Femeia ca garsonieră confort III

Azi dimineaţă, în metrou, am simţit în înghesuială cum o femeie era îmbrâncită zdravăn de tot. Absolut logic, m-am dat deoparte ca să-i fac loc să ajungă la o mult visată bară de susţinere.
Surpriză! Respectiva domnişoară m-a privit extrem de lung, oscilând între agresivitate şi plictiseală, cu aerul că "las’ că nu muşc eu din momeala asta", după care a luat-o târâş-grăpiş prin înghesuială, într-un loc şi mai aglomerat, refuzând o poziţionare echilibrată şi avantajoasă pentru orele 7.45, pe tronsonul Dristor – Piaţa Urinii.
Într-un post precedent, am adus vorba despre doamnele care ignoră cu desăvârşire gesturile de politeţe elementară venite din partea bărbaţilor rătăciţi printre noile reguli impuse de alergătura începutului de mileniu. Cea de azi, însă, a refuzat cu bună ştiinţă nu numai un gest politicos, ci şi o manevră care i-ar fi adus un oarece confort.
Să fie femeile într-atât de intuitive? – m-am întrebat, amintindu-mi de o relatare ciudată, încasată cu 24 de ore în urmă. Să aibă ele reflexe de apărare de gen? Să simtă ele, cumva, ceea ce se petrece în Bucureshti Underground, la adăpost de presă, poliţie, SRI, MI etc?
"Femeile nu-s’ scumpe deloc," şi-a început un cunoscut de-al meu relatarea cu pricina. "Cu patru mega poţi să-ţi închiriezi două zâne de la Playboy timp de o oră."
I-am spus că nu sunt în stare să trăiesc asemenea experienţe cu ceasul în mână.
"OK, dacă nu vrei să ţii cont de ceas, poţi să-ţi iei o femeie în leasing pe o lună. Te costă numai 300 de euro, plus masă şi casă. Masa trebuie să fie bună – îţi zice el, brokeru’, ce să-i dai să mănânce – poţi să-i faci şi cadouri, da’ n-ai voie s-o baţi în gură…"
"Cum adică, s-o bat în gură?"
"Adică n-ai voie s-o baţi ca să-i laşi semne, că strici marfa şi se supără peştii… Poţi să-i faci orice, numa’ semne să nu rămână…"
"Şi ce naiba fac eu cu ea o lună întreagă?"
"Las’ că ştie ea ce să facă…"
A urmat explicaţia detaliată a ceea ce face o femeie luată astfel în leasing. E ca un fel de soţie fără drepturi – găteşte, spală şi face toate celelalte oficii, celelalte oficii fiind, de fapt, obiectul contractului.
"E avantajos," mi s-a mai explicat. "Dacă te plictiseşti, o dai la buy back mai repede, da’ nu primeşti chiar toţi banii înapoi. Iar dacă o iei pe un an, ai discount :  te costă doar 2500 de euro pe 12 luni."
A urmat povestea unui cunoscut de-al cunoscutului, care pe lângă nevasta oficială şi copii, are o garsonieră mobilată cu de toate, inclusiv cu o zână din asta, luată în leasing. Nu vă spun tot ce ştie să facă zâna, că ar crăpa cablurile, oricât de antrenate sunt ele cu site-urile XXX.
Văzându-mi mutra uşor incredulă, cunoscutul a continuat:
"Oh, şi dacă ai şti câte zâne din astea sunt! Sârboaice, rusoaice, ucrainence, moldovence – toate zânele fără de paşaport sunt antamate pentru leasinguri d’astea…"
Am cunoscut şi eu una. Am şi operat-o. O bătuseră brokerii ei până ce-i rupseseră traheea şi bronşia principală a plămânului drept. Zâna cu pricina, că de-aia e zână, n-a suflat o vorbă la poliţie şi pe unde a mai dat ea explicaţii după ce a scăpat (era să moară!), dar nici brokerul ei de bază n-a stat cu mâinile în sân :  a venit zi de zi la spital, a avut grijă de toate, i-a cumpărat medicamente scumpe, materiale etc., chit că zâna arăta mai rău după operaţie decât dacă ar fi fost "bătută în gură". Varianta susţinută de zână tot timpul a fost că a călcat-o un TIR pe la kilometrul 36, pe autostrada Bucureşti – Piteşti.
N-a spus altceva nici după un an când, în urma complicaţiilor, a revenit la spital, ca să-i scot plămânul drept. I-am recomandat un chirurg de la ea, de la Chişinău (neavând acte şi nemaifiind o urgenţă, n-aveam cum s-o ţin în spital mai mult de trei zile) dar zâna n-a plecat la ea acasă.
Drept pentru care, brokerul ei i-a făcut paşaport. Apoi, eu i-am scos plămânul, ea s-a făcut bine, a mai venit la câteva controale, adusă de broker şi de nevasta acestuia, după care a dispărut.
Unde s-o fi dus? Ce o mai face? O mai da-o cineva în leasing? Beneficiarii ei s-or bucura de niscaiva discounturi năprasnice din cauza cicatricilor şi a restricţiilor de efort?
Habar n-am. Ei, şi amintindu-mi eu de toate astea, am înţeles-o pe zâna din metrou de azi dimineaţă, zâna căreia nici prin cap nu-i trecea s�� accepte o mână întinsă de un necunoscut…
 
 
 

8 Responses to “Femeia ca garsonieră confort III”

  1. 1
    greenfield says:

    Femeia in leasing, ce aiurea suna, din pacate e o alta realitate a lumii in care traim. Iar suspiciunile au atins cote maxime, ajungi sa nu mai ai incredere in nimeni si nimic. Cine ti-e azi prieten, se poate transforma brusc in cel mai mare dusman periculos. Am experimentat recent.Se poate intampla si invers, insa.
    Uneori crezi ca stai de vorba cu un om serios, schimbi carti de vizita si pe urma constati ca de fapt ai avut de-a face cu un tip libidinos. A doua oara, devii deosebit de suspicioasa, chiar penibila, poate.

  2. 2

    pacostea asta este ŞI ea o consecinţă a medievalismului discret campestru care ne organizează social. societatea românească este, în mai mare măsură decât altele, bogat impregnată cu testosteron. merită făcut recurs la punctele de vedere ecologiste, în care modul "feminin" de organizare al fluxurilor de producţie (nu fac bancuri!!!) sunt mult mai puţin destructive vizavi de mediu.
    acum, ştiţi şi voi, mai bine decât mine, că bărbaţii dezorganizează, iar femeile strâng… :)
    până acolo, mai e destul, însă. mergi pe asfaltul străzii Ştefan Furtună, dar gândeşti cu mintea unui care tocmai a importat o partidă de negri din Ghana, la un preţ aceptabil…

  3. 3
    greenfield says:

    Mai exista si varianta virtuala, cand socializezi cu cine nu merita si pe urma tragi ponoasele.
    Un motiv in plus sa sufli si-n iaurt.
    Asta apropos de medievalismul discret campestru si de consecintele imediate.

  4. 4
    andreea says:

    Ce tristete!
    Pana sa vin in Bucuresti, nu stiam ce inseamna frica de oameni. M-am apucat de aikido, din toamna.

  5. 5
    minos says:

    aveam o obsesie sa cunosc tot ce se intampla in lume…cand aud de chestii de genul asta, imi trece…

  6. 6
    sammas says:

    cam greu sa cred povestea cu plamanul…mi se pare cam poveste, insa nici nu vreau sa jignesc facand aici pe Toma … insa cea din metrou e "normala" ca sa ma exprim asa :)

  7. 7

    @sammas: din pacate, treaba cu plamanul e reala. povestea "zanei" cu pricina este reala si ea. nu pot sa spun mai mult, din motive deontologice apropo de identitatea pacientilor.
    stiu ca multe dintre chestiile traite prin spitale par de necrezut. a fost unul dintre motivele pentru care am initiat blogul acesta. si, zau ca o sa mai bag asemenea "povesti", cu singura precautie de a proteja identitatea pacientilor. nenorocirea in mediul medical este ca intr-un ragaz de timp foarte scurt afli foarte mult despre multa lume pe care n-ai vazut-o inainte si pe care nu prea o s-o mai vezi vreodata (decat la control). orice medic are un sac de povesti grave aflate de la pacienti.
    cat despre plaman, asta operez eu cel mai frecvent…

  8. 8
    sammas says:

    hmmm…atunci sa inteleg ca trebuie sa ma consider norocoasa ca astfel de povesti mi se par incredibile…

Leave a Reply


one + = 3

Subscribe without commenting