… deoarece sunt un nenorocit de pervers misogin, de-aia n-am scris nimic! Deoarece odată cu marşul glorios spre andropauză (ah, les grands plaisirs du pouvoir, cică se zice…) am căpătat o ciudată dependenţă de femei. De pildă, dacă mă plimb pe stradă de unul singur şi merg mai mult de cinci minute fără să zăresc o femeie interesantă, simt aşa, un fel de gol în stomac. Mă cuprinde agitaţia, mă ia cu călduri şi mi se pare că plimbarea nu mai are nici un rost, că ziua se duce naibii şi că, în general, ar fi mai bine să mă urc într-un taxiu şi să-l ascult p’ăla de la volan cum îmi toarnă verzi şi uscate.
N-am scris deoarece până şi în metrou când mă urc, trag cu ochiul la publicul călător feminin înainte să se oprească garnitura, doar-doar aş zări o femeie veritabilă care să-mi descurce sinapsele pe parcursul periplului meu zilnic underground. Dacă zăresc o fiinţă care să merite, mă duc cât mai aproape de ea şi zău dacă o mai privesc: mi-e suficient să ştiu că există lângă mine o doamnă/domnişoară care să justifice deplasarea la numai doi paşi de pânza freatică a oraşului. Mda, femeia în speţă poate să fie scurtă sau lungă, dreaptă sau şuie, îngustă sau groasă, tânără sau mai puţin tânără, sexoasă sau frigidă, ridată sau catifelată – nu contează nici cum are părul, nici ce fel de ochi roteşte dintr-o parte în alta, nu mai contează nimic: nu-i cer decât să nu fie implantată sau botulinizată şi îi mai cer, o implor, de fapt, să degaje chestia aia… Nu, nu e vorba de feromoni – v-am spus că-s om bătrân şi că jinduiesc după alte alea!
N-am scris deoarece le aud mersul pe tocuri de la mare depărtare şi pentru că mă prind, doar din cadenţa mersului, dacă merită sau nu să întorc capul. N-am scris deoarece femeile au început să fie confundate cu femelele rătăcite pe bannere, postere şi panouri publicitare. N-am scris deoarece văd tot mai multe femei care se prefac că vor fi urcate, cândva, în pixelii spoturilor TV dedicate săpunului şi parfumurilor, n-am scris deoarece văd nenumărate femei care au impresia că toate străzile, din toate oraşele, s-au transformat în catwalkuri, pentru că văd femei cărora le joacă picioarele în pantofi, pentru că văd femei-cuier, pentru că văd femei care ţin poşeta de parcă ar cosi aerul şi lumea din jur, pentru că mi s-a povestit că există femei care se gudură când dau ochii cu creatorii locali de chiloţi despre care cineva le-a învăţat că ar fi designeri de modă…
Mda. Pentru acestea din urmă, nu scriu nimic. Însă, pentru femeile după care mă tot uit pe stradă şi în metrou, fără sens şi finalitate, iată cadoul meu tardiv – hai, ascultaţi-l pe Jeff Beck (că de la el se trage postul ăsta) cu Nadia, din partea unui misogin, voyeur cam ratat de felul lui, dar inventator de nimicuri:
httpv://www.youtube.com/watch?v=YpqlwRvGeDA&feature=related
apai nu stiu, eu fiind “doamna”, anul asta 8 martie a fost…nu stiu, sarman, cocarjat, trist, deprimat…asa ca ai fost la timp, separat de restul…mai bine..
ei vezi, uite de asta s-a milostivit Dumnezeu de noi si ne-a luat coasta aia, ca sa ne-o inapoieze apoi invelita in piele din cea mai fina si parfumata, rostuita in unduiri de amfora, implinita cu coapse ademenitoare si mijloc subtire, cu sani ca perele si picioare lungi pana sub barbie, presarata cu zambete rascolitoare si clipiri din gene de-a dreptul ucigase, rostogolita inaintea ochilor ca un dans al panterei in urmarirea vanatului, ca sa nu fim nevoiti sa mergem toata ziua cu taxiul si sa-l ascultam p-ala de la volan cum indruga verzi si uscate…
Dedicația e superbă! Nici nu trebuia să fi scris ceva de 8 martie! Personal am primit atât de multe mesaje de la femei, culmea, care mă tot îndemnau să mă bucur că sunt femeie, încât m-a apucat greața! Oricum mă bucur sau îi bucur pe alții! De ce trebuie să o fac într-o singură zi din an?
Misogynist is fine. Phallocentric would’ve fed reasons to worry. 🙂
But then just for compassion’s sake, ever since the institution of fast food, being a woman these days ships with just as marginal a return – hardly any fibrous Jagger derivatives, mostly shapeless stay-aways. =))
uffff, bine ca nu mi s-a suparat consoarta dupa ce a citit postul, ca era maaare pericul: se alia cu haralambina si ma tocau, ma faceau praf si pulbere. da’ tot mi-a zis ca sunt cam laudaros. 🙂
eei, poate ca nu era necesara o singura zi care sa ne aminteasca de femei, dar prilejul nu trebuia ratat, carmen. separat, dush? – a iesit cum a iesit, nevoit. mosule, dupa cum vezi, impartasim o dependenta.
falocentric? – nu se mai pune! 🙂
Doamne, cate lucruri avem in comun, ingrozitor! =))
Ma abtin nespecific mie, sa zicem ca dam vina pe ritmurile ferme de productie Clapton pentru reglat vremea instabila psihic.
(Da’ poate-mi vine sa scriu mai in spiritul desfasurarii surubului in plan intr-un moment de sinceritate devenita defect. :D)
Noroc ca pt de-astea ca mine mai exista fb si pe el un copilas de 15 ani (asa zice el, dar parca poti sa stii?) care mi-a facut niste dedicatii de nici in tineretele cele mai stralucitoare n-am primit, ca in nadejdea altora…
Eh, sigur ca restul au fost cam toate de la femei, ca e plina lumea de misogini, moncher..
Ăsta nu e scris de moș la andropauză, în ciuda moftului 🙂
Eu, de fiecare dată când citesc ceva de matale, parcă mi se oxigenează creierul, așa, parcă iau o gură de aer proaspăt după ce toată ziua am trăit pe CO2 la mâna a 14-a.
vio, ce doamne iarta-m in seamna fb?? 🙂
mon cher vlad, toti traim imersati in mult prea mult CO2. ce poluare, mon cher, ce poluare!
Acu imi dau seama ca impricinatul NU E PE FB!!! Cum…de ce…aaaah!
Vlad, este, mai, da’ asa, ca punct de referinta — numai eu de cate ori l-am raspandit in straturile atmosferice ale FB-ului. 🙂
________________
Absolutely off-topic:
Un articolas tare misto despre sunetele produse cu miscarile atmosferice, candva tare in urma de baiatul Leon Theremin.
Pai Impricinatule draga, daca inainte daca nu aveai blog nu existai acu’ musai sa ai cont de Face Book, ca sa stie lumea ce poze iti plac, ce ai mancat aseara, etc…Deci: nu ai cont pe fb, nu existi…
pomi golasi si zori de rosuri
nu-mi fac fb!!! masina si carnet nu mi-am luat decat la 40 de ani, mobil mi-am luat ultimul din spital si de mers – merg cu metroul.
acu´ imi dau seama ca n-am povestit cum am ajuns sa-mi iau carnet, hm!
mulli, ma spargi, sa -ntepenesc! ma tampesc, oh, da, stiu, stiu, stiu… nu ma prind decat in reluare.
nu stiam cum sa-mi manifest bucuria ca dupa lungi cautari am gasit mignonul studiu al lui Vianu despre Ion Barbu. oarecum scolaresc, mult genuin.
zice despre “In memoriam”: “regasirea canelui in visul fraged al diminetii, nelinistea lui iscoditoare, vesela zarva care trezeste sonoritatile atmosferei, intregesc un tablou de un farmec neasemanat in acel cadru de amintiri, dincolo de care simtim jalea omului pentru apusa tinerete fara de griji”
urarile merita un aer scolaresc, mai ales cand te erodezi… au, auuuuu! bine macar ca ramane un minimum de putirintza pt. genuin 🙂
Vlad a zis:
Altu’ care face mofturi… Şi noi, cînd citim ceva de matale, parcă la fel.
eu ziceam de studiul lui Vianu, nu de urarile tale care m-au dus cu gandul la interpretarea lui. chiar daca mult mai ascunsa, se simte si la tine jalea pentru ‘tineretea fara de griji’. se poate si sa ma insel.
nu te inseli, mulli, nu te inseli…
din pacate.
Nu stiu cum fac, la naiba, ca tot la geriatrice nimeresc. =))
Oh come oooon, people, try to be a tiny bit more resilient, nu-i de nefacut. 😀
(E drept, I’m currently a bit high — runner’s high –, e prima zi de alergare dupa vreo 9 saptamani de respiratie cu portia! — si n-am scazut ca ritm decat cu vreo 4-5 minute la 6 km, hell, I’m good! 🙂 )
Pe ce traseu ziceai ca mergi?
@ iulia:
titan – eroilor 🙂
S-a facut!