Operez eu mai săptămânile trecute un moşuleţ de la ţară. Mă rog, n-a fost cine ştie ce operaţie, dar a necesitat anestezie generală cu intubaţie, nah, ce se face în situaţii din astea . Moşuleţu’ era destul de mărunţel şi cam bătrâior aşa că, în principiu, dozele standard de anestezic ar fi trebuit să-l trimită bine mersi în lumea viselor, mai ales că, fiind el, pacientul, cam şubred, anesteziştii trebuiau să fie foarte precauţi cu dozele.
Cu toate astea, moşuleţul nimic! Pur şi simplu ingurgita la anestezic de parcă ar fi băut apă. Până la urmă, reuşesc colegii să-l adoarmă, dar cu preţul unor doze semnificative, care ar fi pus jos… citeşte mai departe
Nu ştiu de unde mi se trage frica asta de urşi! Habar n-am cine mi-a băgat-o în oase şi când. Îmi amintesc însă că, fiind foarte mic (probabil că aveam opt, cel mult nouă ani), am văzut într-un Pif o ilustrată alb-negru în care un ţăran medieval, dacă-mi e permis, aţintea un arc mărişor, cu o săgeată lucitoare, către un urs ridicat pe labele din spate, care căscase un bot năprasnic. Ţin minte că m-am întrebat atunci: ce naiba o să facă ţăranul ăla cu arcul lui cu tot când s-o repezi fiara aia peste el?
Era un articol despre la Jacquerie, în care ni se explica în ce fel ajunseseră ţăranii francezi… citeşte mai departe
Off, Turambare… Dă de ştire muntaţilor! Anunţă-i pe toţi! Spune-le că a mai plecat unul de-al nostru…
Semna cu pseudonimul Morcat. Călătorea. Urca pe munte. Iar de scris, scria aici. De cele mai multe ori punea pe blog poze din călătoriile sale.
Ne-a anunţat că pleacă aici. A ajuns, după cum a promis, în Micul Tibet. O să mai ajungă vreodată, după cum îşi dorea, în Rajahstan şi în Pundjab?
Pe 22 august, Malko îmi scria într-un comment că Morcat a dispărut – ironic, sau poate jungian (că tot vorbeam mai deunăzi de sincronicitate), commentul lui Malko a apărut chiar pe postul dedicat Muntelui Munţilor… Iar acum am primit confirmarea… citeşte mai departe
“Nu ma pot abtine!!! Iti atrag terifiat atentia asupra unei sincronicitati jungiene absolut inspaimantatoare: tragedia (de la Maternitatea Giuleşti – nota împricinatului) s-a petrecut fix in ziua in care sistemul medical si-a privit primul fluturas de salariu drastic si samavolnic diminuat… à bon entendeur, salut!”
Am extras citatul de mai sus din comentariul Pacientului Mofluz… Nu, nu făcusem conexiunea cu pricina. Nici acum, după ce am scris despre ea, nu-mi vine să mă gândesc mai departe - semnalarea acestei coincidenţe m-a cutremurat, mai ales în contextul în care primul lucru care mi-a venit în minte după cele petrecute la Maternitatea Giuleşti a fost sintagma : uciderea pruncilor!… citeşte mai departe
Mai acu’ o săptămână am avut treabă pe la postul TV X., tocma’ la celălalt capăt al oraşului. Voi mă ştiţi pă mine: nu mai merg cu maşina pân Bucale, neam! Pă dă altă parte, până la postul TV X., n-aveam cum să iau metroul – şi aşa se face că am ajuns să mă urc în autobuzul 335, autobuzul tinereţilor mele, autobuzul anilor mei de liceu, autobuzul chiulurilor mele subtile, linia 335 despre care, iată, abia acu’ am realizat cât de longevivă este.
Ah, persistenţa liniilor de autobuz din Bucureşti! Au, şi ele, remanenţa lor, trasează şi ele o istorie minimalistă, lasă urme, ne arată ce mai subzistă din interesul… citeşte mai departe
Suntem aici de două mii de ani/ Umblând de-a surda prin Balcani…
Chestia asta am auzit-o în 1980, de la un coleg care acum predă neurologia în UK. Zicătoarea cu pricina era un răspuns adresat protocronismului românesc, o chestie trendy pe vremea aceea, mai ales prin brănduirea obsesivă a lui Burebista, creatorul primului stat… primului stat… cum îi zicea?… aah, da: primul stat centralizat de pe meleagurile carpato-danubiano-pontice.
Dacia lu’ Burebista
Burebista ăsta, ştiţi bine, a fost un tip cam nervos. Mda, era cam bătăuş şi n-avea şi el pe nimeni să-l bage în programe de anger management.. Sărea la cafteală mai tot timpul, chestie care i-a adus în timp… citeşte mai departe
N-am ce să fac. Trebuie s-o zic p’a dreaptă. Am să mărturisesc.
Cărţile pe care le-am citit de cele mai multe ori n-au fost nici Un veac de singurătate, nici Ulysses, nici Casa Buddenbrook, nici Zgomotul şi Furia… N-am dat pagină după pagină, febril şi cu ochii scoşi de somn, nici la lectura lui Borges, nici la Andrei Makine, nici la Tolstoi şi nici la Dostoievski. Nu m-au trecut frisoane de plăcere sau de teamă nici în veghea din lan, nici urmărind călătoria pe mare pe urmele balenei, nici stând cu ochii aţintiţi la păţaniile unui cavaler nebun…
Pe aceştia toţi, ca să zic aşa, i-am ţinut minte din prima. Şi i-am citit pe îndelete. Aşezat. Cogitând. De parcă aş fi trăit o dragoste din aceea, matură, călduţă… citeşte mai departe
Aţi auzit cu toţii de lumea falsă pe care regele Suddhodana a clădit-o cu migală în jurul lui Buddha Siddharta Gautama, fiul său, în dorinţa deşartă de a-l ţine departe de suferinţa şi tristeţea care, nu-i aşa, ne contaminează încă din clipa în care tragem prima gură de aer. Cunoaşteţi, la fel de bine, şi continuarea: trezindu-se într-o noapte, Buddha şi-a zărit cele 365 de concubine adormite în marile săli de lângă dormitorul princiar, iar simpla vedere a trupurilor lor tolănite şi nemachiate, rătăcite în vulgaritatea somnului, scărpinându-se reflex, cu picioarele răstignite, cu gurile larg deschise şi cu nările sforăinde, cu bălţi de salivă adunate pe cearşafuri sau pe obraji, eructânde… citeşte mai departe
Haralambina (ăsta e numele “de net” al fiică-mi – later edit), Haralambina, aşadar, are 5 ani şi jumătate şi e îngrozitor de slăbănoagă, da’ asta doar dîn cauză că aleargă non-stop şi pentru că face fiţe la mâncare. Deh… fata lu’ ta-su! Aşa. Eh, şi uite că într-o bună zi vine la mine cu un chef de joacă dîn ăla, ieşit dîn tabele.
- Eu elam o fată cu un căluţ şi tu elai toţi ceilalţi: împălatul, vikingul, vlăjitoalea cea lea şi hoţul. Tu mă vedeai că sunt frumoasă şi vloiai să-mi furi calul, da’ elai şi un om bun cale tlecea pe acolo şi…
Oh, nu! Chestia asta am jucat-o de prea multe ori şi e prea obositoare. Haralambina bagă un început de scenariu şi… citeşte mai departe
Uite dă ce s-a trecut la muzică mai simpluţă, o manea, un Cheeky Girls, un Bambi, nah, chestii d’astea…
Nici deep male Bote, nici tanti-ta Udrea, nici strungaru’ danez, nici jucătorul dă golf-la-perete din Kyoto şi nici CEO-ul niuiorchez n-ar putea să bage un karaoke, seara, cântând după prompter o piesă ca asta:
O chestie serioasă despre doctorii care au tangenţă cu urgenţele, indiferent de locul în care practică: medicina este o profesie “deschisă” dpdv al contactelor umane. “Deschisă”, adică: în aceeaşi zi, în decurs de câteva ore, poţi să examinezi şi un profesor universitar şi un homeless şi un descendent de casă regală pentru ca în final, să închei apoteotic, cu un dealer împuşcat în spinare.
Penultima gardă. Este adusă pe la ora X o femeie de vreo 65 de ani, făcută zob. Fractură de bază de craniu, sângerând din nas, urechi, gură, torace pulverizat, contuzie pulmonară masivă şi pneumotorax. Mă opresc aici cu bilanţul lezional. Era evident, din clipa în care am văzut-o cu toţii că nu mai era mare lucru de făcut. Mă… citeşte mai departe
Şi dacă am transforma Palatul Parlamentului în cel mai mare Mall de pe Pământ? Ar fi chintesenţa mall-urilor prin:
a) kitsch-ul fundamental al arhitecturii sale,
b) dimensiunile catastrofale ale sălilor, care pot fi transformate astfel în cinematografe (nu vi s-a părut niciodată că Roberta Anasatase aduce puţin cu o plasatoare de sală de cinema din anii ’70?), în săli de bowling, în pieţe agroalimentare, în Megaimage etc,
c) întortocherea fulminantă a coridoarelor, care ne sugerează un labirint à la Cnossos, în care pândeşte o Ariadna cam şleampătă şi cam neobişnuită cu tocurile, pre numele ei Leana lu’ Cocoş (sigur o să-i dea lui Tezeu un fir prea scurt!),
d) lifturi de toate dimensiunile unde putem să ascultăm o manea, ceva,
Mult iubite şi stimate tovarăşe preşedinte Traian Băsescu,
Vă văd în vână! Aveţi aplomb, ce kilu’ meu… Îmi place cum vă mişcaţi, chiar şi atunci când conduceţi, la derută, un Logan! Mă tot întreb dacă vi l-au dat la pachet cu casa din Mihăileanu, dar, chiar dacă ar fi aşa, zău că-l meritaţi cu vârf şi îndesat!
Păi, cine a mai reuşit, înaintea dumneavoastră, să pună poporul ăsta la treabă după cum îl puneţi dumneavoastră? Şi, dacă vreţi să ştiţi opinia mea, ei, românii, încă nici nu sunt pe cât de săraci ar trebui să fie, ca să le iasă odată din cap fumurile astea de rentieri. Păi, credeţi cumva că ei, românii, au stat vreodată cu inima cât un purice, aşa cum aţi… citeşte mai departe
Să începem cu începutul. Burebista: a făcut obiectul unui complot şi a fost asasinat. Aşadar, sfârşit violent.
Decebal: se sinucide, urmărit fiind de cavaleria romană. Prin urmare, sfârşit violent.
Gelu românul (ăl de s-a luptat cu maghiarii…) – săgetat de arcaşii adverşi. Sfârşit violent.
După aia, ba nu prea se ştie, ba nu au fost prea importanţi, ba au scăpat binişor. Numai că, odată cu Vlad Ţepeş, revenim în forţă, căci Drăculea piere asasinat prin decapitare, capul fiind trimis sultanului spre bună dovadă că lucrurile reveniseră pe făgaşul normal. Cu alte cuvinte, sfârşit violent.
Mihai Viteazu – piere decapitat. L-au decapitat de supărare, de furie, de teamă –… citeşte mai departe
Astăzi vom discuta despre scumpa noastră ţară, comparând-o cu un trup – fie el un trup omenesc.
Fireşte, dacă ţara noastră ar fi precum un trup, ar fi alcătuită din celule; să presupunem, atunci, că celulele acestei ţări s-ar numi, cum e şi firesc, români. Spun asta ca să nu existe nici un fel de echivoc.
Cum sunt românii, adică pardon, cum sunt celulele despre care am vorbit mai sus?
Păi, cum să fie? Sunt asemănătoare cu celulele din oricare alt trup naţional. Vreau să spun că românii sunt alcătuiţi din cap, trunchi şi membre, că au capul prevăzut cu nas, gât, urechi şi gură, gura fiind dotată cu o limbă pricepută foarte. Mâinile au
Ehei, dragii moşului, şi se întâlniră într-o bună zi de… vară? Sau, o fi fost o zi de iarnă? Mă rog, nu mi-e clar în ce anotimp s-a petrecut întâlnirea pe care o să v-o povestesc, dar cert e că se întâlniră, măre, templierii ca să stabilească… hm… să fi fost templierii, sau masonii? Sau te pomeneşti că erau iluminaţii? Mă rog, poate că nu era vorba decât de câţiva membri ai Grupului Bilderberg - că ştiţi că despre asemenea lucruri nu poţi să fii niciodată prea sigur… Eh, cum-necum, iată că într-o bună zi se întâlniră, aşadar, nişte decidenţi mondiali, discret nervoşi că marele lor proiect comunist o luase în bălării.
pe vremea aceea eram mulţi cai!
şi eram.
(sau eram doar între ei, cai, preumblându-mă cu ei?)
se petreceau multe jefuiri de limpezime,
erau neclarităţi
în tundra verde urcată pe pietre.
ceea ce însemna:
herghelii de cai fierici porneau în migraţie,
scârţâiau precum drakkarele desprinse
de chei
cai înotători şi năprasnici
vuiau de stânci prăvălite
oh, cai fugari ce erau!
cai zburători ce erau!
erau ciudăţenii
în tundra verde cocoşată de pietre.
ceea ce însemna:
iţirea cailor din pământ
cu capul gâtul picioarele din faţă
ieşeau caii fierici care năpădeau,
groşi şi cenuşii,
sacii plini cu ploaie.
oh, cum mai năpădeau tundra verde
frântă pe pietre.… citeşte mai departe
Nu sunt în stare să fac poze – Domului din Köln, în nici un caz! Nu mi-a ieşit decât flapsul de mai sus, indiferent cât m-am învârtit şi m-am sucit prin piaţa aia maaare, maaaare de tot, în căutarea unui unghi convenabil. N-a ieşit şi pace!
Domul din Köln ne învaţă multe lucruri. Vorbim despre un monument extrem de întins în timp şi în spaţiu – vreau să spun că Domul a tot fost construit (cu ceva pauze, ce-i drept) din 1248 până în 1880, ceea ce înseamnă că vorbim de acribia menţinerii unui scop preţ de 632 de ani. Domul din Köln este într-atât de năprasnic de impactos încât este singurul loc… citeşte mai departe
September 2, 2010 hanna a comentat la ALCOOLUL LA ROMÂNI Acu' ce vrei, omul a luat ad literam indemnul de la televizor: consumati minim doi litri de lichide
September 2, 2010 Anca a comentat la ALCOOLUL LA ROMÂNI Nu ma porni, ca poate-ti spun povesti cu bunici alcoolici care le fac vecinilor extractii de masele
September 2, 2010 Osterhase a comentat la POVEŞTI CU URŞI Au venit schimbate la fata, dar nu si la gura: uffuffuffursusavezicumavenitsinoiamfugitpotisatiimagi
September 1, 2010 mioara a comentat la ALCOOLUL LA ROMÂNI Grozav mosul. Si lui bunicu' i-au bagat anestezic pana n-a mai putut cand i-au facut piciorul (s-a a
September 1, 2010 Kilroy a comentat la ALCOOLUL LA ROMÂNI Marfaaa !!! Nu bea, doar gusta de mai multe ori pe zi! Dar, daca stam sa ne gandim, nu doctorii sunt
