După gardă îţi sar în ochi tot soiul de chestii.
Azi, de pildă, am constatat că diferenţa dintre frumuseţe şi banalitate încape doar într-un unghi – în unghiul de aplecare al capului. Unghiul avea cel mult 20º, în acest caz.
Pe scaunul din faţa mea, o tipă. Până în 35 de ani. Îmbrăcată discret vraişte, în jeanşi luaţi de pe tarabe şi un fel de pardesiu vătuit, din pânză kaki, la care se adăugau cizme negre de piele întoarsă cu ţinte nichelate. Un chip dizolvat. Buze medii spre subţiri, colţurile gurii lăsate în jos, terminându-se sub forma unor S-uri italice, machiaj cu cromatică rezonabilă dar neatent finalizat. Pielea cam zgrunţuroasă. Poate că era şi un pic şaşie? În fine… Dacă era şaşie, abia ghiceai chestia asta. Pomeţii uşor ascensionaţi, fruntea mai degrabă îngustă, părul şaten, drept. Aha: pomeţii erau cei ce sugerau necizelarea campestră – ei erau punctul de fugă al acelui chip, sugerând un transplant tardiv şi, vai, neîncheiat încă, în mediul urban.
Un chip dizolvat standard.
La un moment dat, însă, femeia înclină capul. Îl înclină exact cu cele 20º de care am vorbit mai sus. Îl înclină şi, subit, chipul capătă expresie în îngheţul mimicii sale: pielea îi devine mai sidefie şi se netezeşte, trăsăturile se echilibrează şi capătă forţă, iar centrul de greutate al feţei migrează către nasul drept, solemn. Ochii încep să exprime vigoare şi adâncime, gura se împodobeşte cu un disdain implicit, bărbia capătă tonus. În plus, aşează mâinile pe poşetă, exhibând degete lungi, gracile, cu nerv bine ţinut în frâu. Obrajii i se alungesc, parcă, fruntea capătă o curbură care se rezolvă, fluent, în sprâncene, iar forma pomeţilor sucombă sub povara unor gene cu trăsătură energică. Chipul i s-a închegat deja: e distant, sec, arctic, iar ea respiră altfel, v-o jur!
Îşi dă seama că mi-am dat seama, aşa că deodată se îndreaptă şi începe să împrăştie feromoni – doar cât se cuvine, însă. Îşi manifestă puterea latentă, atâta tot. Ieri am pierdut un regat, iar azi mă vedeţi în metrou, între Mihai Bravu şi Dristor 2. Într-o bună zi veţi flutura flamurile, aclamând, atunci când voi intra în oraş pe sub Arcul de Triumf…
Oh, da… doar 20º. Nu mai mult de 20º despărţeau cele două chipuri.
Atâta tot.
asta a fost un moment de gratie. nu oricine vede genul asta de frumusete. desi are mai multa forta, mai mult farmec, decat cea evidenta,cea vazuta de toti.
Mijloacele de transport in comun ar trebui declarate centre de formare profesionala intr-ale bagatului de seama, premeditarii ciocnirilor accidentale si neindemanarii avantajoase in gestionarea spatiului vital incalcat regulamentar. 🙂
(Bine ca-mi vin in minte prea multe episoade din prea multe filme de natura asemanatoare deodata, asa incat nu-s in stare sa dezvolt vreunul din ele — ar constitui baza de diagnostic de-a dreptul. =)) Cu atat mai ravasitor-traumatizant pozitiv cu cat detin expertiza impresionanta pe felia cu transporturile-n comun pe trasee de la 1,5 ore in sus.)
E bine ca reusesti din cand in cand sa observi asa ceva.
@anonymus: chiar că a fost un moment de graţie. pluf! – şi am ajuns dincolo!
anca, eşti cam hoaţă 🙂
maitre lascaris, cred că dacă nu eram buimac, treceam pe lângă chestia asta fără s-o bag de seamă.
Batrane, si tu suferi de ADHD si-i musai sa obosesti ca sa se mai rareasca oleaca gandurile, so you can stay focussed? =)) (Pe bune-acu’, stiu cum e, doar de-aia practicam atletism pana la epuizare si somn dupa formula tot a 3-a zi, nu mai mult de 6 ore!)
@ anca: aha! deci gusti si tu, cu nesat, din etnobotabica asta rafinata! 🙂
Fara gluma ca nu ma descurc altfel, crezi ca din fandoseala ma isterizez in halul cu care te-ai obisnuit pe tema ruperii de ritm dupa evenimentul cu pricina? Chiar am probleme mari de concentrare pe care le controlez prin efort fizic si dezvoltat de obsesii (mostly visible music-wise). A fost nasol rau in vremurile de educatie institutionalizata.
Iw zic sa-ti iei ceva de citit
am mereu ceva de citit. da’ cateodata, din ce in ce mai des in ultima vreme, ma cam lasa creierul si mai uit si iw in jur.
de citit? sa inlocuiesti trairea cu citirea despre traire?mulliganoglu, sper ca matale glumesti!inseamna ca dimineata nu ridici jaluzelele sa te scalzi in soare, ci deschizi o carte sa citesti descrierea unui rasarit. nu-ti iubesti femeia, citesti un roman de dragoste,etc.lasa omul sa traiasca!
@florin, asta e farmecul transportului in comun. i miss it.
sigur citisei matale ceva….de te lovi asa moment de gratie.
ceva casti, o “casta diva”…???
momente de gratie si frumusete intre mihai bravu si dristor 2? uaaaa. te invidiez. eu nu prind nimic intre eroilor si gorjului.
am si carti, am si cashti….si geaba.
iti trebuie talent. clar.
inah, am avut noroc, sa-ntepenesc!
impricinatule, de la oboseala mi se intampla si mie sa alcatuiesc mici romane in jurul personajelor din metrou, mai ales ca in tunel nu poti admira minunatul peisaj bukalian, iar in cazurile extreme randurile fug etc. deci cum ar veni siluete miraculoase pe fondul oboselii excesive / consumului de bauturi alcoolice (citesc o carte a lui Traian Tandin, ceva fin, de o naivitate a exprimarii incantatoare). ne trezim din oboseala/betie, stergem fisierul infectat si mergem mai departe.
@anonim, nici basho nu m-ar fi cuprins mai bine in montura celor 3 randuri.
si daca printre textele despre care spui ca-ti sunt definitorii si suficiente (acceptand povestea anonima + basho), si daca printre acele texte se afla si textul stradal?
stii tu la ce ma refer, mulligan of the black cairns: Cartea Intamplarilor Adevarate, scrisa de ingerul Djabrail in al saptelea cer, cu un penel intr-atat de lung incat un cal naravas ar avea nevoie de cinci sute de zile pentru a parcurge un drum egal cu lungimea penelului….
daca si aia e o carte care merita citita?
macar in metrou.
domne… cine e traian tandin?
Şi eu mă uit după gagici în metrou 🙂
Cu cat e mai mare aglomeratia, cu atat mai abitir functioneaza legea selectivitatii perceptive — the need to focus, to come to a standstill eventually.
impricinatule, era o gluma aia cu basho si capacitatea de patrundere a anonimului
eu cred ca in cartea lui Geabrailă nu e loc decat pentru o singura poveste, care poate fi spusa pe lung sau in 17 silabe. in fine, fiecare cu povestea lui
deci Comisarul TT este un Rousseau Vamesul al literaturii politiste
TT asta e pe bune?
acum, sa stii ca speram ca e o doar gluma cu perceptia lui anonymus… ai scris niste chestii cu ape, dunare, pesti si zavoaie, cu mirosuri, melci, fructe si toamne, alea-alea – inscrisurile cu pricina ne zic noua ca nu stai cu nasul doar in carti. mai ai treaba si cu o bicla, nu?
desi, intr-un fel, era misto pentru fiintele exterioare. pentru privitori. inventii despre insii care bantuie.
adica, ciumecarie. belesc ochii in ecrane si imi imaginez despre astia care ratacesc. fac pe dracu in patru si inventez.
17 silabe. mda.
ps – daca te eliberalizezi, cumva, am terminat cartea cu Secta Paterena in Dacia Traiana, de Isidor Ieseanu. communiqueee…
mulliganoglu
ascunde fatza in carti
ca viata doare.
Comisarul TT e pe bune. am gasit aici un interviu cu el:
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=3278
oamenii cu bun simt miros facaturile (candva am fost un om al padurilor, un vlah adevarat)
re pese: m-am cam eliberat, poate ne vedem saptamana viitoare. vorbim.
@anonim: un haiku e ceva mai mult decat 17 silabe. foarte important e anotimpul.
iete la el! acum voiai si cu talent si maiestrie!!! de unde inspiratie, ca doar nu-ti cunosc personal anotimpurile!si numele, zau, nu prea ma inspira
Maitre… maitre…,
Vezi tu… de te dadeai cu automobilu personal in drumul catre/de la spital…, nu mai gaseai asa frumusete feminina de admirat in miezu’ zilei. Trebuia sa stai cu ochii bine beliti in peisaju’ din botu masinii… pentru a nu te urca pe mitocanu din fata matale!
Asa ceva… nu poti descoperi decat in mijlocu’ de transport in comun! De bine… de rau, in metrou, autobuz sau troleibuz ori tramvai, gasesti tot soiul de personaje demne de incondeiat.
Deunazi, tocmai ce ma urcasem in 300 la capatul de la Galeriile de arta, cu drum catre un locas fauritor de cultura scrisa (ce-l stim amandoi), de unde trebuia sa-mi iau oarece drepturi de “hrana spirituala”. In spatele meu… a urcat o madamma… ce mi-a taiat rasuflarea! O fi avut ea la fo 45 de ani…, dar era “oarecum” sublima! M-a lasat… MUT! Nu-mi puteam dezlipi focarele ochilor de pe trupul ei angelic. Nemaivorbind de faptul ca avea clasa! Ce sa mai vorbesc de cum era imbracata… Ce pacat ca la Romana a coborat…
Hmmmm…
Ce dracu cauta ea in autobuz? La cum arata…, la cum se purta…, la felul in care era imbracata…, la cum mirosea…, sofer la scara trebuia sa aiba!
Numai ca…, daca ea avea sofer la scara…, eu mai aveam sansa de a ma desfata cu o asa aparitie?
@anonim: cu atat mai bine. asa suntem scutiti de alte herrori
E clar, trebuie sa intervin pentru echilibrarea discutiei, toata lumea a patit numai d-alea frumoase si rafinate prin mijloacele de transport in comun — asta conduce la o concluzie inclinata-ntr-o parte, nu se poate asa, iubiti credinciosi! Trrrebuie sa stiti, cu siguranta, ca se poate-ntampla si sa te pomenesti numai cu soferu’ microbuzului dimineata pe la 5,5 prin padurile traseului spre Mures (nu rade, batrane! =)) ), sofer complet absorbit intr-un fenomen de atractie unilaterala si care din lipsa de rezultat in urma invitatiilor repetate in sensul impartasirii spatiului restrans alocat, oh well, soferului, trage pe dreapta in pustietatea si bezna aia, intru… fluidificarea demersurilor. =)) Partea buna e ca pana si din pozitia de victima cu panglicile de sutura curgand din tine, daca le ai cu vorbele poti sa eviti…. aaa… concretizarea proiectiilor imaginare ale agresorului pasional, reusind intr-un final imbucurator s-ajungi pe paturile terapeutice ale Zeului Soare. =)) (Nu rade, batrane! =)) — of, dac-ar sti Zeu’ cum trec eu prin foc si p…ara ca s-ajung la el…, pffff!) Toate astea pentru ca dupa masa, la intoarcere, cand nici bezna nu mai era de procurat, nici microbuzu’ nu mai era gol, bestia pasionala sa-si primeasca un bine meritat revenge-film ruland in mini-display-u’ model oglinda retrovizoare si constand in fosta victima seducand definitiv, expresiv si productiv frumusete de tanar timid devenit prin forta zambetului coleg de banca si de dulce rassssbunare. 😀 (Batrane, nu rade!!! =)) ) (Acu’ radem si glumim, da’ partea de la 5,5 numa’ great fun nu fu!)
Craciun Fericit!
Stiu, e off topic dar in ton cu sezonul!
Craciun fericit, Malko! Urarile nu sunt nicicand off topic.
Budistii nu-si ia la revedere, ei fac urari non stop.
Hihihi, daca ar citi personajul propria ei poveste… cred ca ar cauta voit unghiurile care o avantajeaza…. Ce ti-e si cu cultura spatiului public. Sau civilizatia? Cine mai stie….
La multi ani! Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!
Sarbatori fericite si sa-ti iasa toate asa cum iti doresti!
dle impricinat,
ti-as fi recunoscator dk mi-ai scrie pe adresa de email, pt a lamuri – definitiv, sper – acuzatiile scapate de sub orice control ale personajului ‘wandering elf’ (facute pe blogul lui).
mentionez k detin documente ale unor terte parti (inclusiv dezmintirea uneia dintre persoanele vatamate), care spulbera esafodajul fantezist pe care l-a ridicat in mod iresponsabil…
cu multumiri!
ps poti sterge comentariul acesta… sau nu; e ad libitum
omg!
@ als – ce vrei sa-ti spun? putem sa comunicam pe ce cale doresti, putem chiar sa ne si intalnim face 2 face if you feel like it.
cred, insa, ca nu in dicutia cu mine sta rezolvarea problemei voastre, in masura in care se doreste, intr-adevar, asa ceva. in ce ma priveste, plec de la premisa ca o intalnire ochi in ochi, chiar si intre cei mai aprigi dusmani, poate sa stabileasca ce e de facut: ura nestinsa, razboi, sau indiferenta distanta, that’s up to you. inteleg ca tu nu doresti sa-l vezi pe elf, desi el afirma ca ar fi dispus sa va intalniti. daca as fi in locul tau, as accepta aceasta intalnire, no matter what, fie si numai ca sa stabiliti un t zero dincolo de care sa inceapa fie tacerea, fie campania furibunda.
asa cred eu. asa am crezut mereu. o confruntare, oricat de neplacuta, are macar darul de limpezi apele. dar asta tine de deformatia mea profesionala: better look and see than wait and see, dupa cum spunea un chirurg militar care a operat ani de zile in Vietnam.
in final, as dori sa te rog sa nu mai continuam aceasta discutie aici. problemele voastre sunt foarte vechi, iar eu constat ca nu am capacitatea de a le “netezi colturile”. Motivul pentru care am intervenit in discutie in Dulcea Mahala a fost determinat doar de speranta de a mijloci o intrevedere intre doua persoane, care, in opinia mea, pot sa discute si de alta maniera.
Am postat acest raspuns la vedere maxima pentru ca nu doresc sa existe echivocuri. Nu am nici expertiza profesionala si nici macar cea morala pentru a stabili cine este vinovat, cat este de vinovat sau cum se imparte aceasta vinovatie intre voi – vreau sa spun ca nu am timp si savoir-faire ca sa forez in istoricul conflictului vostru astfel incat sa dezvolt o opinie pertinenta. Singurul lucru pe care as incerca sa-l fac (si asta as face-o cu hotarare) ar fi sa intermediez un dialog omenesc intre voi.
Cred ca puteti sa-l aveti.
multumesc – & apreciez, sincer -, dar nu.
temperamentul, probabil educatia (& eventual ascendenta, 25% sirbeask, 25% ungureask) ma impiedik sa stau la ac. masa cu cineva care m-a insultat continuu…
stiu k este ‘the thing to do’ in lumea balcano-dimbovitzeana, dar eu am alta sira a spinarii & alta scara de valori.
toate cele bune!
imi pare rau, dar nu ma refeream la o tranzactie damboviteana intre voi doi…
aveam in minte ceva similar unor practici juridice (chiar din US), care prevad ca in anumite situatii sa aiba loc o mediere prin interpusi. se foloseste ca mijloc de dezamorsare al unor procese.
e evident ca voi doi n-o sa fumati calumetul.
anyway, i got the message.
s-auzim numai de bine.
o
anoarea inainte de toatepac-pac
Impricinatule, te rog sa scoti a-ul in + din onoare
nu vreau sa-i dau domnului leo motive in + sa zaboveasca pe aici, caci scrie pentru Nobel si nu vreau ca Romania sa-l rateze si p-asta
maitre, am incercat sa scot litera a, dupa cum m-ai rugat. nu pot si pace!
nu ma pricep, asta e!
e bine si asa. multumesc frumos!