Archive for the Tag 'legenda urbana'

 

Sârbul din Moșilor

A fost odată un sârb – odată, adică prin anii 90. Sârbul ăla își făcuse și el un butic pe Calea Moșilor, vindea țigări, ciungă, cafea, acadele (adică sugiuc), metraj, na, chestii d-astea care mergeau în era de dinainte de MegaImage și Auchan. Cică era mult de muncă, dar se câștiga binișor, iar sârbul era mulțumit de viață: avea copii frumoși, nevasta îl aștepta în fiecare seară cu ciorbă nici prea fierbinte, nici prea amorțită, Bucureștiul era liniștit și nu se pregătea de nici un război, ai lui erau sănătoși, ce mai tura-vura, bine că se apucase de business în Micul Paris.

Iată, însă, că într-o bună zi vine un țigan la ghișeu:

– Ascultă, bă, sârbule, da tu n-ai de gând să plătești protecție? O tot freci p-aci de-un… citeşte mai departe

Politica românească – cursul ultrascurt

 

Înainte de 89, în plin pseudocomunism, pe când eram conduşi de foarte mulţi cretini, îmi menţineam speranţa abstractă cum că pe pământ există totuşi (hmm…) democraţie, capitalism, şi că oamenii ar putea să fie conduşi şi de politicieni meritorii.

Providenţa a fost mai mult decât civilizată şi, surprinzător, a spulberat societatea din jurul meu. După aceea, însă, capitalismul local a avut timp să eşueze cu vârf şi îndesat, iar de condus, am ajuns să fiu condus tot de nişte imbecili. Cât despre democraţie…

Aşa că am ajuns să mă întreb: eu în ce să mai sper?

Acum, hai să fim cinstiţi, căruţa noastră s-a stricat din primele clipe ale înghesuielii din decembrie când, de pe surse citire, un Om Providenţial s-a aşezat în capul bucatelor… citeşte mai departe

APRILIE ´90 – DEMONSTRAŢIE!

 

 

Pe vremea aceea nu se auzise nici de Putin, nici de Steve Jobs, nici de Lehmann Brothers… Era aprilie ’90, iar noi abia ieşisem din epoca lui Patrocle cel crunt, trezindu-ne în ceva ce ni se părea a fi capitalism, numai că, cinstit şi lăutăreşte, un nume mai corect ar fi fost: electronicul timpuriu. În timp, o să pricepem cu toţii în ce fel de epocă păşisem. Acum, pentru uzul povestirii noastre însă, e suficient să amintesc că pe atunci, în Bucureşti nu prea erau reclame, că pe bulevardele din centru circulau numai Dacii, că încă aveam piatră cubică pe Aviatorilor şi că oraşul (ah!) era în fierbere: nu trecea nici o zi fără demonstraţii.

Ei, şi iată că într-o zi din aceea aterizează la… citeşte mai departe

PROGRESUL MEDICAL – LA ROMÂNI

 

 Motto:

Omoară-l, băh, cât e mic, că al’fel te face el pe tine!

 

  

Păi să vedeţi cum stau lucrurile. De fapt.

Hai să vedem specialitatea X, specialitate chirurgicală şi alta nu! Nu incizii de buboaie, nu exereza unghiilor încarnate – nu, nu: vorbim de o specialitate zdravănă, de băieţi numai unu’ şi-unu’! Ca preambul, am să vă povestesc că acum mulţi, mulţi ani, într-o gardă, am constatat că Bucureştiul, centru universitar, capitală de judeţ, de ţară şi de sud-est european, Bucureştiul, aşadar, nu era în stare să absoarbă doi (2!) pacienţi care prezentau o maladie catastrofică ce ţinea de specialitatea X… citeşte mai departe

Onorariul profesorului Juvara – legendă urbană

 

 

Se spune că un mare profesor de chirurgie, Ion Juvara pre numele său, l-a operat cândva pe un ins cam amărât care era bolnav foarte  – practic, pacientul a ajuns lat la spital şi nimeni nu-i mai dădea nici o şansă. O intervenţie practicată la timp şi cu mare talent, însă, l-a salvat pe individul cu pricina. Suntem prin anii ’50, la Bucureşti, în plină campanie contra burjuilor, a numelor româneşti de tradiţie, a intelectualilor etc.

Văzându-se salvat, gata de plecare acasă, pacientul îl întreabă pe profesorul Juvara:

– Cum pot să vă răsplătesc, domnule profesor? Mi-aţi salvat viaţa.

– Tu ce lucrezi? – se pare că l-ar fi… citeşte mai departe

LEAPŞĂ TARDIVĂ CU CIREŞARI (de la tapiru’)

N-am ce să fac. Trebuie s-o zic p’a dreaptă. Am să mărturisesc.

Cărţile pe care le-am citit de cele mai multe ori n-au fost nici Un veac de singurătate, nici Ulysses, nici Casa Buddenbrook, nici Zgomotul şi Furia… N-am dat pagină după pagină, febril şi cu ochii scoşi de somn, nici la lectura lui Borges, nici la Andrei Makine, nici la Tolstoi şi nici la Dostoievski. Nu m-au trecut frisoane de plăcere sau de teamă nici în veghea din lan, nici urmărind călătoria pe mare pe urmele balenei, nici stând cu ochii aţintiţi la păţaniile unui cavaler nebun…

Pe aceştia toţi, ca să zic aşa, i-am ţinut minte din prima. Şi i-am citit pe îndelete. Aşezat. Cogitând. De parcă aş fi trăit o dragoste din aceea, matură, călduţă… citeşte mai departe

Varujan Pambuccian – legenda urbană

 

Habar n-am dacă în afara numelui, a jobului şi a pregătirii universitare mai e ceva adevărat despre Varujan Pambucccian în acest post. Povestea de mai jos este, în schimb, extrem de "adevărată", întrucât am auzit-o, cu variaţii nesemnificative, în decurs de v’o douăj’ dă ani, din trei surse diferite. Cu alte cuvinte, mă doare-n cot de realitatea existenţei lui Varujan Pambuccian – el există, deja, în legendele urbane ale Bucureştiului după cum vă zic io, aici.
Şi nici n-avea cum să nu existe, că prea e altfel! Io nu l-am cunoscut niciodată, da’ de ştiut, ştiam dă iel, aşa cum ştia tot cartierul Titan: îl ştiam dân cauză că avea o figură ciudată şi un aspect bizar, încă dă mic: era un ins voluminos, cu o tipologie deloc asemănătoare celor din jur