Jeff Beck este, fără îndoială, unul dintre cei mai buimăcitori chitarişti ai momentului. Oscilând între jazz şi rock, mişcându-se între timbre aspre şi tânguieli pisiceşti, evoluând între ritmuri rupte, sincopate, şi piese cu tempo-uri dulcege, e genul de muzician care ne arată, pentru a câta oară, că studiul simplu, chiar dacă îţi ia 10 – 12 ore pe zi, nu înseamnă nimic fără un dram de feeling mixat cu subtilitate.
Aşadar, cu Jeff Beck ne-am înţeles.
Ce te faci, însă, când lângă un barosan ca Jeff apare o jună de numai 21 de ani care cântă la bass?
Păi, te faci ca închizi ochii ca să asculţi alchimia.
În piesa de mai jos, “Cause we’ve ended as Lovers”, Jeff începe tânguindu-se în tonuri acute, mai lansează câte o armonică ici-colo, mă rog, face ce ştie el mai bine şi scoate aproape două minute de chitară deja superbă… Apoi, însă, tema e preluată de domnişoara Tal Wilkenfeld, on bass, ca să zic aşa, care domnişoară ne arată, chiar mai mult decât trebuie, că nici inteligenţa, nici talentul, dar NICI MĂCAR TESTOSTERONUL (mă refer doar la cel mental, liniştiţi-vă!) nu sunt privilegiile sexului aşa-zis tare.
Tal Wilkenfeld preia tema de la Jeff cu o fluenţă cri-mi-na-lă, o amplifică, îi dă forţă, îi alterează tempourile şi finalizează cu un riff bestial, obsesiv, care ridică tribunele în picioare.
Ei, bine, iată-ne că ajungem la subiect! După ce Tal îşi încheie solistica demenţială, îi predă tema, cum altfel, înapoi lui Jeff. Iar Jeff, Jeff ne arată că a preluat tema nu din portative, nu din mintea lui, nu din geniul lui, ci de la o femeie, astfel încât o distorsionează, o spulberă, o îmbucătăţeşte, o microfonează şi îi dă tonuri raşchetate, o dizolvă şi o rătăceşte atonal.
Şi asta, doar pentru că i-a pasat-o o femeie…
Piesa a fost genială, fireşte, încă de când a fost compusă de Stevie Wonder în 1975. Tal şi Jeff ne fac cadou, însă, alchimia adâncă a piesei.
Adică orgasmul ei subtil, da?
Ladies and gentlemen, apăsaţi naibii pă link, ca să vedeţi şi să auziţi “Cause we’ve ended as Lovers”!
httpv://www.youtube.com/watch?v=V79owj81p0o
tapire, mai baga o data botonu’ ala cu embed dă pă iutiub!
te rog io…
…si ar mai fi de povestit multe despre racordari emotionale —
un bun exemplu ar fi dialogul asta demential, guitar-keyboards,
intre Steve Howe si fiul lui mai mic, Virgil Howe:
http://www.youtube.com/watch?v=LYUCdIMrp3E
1993 – The Grand Scheme Of Things
(Si sigur, mai putem vorbi mult si despre “sechelele”
cu care ramai daca-nveti sa te-atingi fin de instrumente,
cu efecte pozitive in atingerea de oameni. 🙂
Numai ca asta nu se prea vorbeste — se practica.)
îl bag, stai să-l caut
da’ despre gajica asta cre’ că am scris io mai demult tot aici la tine.. sau poate în altă parte? – o să caut…
cu botonul deci e aşa, pui linkul de la iutube in post, direct fără altea alea, şi adaugi de mână un “v” la http (vine de la “video”), să devină httpv://youtubewatch3040 alea, şi apare derect cum trebe
sar’na maitre tapire!
pe tal tu mi-ai prezentat-o, asa e.
Deci mi se facu pelea de gaina, -n mezul zilei, buey, nene…
Am furat-o caci mi-a placut!
Si am scris cuvantul “taNpiti” fara de care nu se poate trece… 🙂
ah, tare ma bucur ca v-am provocat placeri subtile!
Si nu ne povesti cum decurse intalnirea bilaterala la nivel inalt: Haralambina – Ozzy?