Aflu recent că Tudor Arghezi s-a aflat în situaţia ambiguă de a fi fost închis de două ori din cauza nemţilor.
De ce am spus ambiguă?
Pentru că Arghezi a fost închis prima oară din cauză că i-a iubit prea mult pe nemţi (a fost cam colaboraţionist în WWI), iar a doua oară pentru că s-a luat de nemţi cu un exces de snagă (Baroane…). Oricum, cele două episoade sunt despărţite de aproximativ două decenii, fapt care ne arată nouă ce idilă prelungită şi plină de năbădăi a funcţionat între nemţi şi Arghezi.
Despre această idilă înfocată ne-a mai scris şi domnul Lucian Boia o carte şi, tot despre ea, auzim în metrou, prin staţii, prin taximetre, pe la beţii şi pe la televiziuni.
“Ehei, dacă România era Germania…”
Dacă România era Germania… Da, da, da… Sau dacă România ar fi fost condusă de nemţi… îmhî… Mda… O Românie condusă de neeeemţi…
Mmmm, oare ar ieşi bine? Întreb pen’ că am un contraexemplu la îndemână. Un mare patron de TV muzical din US a înfiinţat o filială în România acum mulţi ani. A trecut un an, iar americanului nu-i ieşeau cifrele la socoteală: una calculase la el acasă, privind cum curge Potomacul şi altceva ieşise în târgul de pe malul Dâmboviţei. Presimţind catastrofa, se apucă americanul de lecţii cu directorii postului din Bucureşti, îi băgă la terapie intensivă managerială, îi dete pe unii afară, îi angajă pe alţii, dar de ieşit, nu ieşi nimic.
Ioc! Nema! Henţ!
Aux grands maux, les grands remèdes! Văzând că n-o scoate la capăt, vine insul în ţară şi ia problema ad labam, că se duceau naibii bănuţii. Ei, şi vine americanu’ nostru cu gânduri mari, face spume, bubuie, îi dă telefon lu’ Trump, urlă, citeşte din Milton Friedmann, modifică programul de lucru, stă cu ochii pe angajaţi… stă cu ochii pe angajaţi… stă cu ochii pe angajaţi…
După şase luni petrecute în România, stătea cu ochii pe angajaţi dintr-un bar, mai precis de la Uptown, din Dorobanţi, ţinându-se de gât cu o mândră care avea chef să se tuneze moka. Americanul se potolise: avea grijă de propriul lui program TV dintr-un separeu, privindu-l în real time la o plasmă, cu un bourbon în faţă; era relaxat şi-şi conducea afacerea dintr-o stare de commitment carpato-danubiano-pontic. Îl făcuseră ai noştri, băh! Îi arătaseră cum e jocul pe la noi şi-l dedaseră la plăceri subtile, şerbet, mătăsuri, stos, femei nurlii, meterhanea…
Aşa că, nemţii ăia care o să ne conducă, mai bine să nu vină încoa’ că-i stricăm şi pe-ăia, naibii!
Dar dacă ar rămâne la ei acasă, în Deutschland, Deutschland über alles…? Mmh? De asta ce mai ziceţi?
Eu zic că 4000 de nemţi (da’ să fie tari, tată!) ar fi suficienţi. Ăştia 4000 ar trebui să supervizeze 4000 de români cu funcţii de conducere, începând cu preşedintele ţării şi ajungând până la nivelul (să zicem!) de directori de spitale, trecând prin miniştri, secretari de stat, directori de regii şi de agenţii, preşedintele Camerei şi al Senatului, judecători la Curtea Supremă, d-ăştia, nah, care au drept de semnătură în bancă pe spezele publicului călător.
Ei, dar cum ar trebui să sune contractul dintre noi şi nemţi? Nu, staţi liniştiţi: n-o să intru în detalii tehnice, o să dau doar nişte exemple.
Să-l luăm pe Băsescu, de pildă. Aşadar: ce ar decurge dintr-o asemenea situaţie pentru d-l Băsescu?
Păi, ia să vedem. Se trezeşte Băse la prima oră. Are voie pipi. Are voie să se spele pe ochi, să-şi recolteze ceva analize. Mai are voie o cafea, să se dreagă. Pe urmă, domnia-sa se duce la piscină, că acolo îşi începe ziua de lucru, înotând etape de 25 de metri, în amintirea milelor marine străbătute prin biroul ăla al lui de la Anvers. Ei, bine, având în vedere că îşi începe treaba la piscină, domnul Băsescu va trebui să dea primul telefon al zilei în timp ce se deplasează către piscină, la volanul faimoasei sale Dacia Solenza:
– Alo? Herr Sturmbannführer? Aici Româneşti, Bucuria! Băsescu hier! Bună dimineaţa! M-am trezit!
– Felicitări. Ce faceţi?
– Sunt bine, am băut o cafea braziliană care mi-a rămas dintr-un buf de care uitasem, am mâncat puţină slană, rauchen verboten hă, hă…
– Herr President, bitte! Nu la asta mă refeream! Vroiam să ştiu ce aveţi de gând să faceţi azi?
– Păi, eine kleine nacht musik, hă, hă, mă gândeam să discut niţică politică economică cu Pata…
– Ach, so? De câte ori să vă spun că asta nu-i treaba dumneavoastră? Vroiam să ştiu doar dacă aţi plecat de acasă.
– Da. Sunt în drum spre piscină. Îmi încep ziua de lucru cu o oră de înot. Noi, românii…
– Wunderbar! Bănuiesc că în piscină nu aveţi acces la adrese, la stilouri sau la alte însemne decizionale…
– Nu, nu… La piscină, noi, românii, doar înotăm şi ne curăţăm în urechi.
– Wunderbar! Mă sunaţi când terminaţi ora de înot, bitte. Până atunci, am să mă ocup de treburile domniei-voastre.
Termină Băse studiul în apă şi sună iar la neamţ. Herr Sturmbannführer, ja, bitte, praf de cărămid gemaht, politeţuri, alea-alea. Iar neamţul:
– Unde vă aflaţi?
– În Dacia mea.
– Aveţi acces la adrese, stilouri sau la alte însemne decizionale?
– Nuu… Sunt la volan.
– Wunderbar! Atenţie la telefon, însă! Sunt cu trei sateliţi pe urmele dumneavoastră! Nu încercaţi să daţi dispoziţii telefonice sau să angajaţi discuţii care să incumbe responsabilităţi decizionale, OK?
– Nu fac io d-astea, herr Sturmbannführer! Acum conduc. Singurele lucruri pe care pot să le fac concomitent este să mă plimb şi să mestec ciungă.
– Foarte bine. Puteţi să fiţi, însă, atent la mine?
– Da. Când conduc pot să ascult orice mi se spune. Pe-o ureche îmi intră, pe alta…
– Wunderbar! Fiţi atent. Deîndată ce intraţi în birou, o să vă aştepte un secretar cu nişte hârtii la semnat. Daţi rezoluţie pozitivă pe primele patru documente. Pe următoarele trei, daţi rezoluţie negativă. Mă urmăriţi?
– Da. Scriu DA pe primele patru şi NU pe următoarele trei.
– Attaboy! Pe următoarele documente, care sunt zece la număr, nici nu le băgaţi în seamă. Spuneţi că trebuie să vă mai gândiţi. Puteţi să cereţi un suc de lămâie, când spuneţi asta. Mimaţi plictiseala.
– Dar, herr Sturmbannführer, la ce dracu’ se referă aceste ultime documente?
– Herr Băsescu, bitte schön, dumneavoastră sunteţi preşedinte, Gottverdammt! Nu trebuie să vă obosiţi deloc, absolut deloc. Nu e treaba dumneavoastră să ştiţi ce hram poartă ultimele documente. Ţineţi minte că ultima oară când v-am destăinuit ce şi cum, aţi făcut-o de oaie într-un mod lamentabil…
– Was ist lamentabil, bitte? Hă, hă…
În fine. Cam aşa ar funcţiona treaba. 4000 de români situaţi în fotolii de decizie ar trebui să întrebe, pas cu pas, ce au voie să facă. Supervizorii ar analiza, ar lua decizii, ar avea, eventual, şedinţe între ei, şi le-ar spune decidenţilor noştri ce trebuie să facă. Fireşte, la început, ai noştri nu s-ar lăsa:
– Ştiţi, şefu’, mă gândeam să facem o lege cu…
– Nein! Tumneavoastră nu fă gânteaţi!
– Cred, să trăiţi, că aş putea să implementez o măsură care….
– Nein! Tumneavoastră creteţi toar în faţa altarului…
– Aveam impresia că…
– Himmel Gott! Nu fă mai atingeţi te nimic! Taţi-mi timp că fă găsesc eu soluţia optimă… Numai nu fă atingeţi de nimic, că… că… se alege praful, nu aşa se spune în ţara tumneavoastră?
Vă daţi seama că ar trebui să-i plătim bine de tot pe nemţii ăştia! Salariul lor ar fi justificat, însă. În primul rând, din motive de responsabilitate enormă – în fond, numai ei ar putea să salveze România din drumul hurducat pe care au angajat-o politicienii aborigeni.
În al doilea rând, ar necesita spor de stress – nu este deloc uşor să ţii în mână o personalitate dizarmonică, cu raptusuri violente şi izbucniri de cocoşi care se trezesc cu capu-n gard. Decidentul român are iniţiative pe care nici chiar el nu le înţelege, are ieşiri în decor, încurcă gramatica cu trigonometria, iar logica-i pare înjurătură ungurească. Cu alte cuvinte, pe lângă barierele specifice ce ţin de psihologia naţională, comunicarea supervizorilor cu decidenţii români ar fi handicapată şi de străduinţa perpetuă de a înţelege un sistem de valori iraţionale sau de-a dreptul aberante: psihiatrii care se chinuie zi de zi să comunice cu imbecilii patentaţi ştiu la ce mă refer.
În al treilea rând, supervizorii aceia ar trebui, vai, da, să lucreze 24/7. Ar fi într-o gardă perpetuă. Decidentul român este un ins cu poftă de viaţă, care a exersat îndelung plimbările pe timp de noapte, aranjamentele la umbră, chefurile bezmetice pe fond de manele, gargara zgomotoasă etc. Vreau să spun că ar face orice ca să-l facă pe căcănarul de neamţ, hă, hă! Probabil că în primii ani, ar şi reuşi să-i ameţească pe primii supervizori…
În timp, însă, sunt sigur că se vor dezvolta mijloace eficiente de control ale decidentului român – mă gândesc, în primul rând, la un set de electrozi implantaţi în cortex (numai la decidenţii cu un cortex suficient de profund, bien sûr!), care electrozi să aibă capacitatea de a elibera salve de fulguraţii care să-l dezorienteze pe decident. Asta ar fi procedura ISO pentru acele situaţii considerate de supervizor a avea un potenţial neclar de evoluţie. La bere, de pildă, la votarea unor legi furtunoase, în procesele care implică un efort mental cu o durată de mai mult de două minute, în timpul orgasmului, în cursul conversaţiilor cu mai mult de trei interlocutori şi non stop în ce priveşte fostele dive rătăcite în fotoliul lui Iorga. (Mai ales dacă s-au îngrăşat şi-au luat-o pe calea celulitei).
Ei, ce ziceţi? Nu asta ar fi soluţia? N-ar fi frumos să vedem toată ziua-bunăziua decidenţi cutremuraţi de descărcări electrice aleatorii?
Dacă ne gândim bine, toată lumea ar avea de câştigat: supervizorii ar avea salarii mai mult decât decente, decidenţii ar da impresia, în sfârşit, că sunt în stare să lege mai multe idei coerente (cu preţul unor scuturături acceptabile), iar copiii copiilor copiilor noştri ar ieşi (poate) din rahat. Ideea mi-a venit, ca să ştiţi, de la tehnicile de telechirurgie – adică de la acele tehnici care prevăd ca un chirurg deştept aflat la mama dracului să opereze cu ajutorul unui robot în locul unui chirurg tâmpit aflat la faţa locului.
Soluţia are un singur handicap: cu un supervizor neamţ, până şi o cârnăţăriţă din Pleşcoi (după cum se aude) ar putea să lectureze cu intonaţie poezii de Baconsky. Unde mai pui că s-ar putea să şi scape de mersul ăla de hotentotă care s-a trezit subit încălţată în pantofi cu toc.
lol. rofl. muahaha.
doamne, multe cretzuri ai pe scoartza creerului. doamne doamne…
rofl again.
4000? aprox 100 pe judet? e o idee. as vrea sa il vad pe mazare, ca tot ii place uniforma wehrmachtului, mustruluit de un hans fara-de-umor.
eu le-as da si spor de toxicitate, caci bastinasii in mod sigur vor incerca varianta carciumii – friptane vraf, alcool pana intra-n coma (sa scape de el, nu?) si ceva profesioniste cu vreo Hc.
spor de stress, nu mai zic.
da’ numa’ sa vina 4000 de hansi…
Batrane, esti total pe dos, ti se vad cusaturile!
Cum incerci sa dai solutii normale, cum suna a SF-uri.
Cum te bagi la solutii SF, cum incep sa sune normal. =))
____________________________________________________
Aia cu telechirurgia e misto rau, ‘ti dai seama cum ar fi
sa te-nfiintezi la chirurgu’ roman si destept
si sa-i transmiti politicos:
“Nenea doctoru’, vreau si eu sa ma operati in Australia,
ca pe-aci nu-mi priesc nici conditiile de internare, nici clima.” 🙂
(Sigur, se pierde interactiunea interumana, fir-ar sa fie… =)) )
Io cred că nu.
Gen: “… mulți veniră…”
Și s-a ales prafu’ si pulberea.
Dă toți.
Dă orice.
Cum zicea cineva mai deunăzi:
“…despre regele Carol al-II-lea se spunea că a devenit român pentru că “bea, înjură şi face datorii”. Aşa că e veche…”
vieatza grea, turambare…
spor de toxicitate, we? le dam si spor de manelizare, numai sa vina. cat despre mazare… cum adica ii place wehrmachtul? nu ai vazut imaginile de atunci, elfule? nu era in stare sa bata nici macar un pas de defilare corespunzator! a facut de rusine uniforma feldgrau, marinarul asta in olglinda….
ai, mah, anca, chiar pe dos, pe dos, pe dos?
e veche, blegoole, e veche… atata ma duce pe mine capul. sunt, si eu, roman, ce ma-sa!
oicum, eu tocmai ca propuneam ca nemtii sa NU vina aici. read carefully, pls, if you’re hanging around anyway.
Dom doctor, avem nevoie de mai multi dar 4000 e un inceput.
Ce vis frumos ……
Uitasi coane, ca avuram si noi nemtii nostri (mandru-i Ardealul, nu-i asa?) da’ i-am dat pe nimica toata in mileniul trecut?
Si se dusera invartindu-se, lasand masa, casa si pamant stramosesc (ca fura colonizati aicisilea de sute de ani) si nici ca viseaza sa mai vina indarat.
A, da, ziceai de supervizori, alea-alea…
Pana una-alta venira chinezii, da’ nu neaparat aia cu al mai mare chef de munca, au contraire…
Una din vecinele de pat a mamitei tocmai fu victima colaterala a spoilerului unui Subaru intrat pe rosu intr-o intersectie avand la volan un chinez. Asta invata chinezul de la bastinasi, ca rosu e o culoare care nu conteaza, mai ales in intersectii. Nu stiu ce-a invatat despre portocaliu…
Sa nu zici ca sunt off topic…sau ca tin cu procurorii…
sa inteleg ca corazonu matale ie pur si simplu insenzibil la nurii lu hotentoata de plescoi?
nts-nts-nts.
si da, e pacat sa-i kinuim/stressam/innebunim/ucidem lent pe nemti. ei si-au facut treaba in tara lor. pe noi, pur si simplui nu ne intereseaza.
sa ni dea. sa ni dea cat mai mult. sa ni dea ca suntem buni. si destepti. si facem o umbra asa de frumoasa pamantului, ce n-a vazut mapamondu nemtesc.
Achh, herr Sebastian, tar tumneavoastra gantiti prea mult …
Excelent textul, am ras cu lacrimi la unele rasuciri din condei (Attaboy, mr President, take a snack).
Problema e cotoioasa, de asta se plangea si neamtul lui Preda “Prea multa bida masii”.
Eu (pe persoana fizica) cred tot in solutia evreiasca: sa declaram razbel Americii, pierdem rapid si dupa aia e treaba lor sa ne conduca.
de mult nu am mai ris asa, kilroy. nu auzisem solutia evreiasca pana acum. oricum am da-o, tot ovreii sunt mai smecheri.ce nemti, doctore. complicatii inutile. mai bine declaram razboi americii.
tat, kilroy, adevar graiesti!
sa importam niste evrei, atunci? ce parere ai, dane? fo 4000 de evrei ar ajunge?
astia-s chineyi de rangul II, vio, ce dracu! doar nu-i vezi p-astia punand caramida dupe caramida la zidul cel chinezesc.
inah, nu! nici macar sexapil nu-mi da senzatia ca are 🙂
lascaris, visez de nervi, doar de nervi visez!
:)) din experienta unui om care in 7 ani de zile de lucru la o firma nemteasca din brasov a trecut prin 2 manageri pe romania, iti spun ca n-au nici o sansa. De la ei de-acolo poate mai pot dicta si comenta. Cand ajung la romanica sunt lobotomizati ca si americanul cu pricina. Cred ca aerul este de vina. Oricum din legile firmei in romanica – la nivel de chinez angajat – oricat de mult ar cere noi tot putem sa le dam mai putin. Bariera de limba inseamna clar un atu pentru mine, putand sa lalai un task pana se satura si nu il mai vrea. Pot oricand sa iti dau 3000 de explicatii de ce chestia aia nu o sa mearga, realmente e doar pentru ca eu nu am chef :)) DECI, nu exista fundament real pentru piedestalul pe care ii punem pe nemti. Treaba cu tehnica nemteasca era pe vremea lu’ wwi. Acu si la ei, multi sunt sfertodocti ca si la noi… si cei mai multi au functii de management :))
Acuma nu stiu de ce, oi fi eu asa mai geeky, dar un robot nu mi se pare ceva foarte daunator. Sau macar unul din ala telecomandat, ca atunci clinica B nici n-ar mai fi trebuit sa se deplaseze la A ci si-ar fi trimis robotii cu posta romana sau dehashelu. Ok depinde si de modelul robotului, poate nu toti stiu sa stearga transpiratia de pe fruntea robotului sef… in fine, matale n-ai avut niciodata fantezii (stiintifice of course) cu astfel de roboate?
osterhase, visez la o roboata speciala, sa faca alea-alea si care, macar din cand in cand, sa mai taca. robotii au avantajul asta: poti, dreacu’, sa-i scoti din priza, iar la serviciu, asta e capital.
dush, pai atunci sa emigram pe marte, ca acolo n-am mai avea de ales. ar trebui sa terminam treaba sau ramanem fara O2, sau am ingheta. am auzit si eu vesti proaste din astea, cu manageri batuti in cap. si totusi: la ei se face treaba, inclusiv cand intra in actiune romani fundamentali.
de ce?
:)) nu stiu cat de tare se face treaba…cred ca asta e o chestie aparenta. Adica noi intotdeauna injuram departamentul de vanzari din germanii fin’ca isi face treaba doar pe-un sfert. Probabil or fi mai bine programati genetic sa nu se agite cu tampenii ca noi si garantat pe bani mai buni :))
Doctore…,
La cat de-al draq este neamu asta romanesc, mie tare-mi vine sa cred ca mai repede-i dovedim noi pe ei… decat ei pe noi! Suntem in stare sa-i dedam si pe ei la “sfanta spaga” si “lasa ba… ca merge si asa!”.
Singura sansa posibila, cred ca ar fi sa-i punem DIRECT pe ei pe functii, In locul celor 10.000 de specialisti mult trambitati printr-o campanie electorala…
Dar daca…
Cainii latra si ursul-si vede de treaba lui?
sau…
Ne intra pe o ureche si ne iese pe alta?
ne-a iesit pe nas, nu pe ureche, de ne-a uscat de tot!
Ca tot mi-a picat discutia asta intr-o perioada in care m-am intors un pic la muzici africane: cum naiba se face ca societatea germana, cu dezvoltarea-i de mare inaltime, produce muzica mai degraba de mare sobrietate/rigiditate, nici vorba sa emane vreun extaz de-atata bine, iar africanii dezvolta muzici fericite, pline de ritm and everything? Mai ca-ti vine sa zici ca africanii se refugiaza in ritmurile alea vesele, compensatoriu. Da’ asta genereaza o mare enigma in legatura cu romanii: noi de ce ne refugiem in muzica de
ca…toata jena? =))na acuma vad ca linku’ l-am uitat. n-a remarcat nimeni, nu?
Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.
http://www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!
S-a făcut!
Tatal meu mi-a povestit ca a fost chiar vecin cu Arghezi cand era mic. O tine minte, desi oarecum vag, pe Mitzura in gradina.
Multi medici germani emigreaza de cativa ani in Norvegia (unde ma aflu eu de 3 luni). Au reputatia ca sunt tiranici pe aici. Eu nu am intalnit pana acum decat o colega (psihiatra) care este maritata cu un norvegian si este recenta mamica a unei fetite de 9 luni obtinuta in vitro. Ea este foarte OK. M-a sfatuit chiar sa nu mai fiu chiar atat de constiincios si sa cer de lucru in plus (cum a observat ca am tendinta sa fac deoarece mie mi se pare de cand sunt aici ca sunt permanent in vacanta si nimeni nu are prea mult de lucru.) A zis ca si ea facea asa cand a venit din Germania la inceput, dar mai apoi s-a obisnuit si ea sa ia totul mai med roe (cu calm), sa ia pauze lungi de cafele, etc.
Am si alt exemplu, insa neverificat de mine personal, despre un sef tiranic anestezist care nu ii lasa pe noii medici imigrati recent din restul Europei sa participe la anestezii in sala de operatie si ii pune doar sa faca scut-work la terapie intensiva. Stiu de un caz (sot+sotie lituanieni) care vor deja sa se mute de la post dupa numai 2 luni din cauza lui.
se inmoaie si nemtii….
off!