plece omul la drumul devenirii lui profesionale procesul de „bruning out” pe repede inainte si-a facut efectul si l-a slefuit deja: i-a ars si empatia, si rabdarea, si respectul pentru beneficiar, in esenta, i-a cam demolat trei sferturi din crezul lui profesional.
Simona Vlad a zis:
…sau n-o fi. La noi, statul la coadă la un doctor are adesea prea puţin de-a face cu competenţa reală a doctorului. Ultimul exemplu trăit de mine, înainte să renunţ la a mai vizita pe cineva din specialitatea asta în viaţa vieţilor mele, e o doctoriţă de la Grozăveşti la care era o coadă ca la pupat de moaşte. Înăuntru, leopardul: prescria derivate de anfetamină fără să ia măcar tensiunea pacientului, la care adăuga un medicament care împiedica metabolizarea lipidelor, dar împreună (!) cu un regim fără nici un fel de grăsimi. I-aş fi recomandat să-i dea lu’ ta-su, dar cincizeci la sută dintre cei prezenţi în cabinet la consultaţia aceea se jenau.
Simona Vlad a zis:
Vezi să nu confunzi actanţii. Din cele scrise de tine aici s-ar înţelege că pacientul care se revoltă cînd i se cer de la obraz contribuţii financiare la spital sau la cabinet e ăla care l-a privat de la bun început pe doctor de aia şi de ailaltă.
Pai eu cred ca nu ii confund. Cind fiecare cetatean nu face nimic sa constringa statul sa plateasca salarii decente medicilor exact asta se intampla.
Si desigur se poate generaliza la nivelul tuturor categoriilor profesionale. Fiecare cetatean are o vina prin faptul a nu se implica in a constringe statul la o mai buna administrare a domeniilor care ii sunt in grija.
Apoi de asemenea fiecare cetatean care nu plateste nici o contributie pentru sanatate sau plateste una simbolica de fiecare data cind realizeaza un profit la negru este iarasi cinic cind are pretentii sa mai fie si bine tratat.
Cetatenii inteleg ca medicii/ profesorii/ politisitii etc… sunt prost platiti si injura statul pentru asta dar in acelasi timp au pretentia ca profesionistii respectivi sa nu mai ia “atentii”/ “spagi” si alte d-alea si sa ramana niste monumente de probitate si dedicare profesionala. Si, repet, sustin ca ei, cetatenii, nici nu pot constringe statul sa dea salarii mai bune. Asta nu e cinism din partea cetateanului?!
( cu partea ca nu toti insii cu clientela girla sunt buni, sunt total de acord. Dar, oricum, mie mai arzatoare imi pare problema ca oricit de bun ar fi un medic nu poate sa fie supraom si sa consulte si trateze eficient 100 de cazuri pe zi. Exagerez si eu. Dar cred ca intelegi ideea. Impresia mea e ca un medic bun/valabil ptr orice profesionist/ care se suprasolicita se ruineaza pe sine pina la urma) Iar cind de aceasta suprasolicitare depind viata, sanatatea si integritatea oamenilor este cel mai grav dupa mine )
Simona Vlad a zis:
Uite că eu una nu ştiu ce anume să fac ca să constrîng statul să le plătească medicilor salariile alea decente. Aştept o îndrumare în acest sens, mulţumesc.
Simona Vlad a zis:
Promit să mă implic. Numai să-mi spui exact unde şi cum.
Simona Vlad a zis:
Uite care-i treaba. Eu îmi plătesc contribuţiile la stat (mai puţin cînd a trebuit să mi le plătească Nemira şi s-a făcut că plouă) şi dau şi şpagă. Ce-am constatat eu după ce-am dat şpagă? Că personalul medical care-a primit-o n-a devenit nici mai prietenos, nici mai competent după ce-a primit-o. A rămas la fel. Neprietenos şi prea puţin competent. Şi-atunci, mie ce-mi iese la faza asta?
(interesant e că la personalul competent nici n-a prea fost nevoie să dau şpagă.)
“Ce-am constatat eu după ce-am dat şpagă? Că personalul medical care-a primit-o n-a devenit nici mai prietenos, nici mai competent după ce-a primit-o. A rămas la fel. Neprietenos şi prea puţin competent. Şi-atunci, mie ce-mi iese la faza asta?”
Draga mea V. acum citiva ani buni era un cintec de muzica usoara” . Nu imi amintesc prea bine nici cine il cinta, parca Daminescu,insa mi-au ramas in minte niste versuri:
“Noi n-am dat cit trebuia…” pe care desigur il poti adapta la “noi n-am dat cui trebuia…” Exista un risc serios sa fi facut si tu asta 🙁
Stiu, esti indignata. Dar asa am patit-o si eu… lipsa de competenta sau insuficienta ei, din pacate, nu se poate gasi scrisa pe fruntea medicului sau pe ecuson. O constati dupa ce te frigi.
Asta e si unul din motivele ptr care oamenii sint inspaimantati sa mearga din timp la investigatii medicale. Si multi ajung abia cind sint vai de ei…
Cit despre faptul interesant ca la personalul competent nu prea a trebuit sa dai spaga ce sa zic?! M-a amuzat acel “nu prea” 🙂 Nu prea, dar totusi… 🙂
Si legat de implicare. Primul pas e votul. Al doilea este ca atunci cind decidentul ia sau se pregateste sa ia o decizie scandaloasa sa te implici in toate formele de protest posibile ptr revocarea ei. Cum a fost cazul cu SMURD. Apoi sa incerci sa gasesti si sustii niste oameni care pot schimba politica dezastruoasa curenta. Iar daca sint competenti pe un domeniu problema dar in afara politicii sa ii indemni si sustii sa intre in politica si sa schimbe sistemul. Asta inseamna insa ca tu sa faci efortul sa afli in cine merita sa ai incredere, apoi sa ii indemni si pe altii sa aiba incredere in persoana respectiva si sa o sustina. Cred ca asta este. Cred ca trebuie sa ne batem capul sa dibuim in cine putem avea incredere si sa i-o acordam, iar daca ne da teapa sa avem curajul sa o luam de la capat cu acest demers dureros de acordare – cu discernamint – a increderii.
Simona Vlad a zis:
Io zic să mă crezi pe cuvînt c-am dat şi cui trebuia, şi cui nu. Carevasăzică, la toată lumea, şi tot dijaba. Acuma o să-mi zici că tocmai d-aia, c-am dat la toţi şi nu trebuia, că… Mbine.
Simona Vlad a zis:
Iar n-ai nimerit-o. Se întîmplă să te duci, să-ţi găsească un cancer, să faci tot tratamentul, să rămîi în urma lui şi fără cancer (pe care NU l-ai avut niciodată), şi fără plămîni, şi fără bani, şi fără un “ne scuzaţi”. Nu rezolvi nimic dacă te duci din timp, ascultă-l pe grădinarul dă castraveţi. Nu în ţara asta.
Simona Vlad a zis:
“Nu prea” ăla ia-l la numărătoare, nu la cuantum. Adică nu-i vorba că ălora a trebuit să le dau mai puţin, e vorba că, să zicem (deşi nu-i ăsta numărul), din zece inşi buni a fost nevoie să ung doar unul, doi cel mult. Şi oricum nici unul n-a cerut. Japiţele repetente au necesitat, ca să zic aşa, toate, iar unele au cerut de la obraz. Să vezi atunci ce te amuzi.
Simona Vlad a zis:
Pe bune? Tu cînd te duci la vot ştii care dintre cele două blocuri de loaze care n-au făcut nimic pentru sănătate douăjdoi de ani va face de data asta şi care nu? Să-mi dai şi mie un telefon înainte de vot, să ştiu pe cine să pun ştampila, că n-am reuşit să-mi dau seama pînă acum.
Simona Vlad a zis:
Să găsesc?! Io? Şi-anume unde? Şi cum îmi dau seama că-i bun şi că se va pricepe şi că va face ce trebuie? Şi cînd l-am găsit, presupunînd că l-am găsit, cum fac să-l vîr pe foncţie? Şi să-l ţin? Şi să-i ţin în jurul lui şi pe ăia care să-l lase să facă treabă?
Simona Vlad a zis:
Mie toate astea îmi sună aşaaaaa, a un fel de SF cam cum erau alea cu spaţioportul de la Slobozia de dinainte de revoluţie. Io, ca om care de mulţi ani de zile se dă cu capu’ de pereţi, semnează petiţii, iese la manifestaţii, protestează, scrie scrisori, cere explicaţii şi alte căcaturi de-astea inutile, pot să-ţi zic ce-am învăţat pînă acum: dijaba. În ţara asta nu pui tu (nu tu, e un “tu” generic) pe nimeni să facă nimic, în ţara asta sînt unii care numai ei pun pe cine vor ei să facă ce vor ei, şi la revedere. Şi au resurse de personal aproape nelimitate. Şi cînd se-apropie de limită antrenează alţii. E singura şcoală care funcţionează perfect la noi.
@ v:
“În ţara asta nu pui tu (nu tu, e un “tu” generic) pe nimeni să facă nimic, în ţara asta sînt unii care numai ei pun pe cine vor ei să facă ce vor ei, şi la revedere. Şi au resurse de personal aproape nelimitate. Şi cînd se-apropie de limită antrenează alţii. E singura şcoală care funcţionează perfect la noi.”
Te inteleg. Te cred. Si cu toate astea.
In cazul asta disperat care se cheama “Tara asta” daca vrei sa obtii ceva bun nu cred ca poti decit facind ceea ce tu deja zici ca faci.
Eu zic ca la votul asta ai votat pe cine trebuia 🙂
O sa imi zici: ei si? Ce am rezolvat?!
O sa iti zic ca in cazul asta disperat care se cheama “Tara asta” daca vrei sa obtii ceva bun trebuie sa mergi pe principiile alea vechi:
Ai reusit? Continua! N-ai reusit? Ia-o de la capat!
By the way, cum de a reusit tot “in tara asta” candidatul tau sa ii constringa pe altii sa faca niste lucruri bune desi nu voiau?! E un semn ca se poate. Pare putin la marea mizerie care este. Dar si daca doar putin cu putin se pot schimba lucrurile aici tot inseamna ca avem posibilitatea sa o facem.
…şi tot aşa. noi votăm pe cine vrem, că de ieşit iese cine trebuie.
te admir că-ţi păstrezi optimismul. sincer te admir, nu fac mişto. eu, din păcate, sînt şi-aşa genul optimist, şi situaţia nu m-a încurajat deloc să-mi treacă. vorba aia, la balega moale, oleacă de apă-i mai trebuie.