Archive for the Tag 'basm'

 

PALATUL DE GHEAŢĂ ŞI PIEILE DE REN

 

 

Aţi auzit cu toţii de lumea falsă pe care regele Suddhodana a clădit-o cu migală în jurul lui Buddha Siddharta Gautama, fiul său, în dorinţa deşartă de a-l ţine departe de suferinţa şi tristeţea care, nu-i aşa, ne contaminează încă din clipa în care tragem prima gură de aer. Cunoaşteţi, la fel de bine, şi continuarea: trezindu-se într-o noapte, Buddha şi-a zărit cele 365 de concubine adormite în marile săli de lângă dormitorul princiar, iar simpla vedere a trupurilor lor tolănite şi nemachiate, rătăcite în vulgaritatea somnului, scărpinându-se reflex, cu picioarele răstignite, cu gurile larg deschise şi cu nările sforăinde, cu bălţi de salivă adunate pe cearşafuri sau pe obraji, eructânde… citeşte mai departe

POVESTEA VIEI

 

(Repovestirea unui basm cules de Vasile Popa, învăţător al lui Nicolae Labiş, basm analizat de Vasile Lovinescu în lucrarea: Interpretarea ezoterică a unor basme şi balade populare româneşti. Numele original al basmului este “Povestea Hiei”.)

 

 

 

IATACUL ASCUNS ŞI PRÂSLEA CEL TRIST – basm

(începe precum un basm, dar nu se termină cum aţi bănui. poate că nu-i nimic de învăţat din istorioara asta cam lunguţă.)

 
A fost odată ca niciodată un împărat tare bătrân care avea un fecior mare şi frumos, pe nume Ionică. Ei, şi iată că într-o bună zi, bătrânul împărat îl chemă pe fie-său la dânsul şi-i spuse aşa:
- Fiule, eşti om aproape în toată firea! Ca mâine-poimâine o să ţii treburile Împărăţiei în mâini, aşa că m-am gândit să vezi ce-i de făcut ca să cârmuieşti cu destoinicie. Ia, purcede la drum şi bagă de seamă cum ne muncesc supuşii, care sunt treburile oştii, ce nevoi

PRINŢESA-DIN-OGLINDĂ

(e un basm şi are v’o 12 pagini, nu vă inervaţi, vă rog)
 
 
Stă scris că a fost odată ca niciodată un prinţ foarte rău – într-atât de rău, încât numele i-a fost uitat pentru totdeauna, chiar şi de cei îndestulaţi care l-au cunoscut şi l-au slujit cu credinţă. Ca să fiu cinstit, mai ştiu că nici măcar literele pe care tocmai le citiţi n-au loc pentru numele lui.
  Într-o bună zi, pe când prinţul se întorcea de la un război năpraznic (pe vremea aceea, norocul nu-l părăsise încă), iată-l că ajunse la un râu învolburat. Era o după-amiază senină şi liniştită, pare-mi-se că venise primăvara, văzduhul era potolit şi mirositor a pământ reavăn, din tufe se auzea