Archive for the Tag 'foileton sci-fi'

 

EPIDEEMIA – foileton – 0.5

5.

Srebczak o găsi pe fetiţă aproape stinsă, zăcând între blănurile de ren. Era transpirată mai mult ca oricând, dar ochii – ciudat lucru – îi jucau, zglobiu, dintr-o parte în alta.
Vraciul se apropie de ea, nevenindu-i să creadă: trupul şi chipul Oonei reflectau starea cruntă a bolii, în timp ce ochii păreau ai altcuiva. Perduna zăcea într-o parte, frângându-şi mâinile, iar Bunăseara nu-l scăpa din priviri pe Srebczak, urmărindu-l cu dinţii încleştaţi.
Srebczak nu picepea nimic – dar vechile învăţături încă îi răsunau în minte: nicicând să nu dai impresia că te dai bătut şi că nu ştii! Dacă pacientul îşi vede vraciul

EPIDEEMIA – foileton – 0.4

4.
Când viscolul a încetat, după mai bine de o săptămână, Srebczak se ocupase deja de 29 de bolnavi, dintre care cinci muriseră. Boala îi luase pe toţi în acelaşi fel: fiecare îşi pregătise, în ascuns, câte o bocceluţă cu cele de trebuinţă pentru un drum lung şi, deîndată ce prinsese ocazia, dăduse să fugă din sat, încotro vedea cu ochii. Niciunul nu apucase să se îndepărteze prea mult, însă: boala îi pusese jos, care prin dreptul crevaselor mari de la apus, care în timp ce încerca să iasă cu caiacul în marea liberă de la răsărit, care pe gheţarii curgători ce se întindeau către sud.

EPIDEEMIA – foileton – 0.3

3.

Spre mirarea lui Bunăseara, la carcasă dădu din nou peste Srebczak. Nu era singur. În afara lui Balt, lângă vraci se mai afla Moscune, cel mai bun tălmaci al Jaţilor, precum şi Poti, bătrânul care repara orice, de la o piele de caiac sfâşiată, până la fisurile cele mai fine din tubulaturile carcaselor şi ale rezervoarelor. Se spunea despre el că făcuse nişte luxofori într-atât de mici, încât îi puteai coase pe frunte ca să-ţi lumineze calea, fără să mai ai nevoie să-i încarci cu nutrienţi din rezervoare. Cică

EPIDEEMIA – foileton 0.2

2.
Bunăseara ajunse în sat la căderea serii. Sări pe ţărm înainte ca vânătorii cei tineri să tragă caiacul la cheiul îngheţat şi se repezi pe lângă carcasa mormăitoare de la marginea satului, alergând spre igloo-uri. I se păru că aerul are un miros ciudat, de peşte afumat demult şi uitat prin depozite, dar nu se opri din fugă. Ajuns în apropiere de casă, îl întâmpină Niurki, malamutul cel tânăr – fără să dea din coadă şi fără să se rostogolească prin zăpadă – iar Bunăseara abia dacă-l

EPIDEEMIA – foileton – 0.1

1.
Un tremur abia simţit străbătu suprafaţa apei, dar Bunăseara nu-l băgă de seamă – ochii săi căutau în văzduhul cenuşiu după pescăruşii care abia se mai zăreau. Stolul se învârtea în cercuri largi, chirăind stins, semn că dăduse de urma balenei.
- I-au luat urma? – strigă Sil din spate.
Bunăseara nu-i răspunse. Vâsli rar, abia cufundând padela în apă, iar caiacul alunecă fără zgomot vreo zece-douăsprezece braţe, după care rămase nemişcat pe marea netedă precum oglinda. Se uită de jur-împrejur, dar restul vânătorilor nu se vedeau – ca de obicei, Bunăseara împreună cu Sil o luaseră cu