Archive for the Tag 'foileton mainstream'

 

IOVIK – 0.5 (ultimul episod)

enisala

Enisala

IOVIK – 0.4 (foileton – penultimul episod)

soimul


IOVIK – 0.3

 

 

blaue

 

3. Moderato cantabile

 

Privesc unul dintre rarele peisaje pictate de Iovik – liziera unei păduri sumbre, cu copaci conglomeraţi într-o uriaşă pată neagră, murdară, presărată cu tonuri cenuşii, ca

IOVIK – 0.2 (foileton)

frica

Pr

IOVIK – 0.1 (foileton)

 

pondi

 

Pondicherry atacat de britanici 

 

1. Allegro, ma non tropo

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.11, adică ultimul

 

mosilor

 

Trecuse binişor de ceasurile prânzului când Anton ieşi în drumeagul desfundat şi plin de noroaie ce ducea spre Târgul Moşilor. Pe drumeag: carete şi caleşti, negustori călări şi pe jos, ţărani cu cobiliţe, care trase de boi, nenumăraţi copii, salepgii, cerşetori, geambaşi, o grămadă de ţigani fără treabă şi câţiva popi – care venind, care ducându-se la târg.

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.10 (penultimul)

 

 

 

 

ochialbi

 

Ieşind de la legaţie, Anton se strecură pe nevăzute pe lângă caleaşcă  – îl auzi pe Fane râzând alături de ceilalţi surugii care aşteptau în frig şi-n zloată, după care o luă tiptil, furişându-se pe uliţi până la birtul lui Chesaru, ăla

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.9

 

 

 

 

ilona1

 

- Regretam, începu domnul Gherghy, stâlcind cuvintele, tar tomnişoara Tilly este racita, tonc, ce sera matemoiselle Ilona qui chantera ce soir…

Aşadar

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.8

 

intro2

 

Eh, cum-necum, de ce-de nece, din seara aceea, Anton şi Ilona începură a se plimba prin târg şi pe lângă târg cât era ziulica de lungă, fără să ţină cont nici de gura lumii şi nici de cum era vremea pe afară. Trupa Gherghy locuia la hanul Castrişoaiei, pe Podul Mogoşoaiei, aşa că Anton, nepăsător, îmbrăcat de-acum în veşmintele pe care i le ştia toată lumea, venea pe jos în

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.7

cismea

 

Oare ce-o să fie aici peste o sută de ani? – se întrebă Anton în timp ce cobora din caleaşcă. Sau peste două sute? Chiar aşa – ce-o să fie aici în 23 septembrie 2018?

Se uită de jur împrejur: îndărăt, dincolo de gârlă erau codrii deşi ai Lupeştilor, printre care abia dacă se ghiceau casele ţigăneşti din Cărămidari; de-o parte

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.6

periferie1

 

 

Blestemaţii… blestemaţii, îşi spunea boier Colţescu, repezindu-se spre careta trasă pe uliţa din spatele casei franţuzului. Iar prăpăditul ăla de Anton, of, lua-l-ar dracii şi pe el! Uite cum îmi crapă mie obrazul pentru un nebun, fir-ar să fie!

Mormăind şi suflând ca un gânsac furios, boier Colţescu se urcă în caretă şi-l

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.5

 

007

 

- Eh, cum naiba… – se răsuci Colţescu deodată, dând în sfârşit ochi cu indianul care, aşteptând potolit în penumbra holului, continua să clatine din cap, privindu-l zâmbitor.

De Segonzac deveni mai agitat. Se ridică, schimbă câteva vorbe în şoaptă cu indianul, după care îi strecură lui Colţescu:

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.4

intro1

Italianca în Alger a fost jucată la Cişmeaua Roşie de trupa Gherghy, trupă venită de la Viena după amabilele (şi, mai ales, insistentele!) intervenţii ale cavalerului de Gentz, favoritul prinţului Metternich – lucru ce cântăreşte în povestirea noastră, după cum vom vedea. Convins pe deplin de misiunea sa artistică la porţile orientului, domnul Gherghy, directorul trupei

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.3

 

 

013buc

 

 

- Of, of, bărbate, odată şi-odată tot o să trebuiască să te hotărăşti, începu Smaranda, râzând. Ori veşminte turceşti, ori nemţeşti…

- Da’ ce? Nu-s’ bine aşa? – făcu el pe miratul şi se privi în oglinda

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.2

5buc

 

- Lu’ blestematu’ ăsta de gineri-miu, i-a lăsat curva aia de mă-sa ardei în fund, se plângea Colţeasca a bătrână.

- Las’, cocoană, o mângâiau prietenele, că pân’ la urmă o să-i vină şi lui careva de hac.

- Poate doar dac-or mai veni ruşii ăia, că

CARTEA LUI ANTON CANTA – un rotulus – 0.1

 

 

1buc

Am aflat povestea de mai jos de la proprietarul unei cafenele de pe strada Popa Rusu, el însuşi aflând-o în copilărie de la tatăl lui, un armean pe nume Raul Gulbenkian. Cine ştie dacă povestea cu pricina n-ar fi rămas uitată pe vecie dacă proprietarul cafenelei n-ar fi fost forţat să şi-o reamintească

2 Mai – Vama Veche (foileton mainstream – 0.9 – ultimul episod)

8.
Dimineaţa era răcoroasă. Soarele nu răsărise încă. Dan se uită după carafa cea pântecoasă – nici strop de apă în ea. Se gândi să se ducă la fântână, dar Lali, tătăroaica, îl ghici, ca de obicei, şi se dădu jos din pat înaintea lui.
- Un’ te duci? – o întrebă în şoaptă. Dacă te vede cineva?
Femeia zâmbi şi, trăgând pe ea doar halatul lui, ieşi din cameră, plutitoare precum o nălucă. Se strecură hoţeşte pe lângă bolta de viţă. Lui Dan îi trecu prin minte, ca şi lui Filip cu o zi înainte, un gând

2 Mai – Vama Veche (foileton mainstream – 0.8)

7.
- Cinci grade babord, ordonă fiul Fevroniei pe când vedeta trecea pe sub podul mobil de la intrarea în portul Mangalia.
- Cinci grade babord, confirmă timonierul.
- Maşina uşor înainte!
Driiiiing!
Luţă privea la girocompas din spatele timonierului. Nu avea ce să caute acolo, în sala de comandă, numai că, în seara aceasta trebuia să se bage pe sub nasul locotenentului: se făcuseră trei luni de când nu mai dăduse pe acasă.
- Fir-ar al dracului de pilon!

2 Mai – Vama Veche (foileton mainstream – 0.7)

6.
- Şi nu care cumva să pleci mai târziu de 2.00 noaptea, zise fiul Fevroniei. Ţii 135 de grade, cât mai aproape de 135 de grade, cam o oră; după aia, o iei paralel cu ţărmul, adică pui la 180 de grade şi-i dai drumul la motor, ’nţeles? Dacă ai putea să porneşti pe la miezul nopţii, ar fi şi mai bine, că atunci se schimbă garda, iar plantonul 2, de obicei, doarme… Ai înţeles, da?
- Am înţeles, să trăiţi, se amuză Andrei.
- Ei, atunci hai noroc şi doamne-ajută, încheie Marcel şi ieşi de-a buşilea

2 Mai – Vama Veche (foileton mainstream 0.6)

5.
Mama lui Luţă duse mâna la ochi şi icni în plâns. Rata ieşea din pădurea de la marginea satului, stârnind un nor de praf. Dacă apăruse rata, sigur era trecut de patru după-amiaza.
Dacă rata ar fi întârziat încă puţin, oare Nina ar mai fi avut acele ciudate premoniţii, peste un an şi jumătate, la Vama Veche? Şi: dacă Nina n-ar mai fi avut acele premoniţii, oare lucrurile s-ar fi întâmplat în acelaşi fel?
Aşadar, rata ieşea de pe drumul de pământ ce străbătea pieziş codrul Teleormanului – Deliormanul cel bătrân, fostă pădure nebună în care se