Archive for the Tag 'bucăţi de roman'

 

Mi-a apărut o carte

Fotografie0496

 

Fotografie0497

 

Fotografie0501

 

Fotografie0502

 

Fotografie0503

 

Fotografie0504

 

2-map-colonel-fawcett-expeditions

 

 

Se cheamă: „Ne vom întoarce în Muribecca”

Mi-au publicat o carte, adică lansarea lu’ “moi”

 

 

“Ei”, adică prietenii de la “mi-au publicat o carte”, sunt Editura Millenium Books.

Cartea se cheamă Skipper de Interzonă şi e un text pe care am dat să-l public pentru prima oară în 1995, în Antologia Nemira pe care o pregăteam pentru Worldcon-ul de la Glasgow… Pe vremea aia, Skipperul era doar o nuvelă. Mi-a fost tradusă în engleză, dar n-am apucat s-o verific în timp util, aşa că n-am mai tipărit-o.

Şi bine-am făcut.

După vreo cinci ani, i-am trimis Skipperul lui Mike Hăulică. Nu-mi mai plăcea, aşa că l-am mai scris o dată înainte să apară on-line, în revista Lumi Virtuale. Pe vremea aia, Skipperul tot nuvelă era. Speram… citeşte mai departe

Parsifal – mai încolo

 

 

Bucureştiul s-a ridicat dintre mlaştinile mele, pe straturi de loess, marne şi nisipuri, străbătute (o simt clipă de clipă!) de râurile freatice izvorâte din munţi – din Piatra Craiului şi Bucegi, nu de altundeva. Târgul s-a întins agale printre lacuri, zăvoaie şi bălţi pline de stuf, în lunca unui râu domol, mocirlos şi năpădit de răgălii; în timp, a cuprins ostroave şi gorgane joase, gruiuri şi petece de pământ, apăsându-mă din ce în ce şi umflându-se precum o oază din paiantă şi cărămidă ce anunţa geometrii în inima harababurii vegetale şi geologice. A crescut, cum altfel, în jurul unei răspântii ce aduna drumuri de la Braşov şi Târgovişte, Rusciuk şi Silistra, Turnu-Severin… citeşte mai departe

Parsifal – post-initio

 

 

Imaginează-ţi, dragul meu ……….., că pasărea care tocmai s-a aşezat pe turla cu ceas a bazilicii Saint Mang (era un corb imperial, nemăsurat de mare) – imaginează-ţi, aşadar, că acea pasăre era cu totul şi cu totul vrăjită. Ştii ce se spune despre corbi: că au obiceiul funest de a croncăni batjocoritor. Corbul nostru nu scoase un sunet însă, ba, mai mult, rămase nemişcat preţ de câteva ore încheiate, scrutând uliţele şi stradelele vechiului Füssen din înaltul turlei, trăgând cu urechea la conversaţiile molcome ce se ridicau din nenumăratele bierhäuser şi de la terasele scăldate în soare dar, mai ales, iscodind cu nesaţ gândurile celor ce se preumblau în triunghiul imaginar cuprins… citeşte mai departe

INTRO – PARSIFAL – 0.9

 

 

Au trecut câteva luni. Între timp, corbul devenise o prezenţă nelipsită – deja, îl recunoşteam ori de câte ori apărea prin preajmă. Puteam să-l deosebesc de alţi corbi, aşa că eram sigur că pasărea care mă aştepta la ieşirea din bloc, la prima oră a dimineţii, indiferent că ploua, că era ger sau soare, era totuna cu pasărea care se preumbla pe pervazul biroului de la serviciu, ca şi cum ar fi vrut să se asigure că eram sănătos şi că-mi vedeam de treabă.

Cei de la redacţie s-au învăţat cu el. Râdeau şi-mi spuneau că sunt vrăjit. Iar eu chiar eram vrăjit. Am încercat de câteva ori să-mi hrănesc corbul… citeşte mai departe

INTRO – PARSIFAL – 0.8

 

 

– Deci nu vreţi să-mi spuneţi cum aţi face ca să-i daţi jos? – insistă fâţa.

Filip Canta rămase pe gânduri. Îşi aprinse o ţigară. Ştia, of, ştia prea bine că toată lumea era cu ochii pe el.

E momentul să precizez că acum, când scriu povestea lui Tudor Canta, cunosc motivele pentru care Filip, fiul său, evita răspunsul. Le ştiu din surse foarte sigure şi, de altfel, peste numai câţiva ani, aveam să fiu martor la o discuţie cu mult mai serioasă despre cum vedea el, de fapt, doborârea unui grup aflat la putere în România, oricare ar fi fost acesta.

Era în 2010, prin octombrie – în… citeşte mai departe

INTRO – PARSIFAL – 0.7

 

 

Spuneam că petrecerea de revelion a fost un rahat.

În primul rând că bărbaţii erau îmbrăcaţi cu toţii la fel – semănam cu o adunătură de liceeni din perioada socialistă, numai că eram mai burtoşi şi că aveam ţoale Armani în loc de uniforme de la Apaca. În ce le priveşte pe femei, ele erau îmbrăcate ca în serialele corporatiste de la MTV, aveau un comportament discret testosteronic şi dădeau senzaţia că citiseră, împreună, cartea care tocmai făcea furori în Bucureşti: Guerilla Partying – petrecerea înseamnă profit.

Mda, nu mai e mult şi-o să ne trezim că nu suntem în stare nici să defecăm în lipsa unui manual de proceduri… citeşte mai departe

INTRO – PARSIFAL – 0.6

 

 

– Hai că pun de-o paranghelie de revelion (el pronunţa franţuzeşte, hreveioohn) la mine acasă. O să vină toată gaşca… Ce zici? Vii şi tu?

Nu prea aveam chef de revederi din astea. În ce mă priveşte, urma un an complicat, cu alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale, aşa că aveam o grămadă de teme de rezolvat. Nu ascund faptul că documentarea respectivă îmi provoca mai degrabă repulsie – n-am fost niciodată adeptul vreunui partid românesc, nici unul neavând o platformă ideologică pe care s-o agreez: în fond, eram un libertarian de dreapta, plicitisit de toată foiala asta politică contemporană. Politicienii n-aveau curaj, pur şi simplu (ai noştri, mai abitir ca oricare… citeşte mai departe

INTRO – PARSIFAL – 0.5

 

 

Corbul mă aştepta în cireşul desfrunzit de la ieşirea din bloc, urmărindu-mă cu privirea aidoma unui om – îşi rotea capul cu lentoare după mine, fluid, spre deosebire de cum o făceau de obicei păsările, adică sacadat. În ziua aceea nu i-am acordat mare importanţă, fiind grăbit să ajung la spital. Prietenul meu suferea de epilepsie şi avea să fie operat peste două zile de un cunoscut profesor căruia îi luasem mai multe interviuri în ultimii ani. După ce m-am achitat de obligaţie, nu m-am putut abţine să nu-l întreb pe profesor în ce fel putea o operaţie să vindece o boală mintală atât de stranie ca epilepsia amicului meu.

-… citeşte mai departe

INTRO – PARSIFAL – 0.4

 

 

Ne-am întors la timp. Preoţii începuseră slujba, bocitoarele se puseseră pe treabă, rudele şi cunoscuţii discutau în şoaptă. Când şi când, preoţii se prefăceau a se cufunda în citanii sau se uitau în tavan, aparent nepăsători, timp în care, ca la un semn, două bătrâne se repezeau asupra mortului, stropindu-l cu apă, presărând busuioc asupra lui şi şoptindu-i dracu’ ştie ce la ureche, sub privirile aprobatoare ale celorlalţi. La un moment dat, în plină slujbă, se auziră nişte bufnituri din ce în ce mai puternice, care clătinară toată casa. Nu trecu mult şi încăperea se umplu toată de praf, dar nimeni nu comentă situaţia ba, din contră, părură cu toţii mulţumiţi că… citeşte mai departe

INTRO PARSIFAL – 0.3

 

 

Mda. Era exact genul de anecdotă cu care puteam să încep povestea lui Tudor Canta. Cu toate astea, am ezitat să mă apuc de treabă, de parcă aş fi dorit cumva să verific dacă proorocirile bocitoarei aveau să se împlinească. După o vreme, am căpătat confirmarea celor spuse de ea din nişte surse într-atât de neaşteptate, încât n-am mai avut ce să fac: de acum, chiar că trebuia să văd dacă ciudatele ei predicţii aveau să se realizeze. Pe de altă parte, acele surse erau atât de răspândite în timp şi spaţiu, încât am ajuns să mă întreb: oare al câtelea sunt eu, cel ce scrie povestea lui Tudor Canta? Oare al… citeşte mai departe

INTRO PARSIFAL – 0.2

 

 

– Cum dracu’ de n-ai auzit de el până acum? Ăsta da, un tip… Se spune că în ’47, pe 30 decembrie, i-ar fi rupt epoleţii celui mai bun prieten al său, ofiţerul de serviciu al Regimentului Regal de Gardă Călare, sub ochii încântaţi ai unui general sovietic. După patruzeci de ani, însă, tovarăşii lui cei mai vechi îl închideau la Rahova pentru că fusese singurul cetăţean al României Socialiste care patronase o afacere privată serioasă sub Ceauşescu: cumpărase şi vânduse sute de mii de barili de petrol saudit dintr-un birou de pe Calea Victoriei.

– Ei… vindea petrol saudit pe Calea Victoriei, i-am bătut eu obrazul interlocutorului meu.

-… citeşte mai departe

INTRO

 

Acestea sunt cuvintele cu care începe povestea lui Tudor Canta, cel care a avut doi taţi şi care s-a îndrăgostit de propria-i soră – omul care a înţeles prea târziu ce era cu semnul pe care i-l tatuaseră ai lui la subsuoară, la scurt timp după naştere…

Ei bine, vreau să vă spun că deîndată ce m-am apucat să-i aştern povestea pe hârtie, am simţit cum cineva (sau ceva) mă pândeşte, privind la ce scriu, gata să scrie la rându-i că am început să scriu povestea lui Tudor Canta. Să vă reamintesc că sunt mulţi cronicarii care au dorit să relateze istoria lui Tudor Canta? Să vă mai zic că niciunul n-a dus… citeşte mai departe