Motto:
Omoară-l, băh, cât e mic, că al’fel te face el pe tine!
Păi să vedeţi cum stau lucrurile. De fapt.
Hai să vedem specialitatea X, specialitate chirurgicală şi alta nu! Nu incizii de buboaie, nu exereza unghiilor încarnate – nu, nu: vorbim de o specialitate zdravănă, de băieţi numai unu’ şi-unu’! Ca preambul, am să vă povestesc că acum mulţi, mulţi ani, într-o gardă, am constatat că Bucureştiul, centru universitar, capitală de judeţ, de ţară şi de sud-est european, Bucureştiul, aşadar, nu era în stare să absoarbă doi (2!) pacienţi care prezentau o maladie catastrofică ce ţinea de specialitatea X. Nu spui boala, nu spui spitalele pe la care am sunat în noaptea aia – oricum, nu vorbesc despre specialitatea mea.
Mă trezisem cu doi inşi care aveau aceeaşi maladie şi, cum X era vecină de gard cu chirurgia toracică, am fost obligat să efectuez (ah….) diligenţele necesare pentru rezolvarea pacienţilor. Diligenţele au constat din numeroase telefoane date pe la spitalele unde exista specialitatea X.
La o clinică mi s-a închis telefonul până să termin de expus cazul, la alta mi s-a spus că nu se poate, că n-au gardă, în fine, la a treia, mi s-a spus că pot să primească un singur pacient, şi i-am crezut, pe bune că i-am crezut că n-aveau cum să se ocupe decât de un singur bolnav.
Repet, nu vorbesc de buboaie infectate – vorbesc de chestii serioase, iar noi locuim în Ro… Nu, nu e greşeală de tipar, Ro e suficient. Ro: să ţii minte că aşa se cheamă ţara ta. O să vezi de ce.
Au trecut anii. Între timp, apare un nou serviciu din specialitatea X, fie clinica A. Se apucă ei de treabă, se organizează, alea-alea şi vine, în sfârşit, şi ziua în care trebuie să se apuce de operaţiile grele de tot. Echipa lor, însă, nu era completă, aşa că fac apel la clinica B, ca să le împrumute câţiva membri din echipa lor.
Să recapitulăm. Acum sunt serios. Clinica A era alcătuită din oameni cu expertiză, care aveau la dispoziţie back-up-ul tehnologic necesar ca să ducă la bun sfârşit intervenţia propusă, dar le lipsea o echipă auxiliară pentru ca totul să fie OK. Observaţi că bag ceva date vraişte, ca să mi se încurce urmele, oh, mon Dieu… În fine. Echipa auxiliară a fost găsită la clinica B, echipa a zis că da, că vine în timpul ei liber şi că o să-i ajute pe cei de la A să facă o operaţie brici.
Estimp, însă, Cătălin, băiat de casă… Ah, Cătălin, băiatul de casă, este specialist, şi el, tot în specialitatea X. În plus, e şi ceva şef, la clinica C, nu aiurea. De fapt, Cătălin ăsta e ceva şef, în general, că aşa e în Ro: unde-s doi, unu’ e şefu’.
Măre, şi află Cătălin al nostru că vor unii să facă operaţia despre care vă spusei. Atunci, de la înălţimile sale greucenice, azvârle el cu buzduganul spre ăia din clinica B – ăia care doreau să-i ajute pe pirpiriii nou apăruţi de la clinica A.
– Băh! Vă fac! Ce-i aia? Cum adică, să-i ajutaţi p-ăilanţi, băh… Unde vă treziţi?
– Păi, vor şi ei să se diversifice, vor să…
– Băh! Io vă-ntreb: unde vă treziţi?
– Păi, au spus pacientului că-l operează, operaţia e deja programată, aşteaptă omul ăla, ei au tot ce le trebuie, vream doar să-i ajutăm şi noi…
– Ce să-i ajutaţi, băh, ce să-i ajutaţi? Voi nu-nţelegeţi româneşte? Ce dracu’ s’teţi aşa proşti?
Ăia de la clinica B au zis că bine, şefu’, dacă-i p-aşa, asta e, nu ştiam că s’tem proşti, şefu’, nu mai facem, şefu’, alea-alea…
Da’ nu pentru mult timp. Lăsară ei să se mai stingă din iureşul băietului de casă şi, până la urmă, se repeziră la clinica A, de făcură operaţia, pentru că dacă tu-mi faci mie blat, îţi fac şi eu ţie, tot blat. Aşa stă scris în sângele nostru. Mă rog. Cert e că pacientul scăpă viu şi doar puţin vătămat (se cheamă traumă operatorie, să fim înţeleşi!) şi-apoi se duse la el acasă bine mersi. Poate că ciocneşte un pahar cu şpriţ chiar acum, când voi citiţi povestioara asta. Să-i urăm sănătate.
De Cătălin, băiat de casă, însă, nu mai ştiu ce să vă spun: habar n-am cum a reacţionat, da’ fiţi siguri că a belit ochii cât cepele. Şi nu i-a belit a mirare, nu, nu: el acu’ pândeşte după perdea, tată, pândeşte, pândeşte, pândeşte…
Poate chiar şi un fotoliu ministerial mai micuţ, aşa, ca pentru el, poate că aia pândeşte. Să nu-l judecăm prea tare, însă, că aşa s-a născut el: pândind.
in concluzie in A&B sunt masoni, dusmanii naturali ai crestin-ortodocshilor din C
templieri de-a dreptul! iluminati! bilderber(l)gieni, trilaterali, hasisini, sufiti, alawiti, brokeri pe wall street, dracu-i mai stie…
Eu am inteles. C s-a inverzit ca aia de la A nu au venit la el cu temenele sa il roage sa ii onoreze cu prezenta-i augusta. Cei de la A (cred) ca special nu s-au dus la C ci la baietii de la B, caci stiau ca C este varza ca medic, singura sa calitate fiind aceea de “baiat de casa”. Chestia cu specializarea in X afectiune grava este o vrajeala care da bine doar (am intalnit cazuri de vopsiti din astia).
Eu nu stiu chirurgie si nici altfel de medicina — nici romaneasca, nici umana (prima nefiind diferenta specifica si a doua gen proxim), insa stiu ceva matematica, atata cata n-a iesit la spalat in anii de artisticareli. Si luandu-ma dupa urmele alea de matematica, avem asa: un bou, Catalin pe numele lui mic, si niste baieti frumosi si necesari de la Clinica B. Boul Catalin, unu’ la numar, se comporta ca un bou ce e si incearca o crima prin telecomanda. Baietii frumosi si necesari, adica mai multi, ii scot bateriile boului, inlatura riscul crimei, dar, cel putin din cate stim din expozeu, nu reusesc sa-i ia si telecomanda, asa incat boul e liber sa-si cumpere alte baterii si sa-si faca valu’ in alte imprejurari asemanatoare. Multe alte imprejurari asemanatoare. Prima intrebare care i-ar trece prin cap si hidrei de apa dulce: de ce nu reusesc baietii frumosi de la Clinica B sa-i ia boului Catalin telecomanda? Au incercat? Cum au procedat? De ce nu le-a iesit smecheria? Au facut publica tarasenia asta? Pentru ca daca n-au incercat nimic, incepem sa jucam pe numere: supravietuirea unui bou in sistem nu e posibila fara tacerea mai multor baieti frumosi si linistiti. Tare ma tem ca frecventa unor astfel de episoade in viata unui medic roman e comparabila cu regularitatea nevoilor fiziologice. Daca se tace atat de frecvent, matematica ne spune ca numarul de vinovati prin tacere este muuuuuult mult mai mare decat cel al vinovatilor prin initiativa atrocitatilor. In exact aceeasi maniera functioneaza si matematica pacientilor care tac, si cand sunt calcati ei pe cap, si cand sunt calcati medicii lor pe cap. Tragand linie, am putea spune ca serviciile medicale din Ro sunt crescute pe principii democratico-meritocratice: cat te zbati, atata primesti — evident, ca societate definita prin caracteristicile si actiunile majoritatii (sau lipsa de actiune a majoritatii, dupa caz).
Am asa un feeling ca stiu cine i C. Nah … daca tot am lucrat prin prejur.
Domnule dr, dati mi si mie va rog un email al dvs sa va mai pot tine la curent pe unde am plecat. Amintiti-va, ca v-am povestit acum doua luni, intr-o noapte (de garda) ca plec.
Intrebare: dar spuneti o povestioara si despre adju`ctu` lu` C.
Va pup!
Anca draga, e usor sa judeci pe altii…Dar cand dai cu capu’ direct in sistem nu-ti mai arde sa faci dreptate sociala, te gandesti cum sa-i ajuti pe cei din clinica A.
Dealtfel, in tara numita Ro, nici macar o revolutie nu mai e o solutie.
Of, Viorica, dac-ai banui macar cat de bine ma stiu cu sistemul, in cate feluri si de cata vreme… Daca esti cadru medical, zic sa-ti doresti pacienti ca mine, macar atata cat sa iasa de-o majoritate. 🙂
Sigur, ajuti clinica A, DUPA CAAAARE nu te-ascunzi si taci.
Si ai dreptate, revolutia nu e o solutie, asta ziceam si eu, in alte cuvinte: ceea ce majoritatea accepta nu se poate chema sistem inacceptabil, iar revolutiile au un sens si o eficienta atunci cand sunt generate de o presiune bazata pe insuportabilitate.
@ Alex – sa stii ca nu e vorba despre “acel” Catalin… Numele de Catalin apare doar prin extrapolare de la Luceafarul, unde existau un Catalin si o Catalina si unde Catalin era baiatu’ de casa cel viclean, care baga strambe etc.
Asa ca, paradoxal, nu l-ai recunoscut pe “Catalin” din poveste, desi e cu mult, muuuult mai apropiat de specialitatea ta decat de a mea 🙂 . Cat despre “acel” Catalin, sa stii ca a avut o pozitie corecta in cursul pataniei de mai sus.
Iti dai seama, pe de alta parte, ca greuceanul din povestire nu apare cu numele lui real. Nu e povestea mea si dezvaluirile astea pot sa le faca rau celor care, pana la urma, au operat un pacient against all odds.
asa ca ajungem @ Anca, pentru ca ascunzisul asta de nume o sa-i furnizeze si mai multe argumente pentru ce a sustinut in coment – argumente perfect valabile, din pacate. concluzia pe care o trage este, vai, mai mult decat reala. pai da! copilul care nu plange nu primeste laptut, nu asa se zice?
taci? atunci ramai cu tacerea ta si nu te mai plange!
@ Lascaris: maitre, tu stiai povestirea si personajele dinainte! 🙂
anca, sa stii ca vio nu e medic. intamplator, stie despre medicina destul de multe, oarecum in acelasi fel in care ai aflat si tu cum vine treaba.
si yeah, you’re both right. the revolution is out of the question.
iar tacerea ar trebiui sa fie si ea out of the question.
Ca sa rezumam ceea ce am mai povestit si al’data, in alta pozitie fatsa de suare: tacerea e chestia aia care face ca doua razboaie, intre X si Z, respectiv intre Y si Z, sa fie deviate si comasate intr-unul singur, intre X si Y, unde X sunt medicii, Y pacientii si Z administratia sistemului medical. Ceea ce e important de retinut e ca Z nu trebuie sa faca ABSOLUT NIMIC pentru ca X si Y sa-si scoata ochii reciproc, totul sta in deshtu’ mic al tacerii ambelor parti. Pe exemplul dat, daca echipa clinicii B ar fi anuntat pur si simplu ca nu se baga, echipa clinicii A, si daca ar fi aflat despre ce e vorba, n-ar fi mers sa-i spuna pacientului muribund care e cauza, ci ar fi scaldat-o elegant: “Au intervenit nush ce prommmbleme si nu se mai poate.” Si gata. Si pacientul muribund injura pe cine? EXACTLY!
anca, s-au inmultit prea mult exemplele cu dintr-aceia care au protestat si au fost redusi la tacere, luandu-li-se aproape tot, incat ce zici tu a ramas o trista utopie. e deja prea tarziu. daca reactionam acum 20, 15 ani, mai aveam, poate, sanse.
gazda noastra era sa inceapa o revolutie. ce s-a ales?
nu in ro au protestat zeci de parlamentari ca s-au comis fraude grosolane de catre insasi presedinta camerei? rezultatul???
si tu astepti ca niste oameni fara putere sa mai protesteze? o sa protestam cand parlamentarii romaniei vor impune-macar in parlament-legea. vom avea o umbra de speranta ca nu vom fi dq luati in ris si alungati cu un sut in fund.
daca doctorul a ajuns sa vorbeasca asa codat, nu cumva a invatat ceva din protestul lui deschis?
@anonim — exemplele alea de revoltati au esuat pentru ca au protestat singuri, fara sustinerea colegilor. De asemeni, inmultirea esecurilor astora are la baza faptul ca IN CONTINUARE, dupa ce li se ia totul revoltatilor insulari, colegii lor nu vin sa le tina spatele. Tot tacerea, futu-i!
Uite tot de-aia s-a ales ce s-a ales si de revolutia gazdei noastre, pentru ca procentul de colegi si, de ce nu, de pacienti dispusi sa faca front comun a fost de forma 0,….
De-aia. De-aia TOATE.
pai… cam asa e.
cu numele proprii este, insa, o chestie. povestea nu e a mea. unii pot s-o incaseze daca numele sunt date in clar. pot sa fie acuzati, de pilda, ca au avut aranjament cu mine sa aia si sa ailalta, ori nu este cazul.
pe de alta parte, povestea, asa cum este ea, se regaseste intr-o gramada de sisteme locale, si nu numai medicale. uite, lascaris, de pilda, care functioneaza in justitie, ca sa zic asa, a recunoscut din prima modelul.
imi vine sa cred ca si in viata corporatista din ro e la fel.
Pentru mine relevanta numelor si-ar intra in drepturi numai daca numele alea ar veni direct de la partea implicata si nu (numai) pe-un blog, ci intr-o dezbatere cu colegii de breasla, intr-o reclamatie oficiala, ca sa fie cu temele facute (desi stim pe masa cui aterizeaza reclamatia, dar ca sa fim procedurali) si chiar in presa. Dupa care, cu rezultatul nefavorabil intors de oficialii care-au primit reclamatia, ne-ntoarcem mai ales la presa. In rest, categoric e un caz general, total irelevante numele si chiar domeniul, cum bine spui — eu fac sportul asta cu plonjatul contra gravitatiei inversate artificial de catre sistem inca din scoala si senzatia continua e aceeasi, indiferent de tema: orice lucru bun la care m-as inhama primeste girul tuturor colegilor de grup (indiferent de forma de organizare/institutionalizare), cu un mic amendament, anume ca la momentul revolutiei, toata lumea face 546568567 de pasi in spate si ma anunta curveste: Du-te si rezolva tu, ca dup-aia noi dam din cap aprobator.
Deci Anca draga, dupa ce ai dat de pragul de sus si ti-ai facut mii de cucuie acum protestezi unde nu trebuie si contra cui nu trebuie cu intentia sa faca si el cucuie?
deci, dom’ doctor, ma scuzati ca intervin…da’ pe plaiurile noastre orgoliul e cat china, unde-s doi, unu-i sef si celalalt e adjunct (cu drepturi salariale si bonificatii, da?).
cum spuneam, nu se poate. in nici un domeniu.
p.s. toate cele bune. pupaciuni. multumiri. sa ne citim sanatosi.
Viorica, nu contra, ci impreuna cu. 🙂
Cu protestele nu mai merge…am luat destule suturi in fund. Mai ca imi vine sa ma arunc si eu intre ei…………..(precum Sobaru in parlament),…….. numai cu vreo 50 de grenade de gat! !!!! ca sa-i inalt la ceruri !!!!!
Imi cer scuze pt. ca am deviat de la subiect, pt. a va transmite un gand pt. anul in care vom intra!
“Va doresc ca fiecare zi a Anului 2011, sa fie insotita de o binecuvantare! Sa gasiti in dumneavoastra puterea de a scutura fiecare zi a anului 2011 de amaraciune si stres, pentru a avea pace si bucurie deplina in suflet. Sanatate din Belsug si Abundenta Absoluta! ”
La Multi Ani!
daca nu venea rebi cu urarea asta de mai bine, mai ca va puneam niste linkuri speciale, da… linkuri evocate tot de rebi, in comentul anterior urarilor.
Bun, vin si eu urarea de a avea toti, pe cat posibil, parte de ce mi-am dorit eu cel mai mult si mai mult in viata, liniste si pace sufleteasca!
Vioricooo,si daca eu vreau actiune?? Iarta-ma, dar asa mi-a venit s-o zic,cu accente de faramitza lambru.
La multi ani cu liniste si pace sufleteasca, Viorica, si, pentru cei mai putin intelepti, la multi ani cu multa voie buna si lectii pasionante!
la multi ani….
ce-mi mai place…viitor de aur tara noastra are. vin din urma baietii buni scoliti de personaje ca domnul c. prof.,sef, dr in stiinte, etc. baietii buni vor rafina metodele mentorului. buuun de tot. da doamne sa n-am o buba-n c_ _ peste 10 ani cand vor fi fost pensionati medicii inca in putere acum si formati in alt spirit cu mici exceptii. de astia in formare mi-e spaima. consider cazul domnului c. punctual. insa ce ne asteapta peste 5 ani?
la multi ani?
Anonimule, multam pt accent si urari. Da’ nu s-ar putea sa nu le mai dai anonime?
Mie mi-ar placea sa ai un (pseudo)nume sau macar o eticheta (label), ceva…
mi-e greu sa mai creez un personaj.
La multi ani cu sanatate,
Sa va dea D-zeu de toate!
Viata lunga…, fericire…,
Sanatate si iubire!
Asta-i urarea lu’ Nea Popa’s…,
De-a rostit-o intr-un glas!
Un An nou plin de bucurii!
La multi ani1