Archive for November, 2008

 

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.3

 

 

013buc

 

 

- Of, of, bărbate, odată şi-odată tot o să trebuiască să te hotărăşti, începu Smaranda, râzând. Ori veşminte turceşti, ori nemţeşti…

- Da’ ce? Nu-s’ bine aşa? – făcu el pe miratul şi se privi în oglinda

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.2

5buc

 

- Lu’ blestematu’ ăsta de gineri-miu, i-a lăsat curva aia de mă-sa ardei în fund, se plângea Colţeasca a bătrână.

- Las’, cocoană, o mângâiau prietenele, că pân’ la urmă o să-i vină şi lui careva de hac.

- Poate doar dac-or mai veni ruşii ăia, că

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.1

 

 

1buc

Am aflat povestea de mai jos de la proprietarul unei cafenele de pe strada Popa Rusu, el însuşi aflând-o în copilărie de la tatăl lui, un armean pe nume Raul Gulbenkian. Cine ştie dacă povestea cu pricina n-ar fi rămas uitată pe vecie dacă proprietarul cafenelei n-ar fi fost forţat să şi-o reamintească

Încleştarea civilizaţiilor

 

 

Ca românu’ nu-i nici unu’, ne place nouă să spunem. De chestia asta s-a convins, pân 1991, şi un anume prof elveţian de ortopedie. Iată cum s-a întâmplat.

Profu’ cu pricina a venit în capitală, la o faimoasă clinică de ortopedie. Clinica respectivă, cu tradiţii şi tot tacâmu’, e localizată într-o

ARMATA ROMÂNĂ – UITÂND DE URĂ

 

 

Păţaniile de mai jos au avut loc pe vremurile acelea în care nu numai că habar n-aveam cine e prim-ministrul României, dar, chiar dacă aş fi ştiut-o, n-aş fi putut să-l înjur cu atâta foc ca în zilele astea în care executivul e condus de un provincial neterminat cu conexiuni fanariote.

Da’, dă-l în mă-sa pă Tări – io vreau să vă povestesc ceva ce s-a întâmplat înainte de 89. De fapt, ce

Immigrant song

Mda… Nu i-am văzut în viaţa mea, nici pe Christina, nici pe Tapiru’… Doar am schimbat câteva vorbe în cutiuţă, nimic mai mult. Eh, şi cei doi distinşi, constatând defectele de design ale subsemnatului, s-au apucat şi mi-au transplantat blogul de pe meleagurile prea uşor crăpelnice ale weblogului, hăt, departe, tocmai pân Oregon, unde are Tapiru’ o moşie electronică prima-ntâi.

Eh, legături oculte cu tot soiu’ dă universităţi…

Chestia asta îmi aminteşte de planurile de dinainte de ’89, când îmi propusesem s-o tai dân ţară. 

MICHAEL CRICHTON

A murit şi el…
După ce ne-a povestit Germenul Andromeda, Jurassic Park, Al 13-lea Războinic, Sfera, Congo, Emergency Room, doctorul în medicină Michael Crichton, absolvent al Universităţii Harvard, cu studii postdoctorale în biologie, a murit la vârsta de 66 de ani.
Cancer.
Mare, foarte mare povestitor. Un scriitor de la care ai oricând de învăţat cum se spune povestea şi cum creşte personajul de la un capitol la altul.
Un model.
 
 

AFGANUL

Am chef să stau de vorbă cu un anume afgan…
Aflu de la D-l Gheorghe I. Brătianu (Marea Neagră), el însuşi aflând-o de la D-l Decei, acesta din urmă primind-o, la rândul său, de la D-l V. Minorsky, despre următoarele texte istorico-geografice: Pajiştile de Aur ale lui Mas’udi, inspirate de relatarea din 845 e.n., a unui oarecare al Garami. În afara lui Mas’udi, al Garami l-a mai influenţat şi pe un alt autor, şi anume pe Gardîzî, un persan, care în 1094 a scris o lucrare denumită Podoaba istoriilor.
Şi ar mai fi de menţionat Hudud al-’Alam, adică Hotarele lumii, compusă în 982 e.n., tocmai la Gozgan, în Afganistanul de Nord.

CULTURA MEA NU E CULTURA LOR

 

Aflu, recent, că trebuie să mai butonez – deşi, senzaţia fundamentală este că toată lumea ar trebui să persiste în efortul de a butona, de a mai citi câte ceva… Dar, nu! Doar eu trebuie să mai butonez, parce que je ne suis qu’un vulgaire net wanderer…
Oare de ce-mi pare îndemnul ăsta, cu a sa discretă patronizing flavour, dovada unui provincialism cu parapon?
Păi, în primul rând din cauza unui ins mai bătrân care, într-un elan cu mult preinternetic, comunica, urbi et orbi:
- Nulla dies sine linea!
După care a murit într-o maree de