Archive for the Tag 'ai nostri ca brazii!'

 

Euromaidanul…

154

 

… oare când deschidem și noi un Euromaidan la București? Oare nu ne-am săturat de cretini în funcții publice de vârf? Oare nu ne-am săturat de imbecili patentați plătiți din taxe și impozite? Oare nu ne-am săturat de inșii fără nici o meserie care au ajuns să ne conducă? De unde vreți voi politicieni cu snagă-n creier, când mai toți se trag din facultăți la seral, din birouri neocupate pe bune niciodată, din chiulangii pe care nu i-ați fi invitat nici măcar la o bere în parc, din ingineri care n-au bătut un cui la viața lor, din juriști care n-au văzut niciodată vreun dosar, din medici cu birouri notariale, din economiști care n-au condus nici o afacere pe… citeşte mai departe

Galeria Miniștrilor Sănătății

Fotografie0438

 

Panoul de mai sus se află pe undeva pe holurile Ministerului Sănătății – nu mai știu la ce etaj și nici nu contează. Ca fapt divers, din 1922 până în 1989, sub democrație parlamentară, sub nu-știu-câte dictaturi de dreapta și sub una năprasnică de stânga, am avut 40 de miniștri mari și lați. Îi veți regăsi pe acei distinși de ambe sexe în primele două rânduri de fotografii de pe panou.

Din 1989 și până acum, în plină democrație de cumetrie subzistent-tranzacțională, am beneficiat de inteligența nețărmurită a 23 de băietani și a unei doamne – adică 24 de ființe (scuzați expresia!) furajabile (mai puțin doamna, fiind ea doamnă). Entitățile cu pricina se regăsesc pe cel de-al treilea (și… citeşte mai departe

Un om cât un stat

Nu-l cunosc – nici voi nu-l cunoașteți. Nici măcar chipul nu i l-am văzut. Știu doar că e un simplu pădurar. O fi având școală, dar cu banii cum stă? – se pot întreba șmecherii, fițoșii, pițipoancele, fauna de mall și de Click. În ce fel de casă o fi locuind? Are, și el, familie, copii, probleme, belele? – că doar e român…

Habar n-avem. Nu știm decât o singură chestie. Pădurarul ăsta, necunoscutul ăsta – el unul a făcut cât un stat întreg, cât STS-ul, cât serviciile, cât armata și internele, cât toți șmecherii ăia care asudă prin fotolii și care n-au fost în stare să găsească un avion prăbușit într-o pădure ninsă alene, în Munții Apuseni. Omul și-a luat pușca, a plecat în pădure și a găsit avionul… citeşte mai departe

Manelistul de pe Travel Channel

Vă place hip-hopul?

Şi mie… Mor de plăcere când văd nişte colo… pardon, nişte afroamericani care râgâie ritmat prin decapotabile, cu lanţuri aurite de treij’ de kile la beregată, tatuaţi în mandarină, îmbrăcaţi în costume beton cu etichetele p-afară, cum plâng ei de fericirea curvei care le-a tras-o la foc mic. Aş da zile de la mine pe varianta US sună la fel de carcalacic ca o scrisoare de dragoste redactată de un masturbator trecut, discret impotent.

În fine. Văd că magnificele noastre zile în curs ne pun şi în faţa unor manifestări televizionistice echivalente şoricăriei, mai ales că e ceva british, dear. E acolo un indian, frate, un indian care face teoria vinului de colecţie şi a traseelor de golf superbazate. Vorbeşte direct în glossy, semn că… citeşte mai departe

Politica românească – cursul ultrascurt

 

Înainte de 89, în plin pseudocomunism, pe când eram conduşi de foarte mulţi cretini, îmi menţineam speranţa abstractă cum că pe pământ există totuşi (hmm…) democraţie, capitalism, şi că oamenii ar putea să fie conduşi şi de politicieni meritorii.

Providenţa a fost mai mult decât civilizată şi, surprinzător, a spulberat societatea din jurul meu. După aceea, însă, capitalismul local a avut timp să eşueze cu vârf şi îndesat, iar de condus, am ajuns să fiu condus tot de nişte imbecili. Cât despre democraţie…

Aşa că am ajuns să mă întreb: eu în ce să mai sper?

Acum, hai să fim cinstiţi, căruţa noastră s-a stricat din primele clipe ale înghesuielii din decembrie când, de pe surse citire, un Om Providenţial s-a aşezat în capul bucatelor… citeşte mai departe

Fază cu români şi americani, de la Pamfil Şeicaru…

 

 

 

Povestea de mai jos ne spune câte ceva despre noi, românii…

Pe vremea când americanii ne bombardau cu sârg, deasupra Bolintinului, la doi paşi de Bucureşti, a avut loc o luptă aeriană în care câteva avioane de vânătoare româneşti au atacat o escadrilă de fortăreţe zburătoare. Unul dintre piloţii români, ne spune Pamfil Şeicaru, a reuşit să doboare trei „balauri” americani, dar a fost şi el doborât.

Spre seară, ziaristul a plecat spre Bucureşti cu maşina. Pe drum, a luat un ţăran bătrân în maşină (cât de vechi e autostopul!) şi, din vorbă în vorbă, au ajuns să discute despre lupta aeriană din cursul zilei.

Iată ce a spus… citeşte mai departe

PACIENŢI MAI BIZARI – SE LASĂ ŞI CU BĂTAIE…

 

Există o specie de pacienţi…

Mai bine să vă dau un exemplu. Acum mulţi, foarte mulţi ani, lucram într-un spital bucureştean, la colţul unui bulevard faimos. Locul, excelent: miniparc cu copaci seculari, piatră cubică pe alei, băncuţe printre tufe de crini, clădire trainică, arbori de tuya la poartă, tradiţie locală (pe vremuri, spitalul aparţinuse ordinului Diaconeselor), plăcuţă pe care scria NU SCUIPAŢI PE JOS la intrare, poziţie centrală lângă un mare stadion. Dincolo de gard se înălţa palatul ighepeului. Ce mai tura-vura, spital cu aromă interbelică.

Eram eu mai pe la început de carieră şi, într-o noapte, mă trezesc cu un pacient. Insul avea empiem pleural, adică era plin de puroi în torace. Ţin minte de parcă ar fi acum: avea un empiem pleural drept din… citeşte mai departe

Bărbaţi care se dezbracă în metrou

 

http://geneticsandliterature.wordpress.com/

după: http://geneticsandliterature.wordpress.com/

 

Nu, nu, nu, nu se dezbracă de tot, fiţi liniştiţi: e o specie mai nou apărută, sunt unii care-şi dau jos de pe ei, încă de când coboară în staţie, pălăria sau căciula/şapca, fularul, mantoul/paltonul şi sacoul, câteodată chiar şi vesta. Fireşte, obiceiul este valabil pe timp de iarnă, când e ger. Odată ajunşi pe peron, aşadar, inşii cu pricina se angajează într-un stripping rapid, rămân doar în pantaloni şi cămaşă, cu cravata de mătase şi cu o curea de piele fină la vedere şi înţepenesc în aşteptarea garniturii. După ce soseşte metroul, se reped înăuntru cu dibăcie (ai dracu’, nu-ş’ cum fac dar stau mereu în dreptul uşii)… citeşte mai departe

APRILIE ´90 – DEMONSTRAŢIE!

 

 

Pe vremea aceea nu se auzise nici de Putin, nici de Steve Jobs, nici de Lehmann Brothers… Era aprilie ’90, iar noi abia ieşisem din epoca lui Patrocle cel crunt, trezindu-ne în ceva ce ni se părea a fi capitalism, numai că, cinstit şi lăutăreşte, un nume mai corect ar fi fost: electronicul timpuriu. În timp, o să pricepem cu toţii în ce fel de epocă păşisem. Acum, pentru uzul povestirii noastre însă, e suficient să amintesc că pe atunci, în Bucureşti nu prea erau reclame, că pe bulevardele din centru circulau numai Dacii, că încă aveam piatră cubică pe Aviatorilor şi că oraşul (ah!) era în fierbere: nu trecea nici o zi fără demonstraţii.

Ei, şi iată că într-o zi din aceea aterizează la… citeşte mai departe

Români, vă ordon, treceţi Tisa!…

 – etapa 2011 -

 

Români,
V-am făgăduit din prima zi a noii Domnii să vă duc la biruinţă; să vă şterg datoriile şi să vă achit toate creditele, să vă trag duşmanii în ţeapă în Piaţa Victoriei; v-am făgăduit să trăiţi bine!
Iată că a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti pentru o monedă unică şi pentru integrarea bisericii în circuitul impozitelor europene, pentru ridicarea Catedralei Neamului inclusiv,

Români,
Vă ordon: treceţi Tisa!
Zdrobiţi vrăjmaşii din perfidul Albion şi din Ţările de Jos! Dezrobiţi din jugul multicolor al monedelor făr’ de căpătâi pe fraţii noştri neîmpliniţi în ale conturilor BCE! Reîmpliniţi în trupul ţării conturile străbune ale lui P. şi N. şi C. şi iarăşi C., ba chiar şi U., atrageţi în… citeşte mai departe

Dubiu apropo de o înmormântare recentă

Buun!

N-am de gând să comentez ce a fost mai important: poetul, sau politicianul?

N-am de gând nici să mă întreb: poet mare, poet foarte mare, sau verbigerator cu flux ordonat de metafore?

Nu mă pricep la chestiile astea, da?

În plus, sunt cinic. Am trecut cu fie-mea pe la Ateneul Român în ziua cu pricina doar pentru că am anumite teorii despre procesul pedagogic. Sunt doar un chirurg care nu crede decât în ceea ce poate vedea şi pipăi, m-aţi înţeles? În consecinţă, fiică-mea fiind foarte mică, consider că trebuie să-i furnizez nişte exemple de neuitat, mai ales dacă-mi propun să-i rămână în minte cuvântul “controversat” – o vorbă suficient de îmbârligată semantic pentru vârsta de şase ani.

Şi acum punct. Urmează dubiul.

Că… citeşte mai departe

RATB!

 

 

Mai acu’ o săptămână am avut treabă pe la postul TV X., tocma’ la celălalt capăt al oraşului. Voi mă ştiţi pă mine: nu mai merg cu maşina pân Bucale, neam! Pă dă altă parte, până la postul TV X., n-aveam cum să iau metroul – şi aşa se face că am ajuns să mă urc în autobuzul 335, autobuzul tinereţilor mele, autobuzul anilor mei de liceu, autobuzul chiulurilor mele subtile, linia 335 despre care, iată, abia acu’ am realizat cât de longevivă este.

Ah, persistenţa liniilor de autobuz din Bucureşti! Au, şi ele, remanenţa lor, trasează şi ele o istorie minimalistă, lasă urme, ne arată ce mai subzistă din interesul… citeşte mai departe

Cel mai mare Mall din lume!

Şi dacă am transforma Palatul Parlamentului în cel mai mare Mall de pe Pământ? Ar fi chintesenţa mall-urilor prin:

a) kitsch-ul fundamental al arhitecturii sale,

b) dimensiunile catastrofale ale sălilor, care pot fi transformate astfel în cinematografe (nu vi s-a părut niciodată că Roberta Anasatase aduce puţin cu o plasatoare de sală de cinema din anii ’70?), în săli de bowling, în pieţe agroalimentare, în Megaimage etc,

c) întortocherea fulminantă a coridoarelor, care ne sugerează un labirint à la Cnossos, în care pândeşte o Ariadna cam şleampătă şi cam neobişnuită cu tocurile, pre numele ei Leana lu’ Cocoş (sigur o să-i dea lui Tezeu un fir prea scurt!),

d) lifturi de toate dimensiunile unde putem să ascultăm o manea, ceva,

e) acoperiş taman bun de… citeşte mai departe

Ah, ah – criza financiară NU vine în Românica deloc, niciodată, nicicum!

 
Băh, am văzut că sunteţi cam cârcotaşi şi că ziceţi una-alta despre Societatea Naţională de Recuperatori „Tăriceanu et. verii, nepoţii, finii” – mă refer la guvernul României, bien sûr… Că au făcut predicţii greşite, că i-a luat gura pe dinainte, chestii d’astea…
 
 
Păi, nu vedeţi că le căutaţi nod în papură fără motiv? Cum naiba să păţim noi ceea ce au păţit americanii, englejii, francezii şi acum, absolut fulminant, islandezii, când nouă ne lipseşte mecanismul insolvabilităţii financiare? Băh, les amis – nouă ne lipseşte FISCUL, băh, cum o să fim noi

“S-au demascat!… S-au demascat!…”

Vă mai amintiţi ce personaj politic a strigat, în faţa unor mase de vajnici oameni ai muncii, "S-au demascat!… S-au demascat!…"?
Vă dau nişte indicii… S-a întâmplat prin 1990, în cursul unor acţiuni proletare de "curăţare" a sediilor PNL şi PNŢCD de pegra restantă post-canal, post-Gherla etc. Adică, ce n-a reuşit tata cu Walter-ul la centură (sau era doar un Nagan sovietic şi pe om, însuşi, îl chema Walter?) o să reuşesc io, care am şcoli înalte, chiar şi în Franţa.
Autorul ziselor de mai sus e însuşi Petre Roman – iar de rostit chestia cu demascarea, a rostit-o de la o tribună, pe când se afla la v’o 10 cm de tăticul lui de pe atunci, Ion Iliescu. Mi-l mai amintesc pe Petre Roman cum, ori de câte ori proletarii

BUFUL ŞI UMBRA LUI BĂSE LA ANVERS – GERMENII CAPITALISMULUI CONSTĂNŢEAN

 
Buful este marfa de „contrabandă” pe care o aduceau marinarii români în ţară înainte de 1989. Habar n-am de unde se trage termenul, da’ am auzit că într-o noapte, nişte marinari care reuşiseră să scape de sumedenia de controale pe care o încasai odată ajuns acasă, îndesaseră zeci de blugi într-o şalupă, cu gând să le ducă la naiba ştie la ce cheu din port. Adevăraţii băieţi, ăia cu ochi albaştri, stăteau la pândă însă şi s-au năpustit asupra şalupei, iar bieţii marinari n-au mai avut de ales: au aruncat blugii în apă – adică au făcut buf cu ei.
 

PILE LA SERVICIUL FURTURI AUTO

 
Băi, păi dacă nu respecţi anul nou petrecând un revelion straşnic, nici să nu te miri c-o s-o încasezi zdravăn de tot!
Am „petrecut” revelionul 2002/2003 la cabană la Omu şi, nu-ş’ cum dracu’, da’ nici io, nici nevastă-mea, n-am avut atunci chef de nimic. De regulă, la Omu ieşeau nişte revelioane năprasnice – cele mai mişto chefuri de schimbarea anului, acolo le-am trăit – numai că pe 31 decembrie 2002, stăteam ca doi fraieri în cabană şi abia aşteptam să treacă revelionul ca să ne cărăm dracului acasă.
 

Aşteptând…

Era vorba să nu bag nimic azi, da’ n-am cum să mă abţin…. Scriam io într-un post recent (mai pe la sfârşit!), că nişte băieţi au nevoie rapidă de bani, motiv pentru care l-au învăţat pe un amic de-al lor care a pierdut o licitaţie legală, să bage o contestaţie majoră la respectiva licitaţie. Chestia asta le permite nevoiaşilor de bani să şunteze legislaţia până ce se organizează o nouă licitaţie la care va câştiga, cine altul, chiar amicul lor care a băgat contestaţia. Vreau să spun că, timp de v’o trei luni, o să devină legal ca nevoiaşii să cumpere direct dă la contestatar acele itemuri care NU au câştigat licitaţia. Şi, ca să fie mai clar, credeţi-mă că vorbesc de fuaaarte mulţi bani – sunt echivalentul în bani al tuturor

Valah pântre Cedrii Libanului

(lectorii avizaţi pot să treacă peste părţile plicticoase care descriu, pe scurt, găştile aflate în caft în Liban…)
 
 
"… miere şi lapte se află sub limba ta,
 mirosul hainelor tale este mirosul Libanului."
 
 
"… eşti un izvor de ape vii,
ce curge din Liban."
 
 
"Infăţişarea lui este ca Libanul, pare un tânăr ales ca cedrii…"
 
Da, sunt versete din Cântarea Cântărilor, cea mai senzuală Carte a bestsellerului denumit… Biblia (ci mă iartă, Doamne, Te rog io frumos…). Pe tot parcursul Bibliei, Libanul este folosit ca termen de comparaţie pentru tot ce e minunat, zemos şi subtil, chestie care nouă ni se pare cel puţin ciudată – mintea noastră cea preasupusă mediilor

Beţie românească la Tripoli de Liban

(a fost o beţie generalizată, pe bază de ţuică de banane şi de mandarine)
 
 
Ăştia pă mare beau tot soiul de chestii, în fel şi chip. Una dintre licorile cu care se capsează este matrafoxul – matrafoxul fiind o combinaţie de zahăr ars şi alcool aproape pur. Odată, când rămăsesem icstrem dă uscaţi, am produs matrafoxul dân nişte tablete efervescente dă Calcium Sandoz cu aromă dă portocale peste care am turnat alcool absolut – chefu’ ăla a avut loc la revenirea în Marea Neagră, marea despre care marinarii români spun că miroase a… hmmm, p_ _ _ ă, adică a vagin dă fumeie, pour les âmes sensibles.
A mai fost un episod în care, faute d’autre chose, am distilat noi nişte pastă dă dinţi, da’ aia a fost beţie urâtă