sebastian-corn on Jul 26 2010
PALATUL DE GHEAŢĂ ŞI PIEILE DE REN
Aţi auzit cu toţii de lumea falsă pe care regele Suddhodana a clădit-o cu migală în jurul lui Buddha Siddharta Gautama, fiul său, în dorinţa deşartă de a-l ţine departe de suferinţa şi tristeţea care, nu-i aşa, ne contaminează încă din clipa în care tragem prima gură de aer. Cunoaşteţi, la fel de bine, şi continuarea: trezindu-se într-o noapte, Buddha şi-a zărit cele 365 de concubine adormite în marile săli de lângă dormitorul princiar, iar simpla vedere a trupurilor lor tolănite şi nemachiate, rătăcite în vulgaritatea somnului, scărpinându-se reflex, cu picioarele răstignite, cu gurile larg deschise şi cu nările sforăinde, cu bălţi de salivă adunate pe cearşafuri sau pe obraji, eructânde… citeşte mai departe
sebastian-corn on Apr 07 2009
POVESTEA VIEI
(Repovestirea unui basm cules de Vasile Popa, învăţător al lui Nicolae Labiş, basm analizat de Vasile Lovinescu în lucrarea: Interpretarea ezoterică a unor basme şi balade populare româneşti. Numele original al basmului este “Povestea Hiei”.)
sebastian-corn on Sep 28 2008
IATACUL ASCUNS ŞI PRÂSLEA CEL TRIST – basm
(începe precum un basm, dar nu se termină cum aţi bănui. poate că nu-i nimic de învăţat din istorioara asta cam lunguţă.)
A fost odată ca niciodată un împărat tare bătrân care avea un fecior mare şi frumos, pe nume Ionică. Ei, şi iată că într-o bună zi, bătrânul împărat îl chemă pe fie-său la dânsul şi-i spuse aşa:
- Fiule, eşti om aproape în toată firea! Ca mâine-poimâine o să ţii treburile Împărăţiei în mâini, aşa că m-am gândit să vezi ce-i de făcut ca să cârmuieşti cu destoinicie. Ia, purcede la drum şi bagă de seamă cum ne muncesc supuşii, care sunt treburile oştii, ce nevoi
sebastian-corn on Jun 22 2008
PRINŢESA-DIN-OGLINDĂ
(e un basm şi are v’o 12 pagini, nu vă inervaţi, vă rog)
Stă scris că a fost odată ca niciodată un prinţ foarte rău – într-atât de rău, încât numele i-a fost uitat pentru totdeauna, chiar şi de cei îndestulaţi care l-au cunoscut şi l-au slujit cu credinţă. Ca să fiu cinstit, mai ştiu că nici măcar literele pe care tocmai le citiţi n-au loc pentru numele lui.
Într-o bună zi, pe când prinţul se întorcea de la un război năpraznic (pe vremea aceea, norocul nu-l părăsise încă), iată-l că ajunse la un râu învolburat. Era o după-amiază senină şi liniştită, pare-mi-se că venise primăvara, văzduhul era potolit şi mirositor a pământ reavăn, din tufe se auzea
