Archive for the Tag 'de pe la noi'

 

Omaha, Gold, Juno, Sword, Utah…

 

images

 

Era în 1974. Eram în clasa a VII-a, la Liceul C. A. Rosetti – nici acum nu înțeleg de ce regimul comunist ne dăduse atâta libertate în școala aia din Floreasca… Am avut noroc de profi foc de deștepți, am avut noroc de profi englezi, am avut noroc să ne lase ăia să intrăm în clase cu eșarfe în loc de cravate, pe unii îi lăsau chiar și-n blugi – și acum ne mai întrebăm, la fiecare revedere, de unde ni se trăgea libertatea aia, cu atât mai mult cu cât discuțiile libere erau lăsate să se scurgă la nesfârșit aproape, în timpul orelor de curs, ghidonate de o manieră subtilă, care n-avea nici o legătură… citeşte mai departe

Galeria Miniștrilor Sănătății

Fotografie0438

 

Panoul de mai sus se află pe undeva pe holurile Ministerului Sănătății – nu mai știu la ce etaj și nici nu contează. Ca fapt divers, din 1922 până în 1989, sub democrație parlamentară, sub nu-știu-câte dictaturi de dreapta și sub una năprasnică de stânga, am avut 40 de miniștri mari și lați. Îi veți regăsi pe acei distinși de ambe sexe în primele două rânduri de fotografii de pe panou.

Din 1989 și până acum, în plină democrație de cumetrie subzistent-tranzacțională, am beneficiat de inteligența nețărmurită a 23 de băietani și a unei doamne – adică 24 de ființe (scuzați expresia!) furajabile (mai puțin doamna, fiind ea doamnă). Entitățile cu pricina se regăsesc pe cel de-al treilea (și… citeşte mai departe

Un om cât un stat

Nu-l cunosc – nici voi nu-l cunoașteți. Nici măcar chipul nu i l-am văzut. Știu doar că e un simplu pădurar. O fi având școală, dar cu banii cum stă? – se pot întreba șmecherii, fițoșii, pițipoancele, fauna de mall și de Click. În ce fel de casă o fi locuind? Are, și el, familie, copii, probleme, belele? – că doar e român…

Habar n-avem. Nu știm decât o singură chestie. Pădurarul ăsta, necunoscutul ăsta – el unul a făcut cât un stat întreg, cât STS-ul, cât serviciile, cât armata și internele, cât toți șmecherii ăia care asudă prin fotolii și care n-au fost în stare să găsească un avion prăbușit într-o pădure ninsă alene, în Munții Apuseni. Omul și-a luat pușca, a plecat în pădure și a găsit avionul… citeşte mai departe

SĂNĂTATEA TRECE LA S.R.I.

 

 

După principiul că decât niște pacienți tratați, mai bine toți cetățenii ascultați, politicianul român a dispus: nu mai dăm bani la sănătate, mai bine investim în servicii.

Ceea ce ne arată ce aliați fideli suntem Statelor Uimite ale Americii: Obama și NSA fac pui pe malul Dâmboviței, iar Obamacare și Pontacare sunt moarte în copac.

Să fie într-un ceas bun!

Estimp, negocierile cu Ministerul Sănătății, al Finanțelor și al Muncii ajung, invariabil, la umeri ridicați și la priviri pe pereți: să vedem ce zice FMI-ul, noi nu ne băgăm, n-avem voie, arde al naibii, suntem sperioși, nu vă uitați la noi? Politicianul român nu negociază, el trage de timp. USL a învățat chestia asta de la PDL & Boc, PDL a învățat-o de… citeşte mai departe

Brândușa, șarpele și fructele roșii – toamna

Fotografie0447

 

Fotografie0460

 

DSC_0062

DSC_0095

 

Frumos, frumos, frumos… Munții Penteleu, satul Varlaam. Toamna, mda.

De ce-o fi satul mai frumos în poze decât IRL?

Oricum, de scăpat, ei o să scape, indiferent ce iese pe Wall Street, în Biroul Oval, la Kremlin sau în Piața Tiananmen (sau cum naiba s-o mai scrie…).

Iar vinul a fost din ăla gros, cu gust plin, vin d-ăla, nemedaliat, nestrecurat, nefiltrat, neetichetat… citeşte mai departe

Scriitorul și pescarul

 

Fotografie0427

Așadar, era seară pe Dunăre când am aflat povestea lui Anatolie, starețul peștilor de lângă Capidava, și a lui Romulus Bărbulescu, scriitorul. Nu știu dacă am aflat-o înainte sau după ce am făcut poza de mai sus, dar cam asta era ora zilei. Era cald, stăteam pe puntea unui bac, Haralambina se afla în cealaltă parte a insulei (se juca de-a sniperii pe lângă telescop, printre stâncile alea mărunte), iar noi beam un vin alb, rece ca gheața, dintr-o sticlă brumată, care scotea abur de înghețată ce era. Așteptam țânțarii și ne înfofoliserăm în cârpe, care cum putuse.

– Sărbătorim ceva? am întrebat-o pe M, fata roșcată și cu pistrui care adusese vinul.

– Ce… citeşte mai departe

PACIENŢI MAI BIZARI – SE LASĂ ŞI CU BĂTAIE…

 

Există o specie de pacienţi…

Mai bine să vă dau un exemplu. Acum mulţi, foarte mulţi ani, lucram într-un spital bucureştean, la colţul unui bulevard faimos. Locul, excelent: miniparc cu copaci seculari, piatră cubică pe alei, băncuţe printre tufe de crini, clădire trainică, arbori de tuya la poartă, tradiţie locală (pe vremuri, spitalul aparţinuse ordinului Diaconeselor), plăcuţă pe care scria NU SCUIPAŢI PE JOS la intrare, poziţie centrală lângă un mare stadion. Dincolo de gard se înălţa palatul ighepeului. Ce mai tura-vura, spital cu aromă interbelică.

Eram eu mai pe la început de carieră şi, într-o noapte, mă trezesc cu un pacient. Insul avea empiem pleural, adică era plin de puroi în torace. Ţin minte de parcă ar fi acum: avea un empiem pleural drept din… citeşte mai departe

Bărbaţi care se dezbracă în metrou

 

http://geneticsandliterature.wordpress.com/

după: http://geneticsandliterature.wordpress.com/

 

Nu, nu, nu, nu se dezbracă de tot, fiţi liniştiţi: e o specie mai nou apărută, sunt unii care-şi dau jos de pe ei, încă de când coboară în staţie, pălăria sau căciula/şapca, fularul, mantoul/paltonul şi sacoul, câteodată chiar şi vesta. Fireşte, obiceiul este valabil pe timp de iarnă, când e ger. Odată ajunşi pe peron, aşadar, inşii cu pricina se angajează într-un stripping rapid, rămân doar în pantaloni şi cămaşă, cu cravata de mătase şi cu o curea de piele fină la vedere şi înţepenesc în aşteptarea garniturii. După ce soseşte metroul, se reped înăuntru cu dibăcie (ai dracu’, nu-ş’ cum fac dar stau mereu în dreptul uşii)… citeşte mai departe

1 Decembrie

 

 

 

PROGRESUL MEDICAL – LA ROMÂNI

 

 Motto:

Omoară-l, băh, cât e mic, că al’fel te face el pe tine!

 

  

Păi să vedeţi cum stau lucrurile. De fapt.

Hai să vedem specialitatea X, specialitate chirurgicală şi alta nu! Nu incizii de buboaie, nu exereza unghiilor încarnate – nu, nu: vorbim de o specialitate zdravănă, de băieţi numai unu’ şi-unu’! Ca preambul, am să vă povestesc că acum mulţi, mulţi ani, într-o gardă, am constatat că Bucureştiul, centru universitar, capitală de judeţ, de ţară şi de sud-est european, Bucureştiul, aşadar, nu era în stare să absoarbă doi (2!) pacienţi care prezentau o maladie catastrofică ce ţinea de specialitatea X… citeşte mai departe

POVEŞTI CU URŞI

 

 

 

Nu ştiu de unde mi se trage frica asta de urşi! Habar n-am cine mi-a băgat-o în oase şi când. Îmi amintesc însă că, fiind foarte mic (probabil că aveam opt, cel mult nouă ani), am văzut într-un Pif o ilustrată alb-negru în care un ţăran medieval, dacă-mi e permis, aţintea un arc mărişor, cu o săgeată lucitoare, către un urs ridicat pe labele din spate, care căscase un bot năprasnic. Ţin minte că m-am întrebat atunci: ce naiba o să facă ţăranul ăla cu arcul lui cu tot când s-o repezi fiara aia peste el?

Era un articol despre la Jacquerie, în care ni se explica în ce fel ajunseseră ţăranii francezi… citeşte mai departe

RATB!

 

 

Mai acu’ o săptămână am avut treabă pe la postul TV X., tocma’ la celălalt capăt al oraşului. Voi mă ştiţi pă mine: nu mai merg cu maşina pân Bucale, neam! Pă dă altă parte, până la postul TV X., n-aveam cum să iau metroul – şi aşa se face că am ajuns să mă urc în autobuzul 335, autobuzul tinereţilor mele, autobuzul anilor mei de liceu, autobuzul chiulurilor mele subtile, linia 335 despre care, iată, abia acu’ am realizat cât de longevivă este.

Ah, persistenţa liniilor de autobuz din Bucureşti! Au, şi ele, remanenţa lor, trasează şi ele o istorie minimalistă, lasă urme, ne arată ce mai subzistă din interesul… citeşte mai departe

BUNA TRADIŢIE CARPATO-DANUBIANO-PONTICĂ…

 

Să începem cu începutul. Burebista: a făcut obiectul unui complot şi a fost asasinat. Aşadar, sfârşit violent.

Decebal: se sinucide, urmărit fiind de cavaleria romană. Prin urmare, sfârşit violent.

Gelu românul (ăl de s-a luptat cu maghiarii…) – săgetat de arcaşii adverşi. Sfârşit violent.

După aia, ba nu prea se ştie, ba nu au fost prea importanţi, ba au scăpat binişor. Numai că, odată cu Vlad Ţepeş, revenim în forţă, căci Drăculea piere asasinat prin decapitare, capul fiind trimis sultanului spre bună dovadă că lucrurile reveniseră pe făgaşul normal. Cu alte cuvinte, sfârşit violent.

Mihai Viteazu – piere decapitat. L-au decapitat de supărare, de furie, de teamă –… citeşte mai departe

SCRISOARE DESCHISĂ MINISTRULUI SĂNĂTĂŢII – un autodafé

(pentru că anumite lucruri trebuie să fie spuse, indiferent de consecinţe)


Domnule Ministru,

NICU, CEAŞCĂ, PATROCLE…

 

(leapşă primită de la Lorena)

 

Vă vorbeşte un ateu… Numai că sunt un ateu sceptic. O să vedeţi de ce am făcut această introducere.

Habar n-am avut cine e Niculae Ceauşescu până într-o dimineaţă de martie cam geroasă – pe bune, era negură afară şi era frig

CAZANGIUL

 

200px-prezidiul_rpr 

 

A fost odată ca niciodată…

Nu, nu, de fapt, n-a fost! Sau, a fost, numai că era un simplu cazangiu. Mda… Ca să fiu cinstit, prin anii op’zeci, şeful Organizaţiei

Încleştarea civilizaţiilor

 

 

Ca românu’ nu-i nici unu’, ne place nouă să spunem. De chestia asta s-a convins, pân 1991, şi un anume prof elveţian de ortopedie. Iată cum s-a întâmplat.

Profu’ cu pricina a venit în capitală, la o faimoasă clinică de ortopedie. Clinica respectivă, cu tradiţii şi tot tacâmu’, e localizată într-o

ARMATA ROMÂNĂ – UITÂND DE URĂ

 

 

Păţaniile de mai jos au avut loc pe vremurile acelea în care nu numai că habar n-aveam cine e prim-ministrul României, dar, chiar dacă aş fi ştiut-o, n-aş fi putut să-l înjur cu atâta foc ca în zilele astea în care executivul e condus de un provincial neterminat cu conexiuni fanariote.

Da’, dă-l în mă-sa pă Tări – io vreau să vă povestesc ceva ce s-a întâmplat înainte de 89. De fapt, ce

LUMINA LA OMU

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Doar nouă feţe ale Kogaionului

 
 
   Se spune că Templierii ar fi fost cei care au inventat creditele şi cecurile la purtător. Se spune că bursele au apărut în secolul XI, la Cairo, printr-un joint venture fulminant la care au luat parte negustorii evrei şi cei musulmani, temporar înfrăţiţi.
   Dar… Prima cădere dramatică a cursului aurului a fost înregistrată în anul 106 post Christ, la Alexandria, în Egipt. În acel an, 165 de tone de aur prelevate din Dacia, după ultimul război daco-roman, au dus la prăbuşirea cursului aurului la Alexandria.
Cu alte cuvinte, atunci când romanii au ajuns în apropierea muntelui din imaginea de mai jos, munte descris impecabil de neclar de însuşi Strabon, a avut loc prima prăbuşire consemnată istoric a unui stock market.