Archive for the Tag 'medicale'

 

Esența medicinei

 

BHC 002068

 

Era în ianuarie 1945, în Ardeni. Era tare frig și ofensiva Wehrmachtului se împotmolise. Aceasta este o poveste scurtă despre un medic SS și este relatată de Jacques Delaunay, un istoric cu simpatii de stânga. Precizez asta ca să exclud eventualele discuții despre un parti pris al celui care ne-a supus atenției acest episod.

Așadar, Ardeni, 1945. În satul X se dădea o bătălie cumplită între un regiment SS și unul britanic. Ningea și era ger de crăpau pietrele. La un moment dat, britanicii trimit o delegație cu steagul alb și solicită o încetare temporară a focului: aveau prea mulți răniți, iar medicii lor nu făceau față. Nu doreau altceva decât să capete… citeşte mai departe

EUTANASIA

 

 

 

Oare de câte ori îi trece unui medic prin minte, la modul serios, cuvântul “eutanasie”?

Mie mi-a trecut de trei ori. Prima oară s-a întâmplat prin 1993, sau 1994. Era vorba de un pacient perfect lucid, cu o inimă brici, cu o funcţie renală fără cusur, cu un ficat impecabil şi cu o radiografie pulmonară care nu spunea nimic. (În România, pe vremea aia, CT-ul era de găsit doar în cărţi). Cu toate astea, omul se sufoca, şuiera din greu, era vânăt şi abia se putea mişca. Diagnosticul lui a fost stabilit doar la bronhoscopie, care a evidenţiat o tumoră de bifurcaţie traheală. Cu alte cuvinte, omul acela, sănătos în rest, nu mai avea… citeşte mai departe

PACIENŢI MAI BIZARI – SE LASĂ ŞI CU BĂTAIE…

 

Există o specie de pacienţi…

Mai bine să vă dau un exemplu. Acum mulţi, foarte mulţi ani, lucram într-un spital bucureştean, la colţul unui bulevard faimos. Locul, excelent: miniparc cu copaci seculari, piatră cubică pe alei, băncuţe printre tufe de crini, clădire trainică, arbori de tuya la poartă, tradiţie locală (pe vremuri, spitalul aparţinuse ordinului Diaconeselor), plăcuţă pe care scria NU SCUIPAŢI PE JOS la intrare, poziţie centrală lângă un mare stadion. Dincolo de gard se înălţa palatul ighepeului. Ce mai tura-vura, spital cu aromă interbelică.

Eram eu mai pe la început de carieră şi, într-o noapte, mă trezesc cu un pacient. Insul avea empiem pleural, adică era plin de puroi în torace. Ţin minte de parcă ar fi acum: avea un empiem pleural drept din… citeşte mai departe

O naştere în Westfalia

 

Am un coleg cam genicolog în Nordrhein-Westfalen. Acu’, băiatu’ s-a făcut mare, e şef, alea-alea, da’ mai demult a fost şi el mititel, proaspăt specialist pe ogorul medical german, nah. Ei, şi când era el mai micuţ, aşa, s-a trezit într-o noapte că făcea de gardă cu un alt aussländer, un belgian. Făceau ei de gardă ca doctorii, înţelegeţi, când, deodată, se trezesc cu o solicitare la UPU.

– Du-te, măh, tu, îi zice belgianu’ la românu’ ăsta mai micu’, că deh – belgianu’ era şefu’.

Românu’, ce să facă, se duce în gardă. Când colo, ce să vadă? O apucaseră durerile facerii pe o negresă din Franţa. O consultă el, îi prescrie niscaiva analize, ce mai tura-vura – îi spune că tre’ s-o interneze. Aia zice… citeşte mai departe

Gardă = kko

Pe bune! Rău, rău de tot…

O chestie serioasă despre doctorii care au tangenţă cu urgenţele, indiferent de locul în care practică: medicina este o profesie “deschisă” dpdv al contactelor umane. “Deschisă”, adică: în aceeaşi zi, în decurs de câteva ore, poţi să examinezi şi un profesor universitar şi un homeless şi un descendent de casă regală pentru ca în final, să închei apoteotic, cu un dealer împuşcat în spinare.  

Penultima gardă. Este adusă pe la ora X o femeie de vreo 65 de ani, făcută zob. Fractură de bază de craniu, sângerând din nas, urechi, gură, torace pulverizat, contuzie pulmonară masivă şi pneumotorax. Mă opresc aici cu bilanţul lezional. Era evident, din clipa în care am văzut-o cu toţii că nu mai era mare lucru de făcut. Mă… citeşte mai departe

Un counter pentru medicina românească

A început sub forma unei scrisori deschise adresate domnului ministru Bazac.  M-am abţinut să scriu misiva preţ de o săptămână, doar pentru a încerca să păstrez un ton cât mai echilibrat. De ce un ton echilibrat?

Pentru că problemele pacienţilor merg mână în mână, în opinia mea, cu problemele medicilor.

Credinţa mea este că, în condiţiile date, problemele pacientului român nu au cum să fie rezolvate. Alături de problemele pacientului român, nici problemele medicului român nu au cum să fie rezolvate. Nu cu aceste reguli. Nu cu personaje care dirijează sănătatea de pe poziţii politice. Mi-am justificat acest punct de vedere în scrisoare şi în discuţia cu d-l Victor Ciutacu, aşa că nu mai revin.

Problema de acum, însă, sună astfel: o să ne rezumăm doar la… citeşte mai departe

Luni, 9 Februarie, ora 21.00 – întâlnire la Vorbe Grele

Domnul Victor Ciutacu m-a invitat la emisiunea domniei-sale de pe canalul Antena 2.  Aşa că, la ora 21.00, o să fiu în studio la Vorbe Grele. Cu acea ocazie, sper să găsesc o modalitate prin care să pornesc un “counter” al zilelor rămase până la 30 aprilie – ultima zi a lunii în care medicamentele ar trebui să se ieftinească la loc, după cum a afirmat d-l ministru Bazac.

Vă mulţumesc pentru sprijinul pe care l-am simţit în ce priveşte difuzarea acestei scrisori, vă mulţumesc pentru toate sugestiile primite, dar şi pentru critici – ele mi-au permis să-mi formez o idee mai clară asupra celor ce se petrec în sistem. Totodată, am avut… era să spun satisfacţia, aşadar, totodată am avut confirmarea că deficitele de care ne ciocnim în spitalul în care lucrez… citeşte mai departe

AM CĂZUT CU LIFTUL – ARS LONGA, VITA BREVIS…

 
 
 
1.                       Introducere
 
Aşadar, am căzut cu liftul cel nou în timpul serviciului de gardă la marea bolniţă. Mda. Două etaje doar, dar până ce liftul s-a oprit în scrâşnete de fiare, cutremurându-se dân toate ţâţânile şi balamalele, m-au trecut toate apele. Aş putea să mă dau mare umanist şi să spun că primul lucru la care m-am gândit au fost pacienţii dân camera dă gardă – în realitate, mi-a fost o cumplită spaimă că o să dau colţul, unde mai pui că muream absolut lipsit

IZBITURĂ (POLITICĂ!!!) ÎN MOALELE CAPULUI – lecţie –

 

Povestea e cam veche, s-a petrecut pân 1992, da’ e plină de învăţăminte, dragii moşului… Oricât at părea de ciudat, am avut şi io o scurtă activitate politică – m-a ţinut cam o lună, mda…. De la sfârşitul lui decembrie 89 până la sfârşitul lui ianuarie 90, când, după ce am văzut că în numai treij’ de zile am minţit mai mult decât în toată viaţa mea de pân’atunci, mi-am băgat picioarele şi m-am cărat în puii mei. Cu toate astea, ei (adica ceea ce avea să devină Camera Federativă a Medicilor) m-au mai ales într-un for de conducere, atunci, în ianuarie, de a trebuit să-mi dau demisia după v’o doo luni, semnând o hârtie A4 pe capota unei Dacii parcate în

Eugen Nicolăescu – poveste despre banii din sistemul sanitar

(ăsta e post pe bune! e mai plicticos, da’ ştiu că vă interesează rău, mai ales că-i despre banii voştri!)
 
Sunt convins că l-aţi auzit pe tov. Eugen Nicolăescu (Oigăn, pour les connaisseurs) spunând că banii din sistemul sanitar sunt suficienţi. Chestia asta i-a atras porecla de Pinocchio, spontan, chit că medicii doar simţeau că dom’ ministru umblă cu raţa prin gură – dar acum, iată că am pus mâna pe nişte hârtioare speciale care ne arată pe unde se află banii d-voastră, ca să citez pe un distins conaţional de-al nostru, iniţial prieten cu Oigăn, ulterior dujman, apoi pacient, apoi….
Mai bine să revenim la subiect, adică la banii din sistemul sanitar, după care umblă toată lumea cu limba scoasă. În primul rând, e de ştiut că "valuta" sanitară

O şefă dă cabinet – apare şi Oprescu, da’ e cam evanescent…

 
Prin primăvara lui 2003, băieţii care se ocupă dă sistemul sanitar au hotărât să desfiinţeze un serviciu chirurgical dân Bucale – mă refer la serviciul meu, bien sûr. Acel serviciu funcţiona în spitalul Sf. Ştefan, dă lângă IGP, fiid cunoscut, îndeobşte, ca spitalul Tunari.
Buuuun… Spitalul ăsta avea şi iel o tradiţie, acolo… Fusese întemeiat pă la începutul secolului XX de un ordin monastic protestant, ordinul călugăriţelor Diaconese – călugăriţe d’alea, pă bune, cu mantii lungi şi negre, cu bonete albe, exuberante, care le transformau capetele într-un soi de fluturi uriaşi.
Acu’, să vedeţi chestie! Ce fel dă medicină propuneau călugăriţele alea. Într-o parte a spitalului iereau săracii – ăştia nu dădeau un ban pentru ce păţeau p’acolo. În altă parte a spitalului, însă, hmm… veneau îmbarzotaţii cu bani

Potemkiniada – faza pă spital

 

Ei, dragii tatii, şi văd io acu’ v’o săptămână că se-apucară ăştia dă zugrăvit holu’ ăl mare dă la spital. Au băgat ei un galben marfă pă pereţi, au schimbat toate becurile şi neoanele – ce mai, arăta de-a dreptul curat, luminos şi proaspăt. Am făcut ceva remarci pă tema asta da’ nu mi-a zis nimeni ce şi cum.
După v’o două zile aflu că s-au cumpărat draperii noi – băăăăi, da’ ce dracu’ i-o fi apucat?
Bon. Ca ultimu’ prost aflu şi io, după încă v’o doo zile, că o să vină în vizită pă la noi tov. ministru Oigăn Nicolăescu – Pinocchio, pour les connaiseurs…
Mi-a ieşit informaţia dân minte până azi pă la ora prânzului când, stupoare: aparţinătorii (aparţinătorii sunt acea specie de oameni care

Odată şi odată, toţi vom fi pacienţi…

Am scris io odată un txt. despre un doctor şi-o Jozefină… Editorul meu de atunci, d-l profesor Dan Petrescu (confundat la vremea lui cu fotbalistu’ omonim dă nişte băieţi dă la gaze), mi-a argumentat de ce să scriu io cartea cu pricina :  "Până la urmă, toţi vom fi pacienţi…"
Acum, după 11 ani de la discuţia cu pricina, întreb :  vom fi pacienţi, corect, dar pacienţii cui?
O să mă străduiesc să fiu serios şi o să vă prezint nişte date brute. De la începutul anului ne-au plecat din secţie 5 asistente. Numărul total al asistentelor noastre era 15. Prin urmare, o pierdere de 33% din personal. Fiind în România, nu pun la socoteală că erau cele mai bune asistente din serviciu. Ele se află acum pe tărâmuri UE

unui pacient recent – prezentare de caz medico-sociala

pentru cei ce nu stiu, sunt chirurg toracic intr-un spital de urgenta. chirurgul toracic vede multe traumatisme survenite in urma accidentelor rutiere. iata ultimul caz. partea medicala va fi cinica si o sa vedeti de ce.
pacientul are (inca!) 19 ani. e in spital de 6 saptamani. este un baiat "spalat", cu par cret, canepiu si cu trasaturi blande. nu stiu cum este el de fapt pentru ca de vorbit, n-a vorbit niciodata de la internare. n-a vorbit pentru ca n-a avut cum. mandibula ii este prinsa cu sarme de contentie la maxilar. are un tub care ii intra in stomac – adica, o gastrostoma. chestia e logica: daca are gura fixata cu sarme, pe unde sa manance?
a avut traumatism craniocerebral si toracic. combinatia asta = mortalitate 80% oriunde