Am chef să stau de vorbă cu un anume afgan…
Aflu de la D-l Gheorghe I. Brătianu (Marea Neagră), el însuşi aflând-o de la D-l Decei, acesta din urmă primind-o, la rândul său, de la D-l V. Minorsky, despre următoarele texte istorico-geografice: Pajiştile de Aur ale lui Mas’udi, inspirate de relatarea din 845 e.n., a unui oarecare al Garami. În afara lui Mas’udi, al Garami l-a mai influenţat şi pe un alt autor, şi anume pe Gardîzî, un persan, care în 1094 a scris o lucrare denumită Podoaba istoriilor.
Şi ar mai fi de menţionat Hudud al-’Alam, adică Hotarele lumii, compusă în 982 e.n., tocmai la Gozgan, în Afganistanul de Nord.
Of! În toate cele trei lucrări, este vorba despe maghiari – conex cu maghiarii, cei trei autori musulmani menţionează şi un popor creştin, „slab, sărman şi lipsit de averi”, „mai numeroşi dar mai slabi decât Madjgharî”, popor care este denumit fie V.n.nd.r., fie N.nd.r.
Ei, bine D-l Decei argumentează că N.nd.r. sau V.n.nd.r. n-ar fi altceva decât românii. Nu intru în argumentaţia de specialitate şi, pentru moment, reţin acest aspect.
*
Oare cum ne vedea cu ochii minţii autorul anonim din secolul X e.n., trăitor în Gozgan, Afganistan? Mi-ar plăcea, fie şi numai pentru câteva clipe, să-i văd pe români prin ochii îngrozitor de îndepărtaţi geografic, înfiorător de distanţi cultural şi catastrofal de străini religios, ai afganului anonim din medresa din Gozgan.
Un popor care despre care persanul Gardîzî spune cam aşa: „când Madjgharî stau pe ţărmul râului Duba, îi văd pe N.nd.r.-ieni. Deasupra N.nd.r-ienilor, pe malul râului, este un munte mare şi o apă izvorăşte din el şi curge pe povârnişul său. În dosul acestui munte, aflăm un popor…….”
Scurt. Laconic şi frugal. O virgulă geografică scannată grăbit, prin pâclă.
*
Aş vrea să stau de vorbă cu afganul care a scris Hudud al-’Alam. L-aş întreba ce crede despre N.nd.r.-ieni. Aş vrea să fiu la fel de rece faţă de N.nd.r.-ieni ca acel geograf şi aş mai vrea să-i spun una-alta despre români, la fel de frugal, doar cât să-i dau câteva informaţii pe care, dacă autorul le-ar fi avut, le-ar fi inserat fără multă vorbă în text, doar aşa, pentru rigoare şi ofertă suplimentară de informaţii.
Ce-aş alege să-i spun, astfel încât să încapă în trei-patru fraze definitorii pentru N.nd.r.-ieni? Repet: n-aş încerca să pledez pentru un capitol exhaustiv, aş încerca doar să-l ajut să plombeze evidenta absenţă a informaţiilor din Hudud al-’Alam.
După care l-aş întreba doar atât: ce crezi că ar fi de făcut cu N.nd.r.-ienii ăştia, acum că ai aflat care e esenţa lor, circumscrisă de două-trei paragrafe?
*
Câteodată mă întreb dacă politica de cosmetizare a trecutului românesc, cuplată cu hiperbolizarea resurselor locale, are măcar un ce benefic, pentru că, altminteri, „ţara noastră aur poartă/ noi cerşim din poartă-n poartă”.
De ce ne cramponăm să ne lăudăm cu un pseudo-trecut care, din ce în ce mai mult, pare a fi lovit de irepetabilitate? De ce oferim un refugiu moral în faţa unui prezent lamentabil? De ce sărim prea rapid peste acele perioade de trecut (mult prea puţine, ce-i drept), care, cu justeţe, ne-ar face să ridicăm ochii din mâlul prezent?
De ce nu facem precum coreenii (cei din Sud!), care încep prin a-şi învăţa copiii la şcoală că au o ţară săracă, mică, prea deseori înfrântă de duşmani şi că, singura bogăţie pe care se pot baza pe termen lung este materia cenuşie a fiecărui coreean?
Diferenţa se vede cu ochiul liber: coreenii sar la bătaie pe stradă on political issues, în timp ce noi mai tragem o pătură pe noi.
(p.s. – aveam şi nişte pozulici, dar weblog.ro e pe moarte, funcţionând, şi el, în aceeaşi mirifică Ro.)
un popor creştin, „slab, sărman şi lipsit de averi”… hmmm, nu prea ne convine descrierea :).
Noi, in schimb, ne-am filtrat trecutul, l-am adaptat si l-am deformat, trecandu-l prin sita imaginarului si structurandu-l in sensul ideologiilor prezentului.
Pai, da! Am senzatia ca in toata povestea asta e ceva… hm, "deleterious", ca sa zic asa. Nu cred ca e o solutie buna pe termen lung. Suntem bogati si destepti dar n-avem noroc, pentru ca suntem la rascrucea Imperiilor – cam asta e speech-ul oficial.
Paradigma asta trebuie schimbata. Cred ca poti sa gasesti usor si un slogan motivant.
ce sa spun, greenfield… asa cum sangele apa nu se face, la romani nici apa nu se face pamant!
A disparut si-aici poza din header…Zilele astea ne-au capiat de tot, ce eram noi de felul nostru, dar acum:))
S-a amintit aici de coreeni, pai stiti cum isi construiesc ei pamantul din apa? Eu asa ceva n-am mai vazut prin alte parti. Avem si noi pamant si ce-i cu asta? Poate sa creasca iarba mare in continuare.