Cine e Thassos, sau…

… "Windy days in Thassos pe vremea non-brucellozei", mai pe înţelesul lectorilor anglo-saxonofili, mari iubitori ai salatei de filme hollywoodiene… Vedeţi că postu’ ăsta ie cam lung (cam cât o zi dă post) da’ voi mă ştiţi pă mine şi, în plus, promit că bag nişte fotografii (ah, Selim, de ce n-am darul tău la poze?).

Păi, Thassos. Thassos ăsta e o insulă suficient de mare ca s-o fi confundat cu uscatul continental în clipa când am intrat cu maşina în Kavala: aproximativ rotundă, insula are o circumferinţă de vreo 100 de kilometri şi e surmontată de un munte, Ypsarion pre numele lui, înalt de v’o 1200 de metri. Nu e departe de ţărmul Greciei – cu ferryboat-ul, de la Keramoti (preferabil celui din Kavala pentru că merge din oră în oră între 5 dimineaţa şi 10 noaptea, fiind şi mai ieftin), cu ferryboat-ul, deci, faci cam trei sferturi de oră până la Limenas, târg dă frunte pă insulă.
Hm… De pe ferry, Thassos ăsta se vede cam aşa:
 
                                                                 Feri Bacs!
 
Nu, Thassos nu e în jos, Thassos e chestia aia care se vede în planul doi – în jos mă uitam eu cu Haralambina (aşa a chemat-o pe fiică-mea câtă vreme am stat în Grecia) după pescăruşi. Pescăruşii ăia erau nişte ciumeci: veneau, ai naibii, în zbor, să ia bucăţi de pâine, sau biscuiţi, în cioc.
Nu se putea ca Thassos să n-aibă şi el vreo origine mitologică, ceva… Cică atunci când Evropa s-a îndrăgostit de boul ăla de Zeus (pardon, taurul ăla de Zeus), Agenor, tatăl Evropei, mare rege Fenician la Tyr, şi-a trimis fiii s-o caute de-a lungul şi de-a latul Mediteranei. În nord, l-a trimis pe împricinatul de Thassos, de unde şi numele insulei.  Mă rog, insula a mai purtat şi alte nume: Aeria, datorată brizelor blânde care l-au făcut pe Hippocrate să recomande climatul insulei bolnavilor de plămâni, sau Chrissii, datorită aurului care se găsea din belşug prin zonă.
Primii colonişti ai insulei au fost Tracii, după care au urmat Fenicienii care, ca nişte consumerişti avant la lettre, s-au apucat de exploatat marmura (cele mai bune cariere de marmură actuale sunt pe locul carierelor deschise de Fenicieni) şi, bien sur, AURUL…
Ei, numai că pân secolu’ VII din vremea ailantă, Thassos a fost colonizat angro de grecii din Paros, mari producători de marmură ei înşişi, numai că marmura lor este într-atât de specială încât e o chestie… hm… semitransparentă.
 
 
                    cică e semitransparentă
 
 
Cei din Paros au venit aici mânaţi de oracolul din Delfi, nicidecum de foamea de aur, sau de marmură, sau de cupru, sau de argint, sau de Pb… nuuuu, ei erau nişte inşi simpatici, preocupaţi să propăşească insula doar din cauza imboldului aiuritei din Delfi… Eh, cum-necum, odată ajunşi pe insulă, coloniştii din Paros au dat ascultare aceleiaşi dive (pe vremea aceea divele primeau nume ciudate, precum Pythia) şi au construit un oraş care să fie vizibil de peste tooot… Pe vremea aceea, în Thassos trăiau 50.000 de oameni, comparativ cu 12.000 câţi sunt acum înregistraţi în registrele locale de stare civilă.
Thassienii ăştia erau nişte inşi tare jmecheri. Pe lângă minele de toate naţiile de pe insulă, mai aveau şi avantajul că supravegheau traseele maritime dintre Marea Egee şi Marea Marmara, ceea ce le dădea cam prea des ocazia să facă fiţe, pe lângă faptul că erau curtaţi de celelalte cetăţi greceşti pentru a face comerţ cu informaţii clasate. Puterea lor a crescut într-atât încât într-o vreme au primit supranumele de Atenă a Nordului…
Chestiile astea i-au enervat pe mulţi… Drept pentru care, persanii au venit peste ei, conduşi de Darius. Of, şi de aici au început nenorocirile puternicilor Thasieni. După bătălia de la Salamina, Thasienii s-au aliat cu Atena, numai că Atena a sprijinit o localitate de pe continent (Kavala antică), motiv pentru care Thasienii au denunţat alianţa cu Atena. Prin urmare, Atena le-a sărit la gât, drept pentru care Thasienii au cerut ajutor spartan, dar Sparta a uitat să atace Atena, după cum promisese şi, în consecinţă, Atena i-a bătut pe Thasieni de le-au mers fulgii.
Şi uite aşa, pendulând între Atenieni şi Spartani, Thassos a reuşit să subziste, dar puterea i s-a erodat constant şi sigur, chestie observabilă şi în zilele noastre la acele popoare care aleargă în acelaşi timp după mai mulţi iepuri. În ce-i priveşte pe Thasieni, între timp, s-au mai băgat în ciorbă şi Macedonenii, care au ocupat o colonie a Thasienilor de pe continent, dar Thasienii au înghiţit găluşca fără multă vorbă că prea erau tari Filp II et. Alexander. P’o urmă, după ce Grecia s-a dus naibii, au apărut romanii pân zonă şi chestia asta a mai dat un imbold Thasienilor până când, i-a pus dracu’ să se bage în luptele interne romane, când cu scandalu’ ăla mare dă l-a pus jos pe futăciosu’ ăla dă Juliu Cezar. Deh, i se apropia şi lui andropauza şi, odată cu ea, Idele lui Martie.
Buuun! Aşadar, după faza cu Cezar, la Phillipi, vizavi de Thassos, au avut loc două bătălii între trupele lui Mark Anthony et. Octavian vs. republicanii ăia de Brutus şi Longinus. Thasienii, au jucat cartea republicană (se căznise s-o joace şi biet Burebista, mort de cuţât, la vreo cinci mii de stadii depărtare de Thassos), iar republicanii au luat-o în bot, drept pentru care şi Thassos a luat-o în bot: i s-au retras privilegiile şi au fost transformaţi în inşi ascultători.
 
    cafteala dă la Philippi – pă vremea aia, republicanii o încasau mai uşor
 
Băh, ce mai tura-vura, după aia au trecut anii (eheu, labuntur…), iar Thassos a ajuns în mâini bizantine, apoi i-au călcat slavii şi vandalii (slavii mai aveau să vină de două ori!), apoi iar bizantinii, apoi otomanii, veneţienii şi iar otomanii.
Noi o să ţinem minte un singur nume, al unui duce local, Gattilusi îl chema, care provenea din Lemnos şi care a avut insula în antrepriză proprie în secoul XV, dar pentru destul de puţin timp. Asta am băgat-o pen’ că mi-a plăcut mult numele de Gattilusi.
Şi acum, surpriza emisiunii: prin secolul XVIII, a avut loc un mare război ruso-turc. Ruşii, ‘oţi comme d’habitude, au vrut să scape de presiunea turcească în Marea Neagră, motiv pentru care au trimis flota din Baltica prin Atlantic şi Gibraltar, taman până în Mediterana. Mai întâi s-au oprit în Grecia continentală şi au băgat ardei în curu’ grecilor, zădărându-i să sară la bătaie, chestie pe care grecii au şi făcut-o necunoscându-i prea bine pe ruşi, care le-au lăsat un impresionant sprijin de… 50 (cincizeci!) de militari. Boooon! P’o urmă, ruşii s-au dus după flota turcească din Mediterana şi s-a lăsat cu un mare caft maritim la Ceşme, loc în care osmanlâii şi-au cam luat adio de la trupele navale.
 
  caft naval la Ceşme – Aivazovski
 
Eh, după atare bătălie, pentru a putea să mai stea şi ei puţin pe ţărmurile însorite ale Mediteranei, ruşii şi-au băgat flota în reparaţii capitale pe care le-au efectuat pe… pe… cine ştie?… sigur că da, tovarăşi telespectatori, pe insula Thassos, cea bogată în pini uriaşi şi platani pantagruelici. Cel mai mişto a fost, însă, când ruşii şi turcii au căzut la pace la Kuciuk Kainargi, în 1774, când ruşii, oameni de obraz, subţiri şi toate alea, i-au lăsat pe greci de izbelishte: Thassos a ajuns în mâinile sultanului, iar amărâţii de greci care luptaseră pe continent au fost trecuţi prin foc şi sabie – cei 50 de consilieri militari ruşi n-au constituit decât nişte pierderi colaterale, care n-aveau cum să oprească din mers un colos pus pe drumuri de un testament, denumit al lui Alexander Magnus ot Future Leningrad.
Şi tot aşa, şi tot aşa, până la eliberarea din 1912, când grecii au reluat Thassos. Nu pentru multă vreme, însă: în timpul războiului mondial numero II, cine credeţi că a colonizat insula, stimaţi telespectatori? BULGARIA, şi să înţepenesc că io am făcut ochii mari când am aflat că Thassos a fost cedat Bulgariei de nazişti, în contrapartidă pentru sprijinul dat lui Hitler la invazia Greciei. Drept pentru care, bulgarii au făcut două chestii: una la mână, au bulgarizat numele grecilor (Papandropov, Karamanlov, etc) şi, doi la mână, i-au folosit pe localnici la muncă forţată.
Vă imaginaţi cumva că grecii au stat cu mâinile în sân? Nooooo! S-au caftit cu bulgarii, muntele Ypsarion fiind destul de plin de ascunzişuri şi de sate rătăcite prin pădurile grele, de nevăzut de pe ţărmuri, dibaci construite încă de pe vremurile în care piraţii atacau insula.
 
                                                 Ypsarion
 
Mda… bulgarizau şi foloseau munca neplătită… zău că nu mă aşteptam de la bulgari la asemenea grozăvii, ei, care sunt atât de drăguţi şi de finuţi, oameni cu tradiţia sparanghelului şi a gogoşarului, hm…
Aşa. Păi, Thassos. Cine dracu’ e Thassos acum? E o chestie extrem de împădurită, jumătatea de nord a insulei fiind acoperită de pini şi platani.
 
                                                Platani la Kazaviti
 
Treaba asta este posibilă din cauza vânturilor blânde care bat dinspre miazănoapte, aducând mase de aer rece şi umed dinspre Munţii Traciei. Din cauza asta, jumătatea de nord a insulei primeşte de trei ori mai multă ploaie decât jumătatea de sud, chestie rezolvată încă din antichitate, când a fost creată prima reţea de canalizare din Thassos: apele de pe povârnişurile muntelui Ypsarion era captată şi dusă prin canale până spre Potos şi Limenaria, în sud, ca să le crească şi amărâţilor de acolo un măslin, o vie, chestii d’astea…
Bineînţeles că nu m-am dus până în Thassos doar ca să le văd pădurile sau ca să-i întreb de ce n-au v’un Korodi, sau v’un alt (cum îl cheamă pe udemeristu’ hăla cu mustaţă, hăla care a tocat lemne ca pe spaghetti?) ins care să le rezolve bazinul forestier. M-am dus ŞI pentru plaje.
Plajele inşilor ăstora au  mult nisip în primul rând.   
 
     Aliki – aici miroase a Vama Veche de pe vremuri, când încă nu iera Stuffstock
 
Pă nisipu’ ăsta cresc pini.
 
                       pomul care nu mă ascundea dacă vroiam pipi
 
Cât despre apă, dacă n-ar fi sărată, ţi-ar veni s-o iei în pahar şi s-o bei, atât e de curată şi de cristalină. Nu are pungi pân ea. Nu se văd prezervative plutind în tovărăşia tampaxurilor. Nu tu un covrig deşelat, nu un pet, nimic, băh, nimic!
Io nu’ş’ cum dracu’ fac grecii ăştia să fie nişte inşi aşa dă atenţi cu mediul înconjurător. Două chestii mişto pă tema asta. În primul rând, toate casele, dar absolut toate, sunt utilate cu centrale solare care furnizează apă caldă. Până şi în cel mai amărât sat de munte o să vezi luciul panourilor fotovoltaice (aşa se zice?) şi al rezervoarelor nichelate în care este strânsă apa pentru uz menajer. În al doilea rând, munţii Traciei sunt full de centrale eoliene uriaşe – îţi vine să zici că-s’ păduri de eoliene, şi alta nu!.
Acuma, io-i înţeleg pă grecoteii ăştia dă ce fac aşa: prăpădiţii n-au dăloc rezerve dă petrol, da’ dăloc, pricepeţi? Au găsit ei ceva petrol în Marea Egee (chiar lângă Thassos) şi au pus ei ceva platforme de exploatare, dar în rest, sunt chelioşi rău pă tema asta.
Cel mai mare târguşor al insulei se cheamă Limenas. Este construit pe ruinele vechii cetăţi (Thassos) din care au mai rămas în picioare câteva temple, agora, şi amfiteatrul care a găzduit, recent, o punere în scenă a lui Macbeth, scoţianu’ hăla sau ce-o fi fost el, despre care a scris Scuturălance, sau Bacon, sau cine dracu’ o fi fost insul ăla teribil de atent cu mitologia şi cu omenia din noi, indiferent de ce formă îmbrăca ea. 
Portul din Limenas se află igzact pă locul portului antic, ca să ştiţi.  
 
                                                           Limenas. Marina
 
Pe ici, pe colo, clădirile vechi se "îmbredelesc" cu rămăşiţele de pe vremea când Thassos făcea legea pân Egeea dă Nord (corect: Marea Traciei).
 
                                            Limenas – pă lângă taverne
 
La Limenas e pericol pentru domni dân cauză că doamnele o să-şi găsească de lucru imediat: vând nenorociţii ăştia de greci absolut orice: ţoale, pielărie, bijuterii (sunt chiar foarte mişto!), haleală, şepci, pălării, prosoape, Ouzo, Metaxa, Metaxa, Metaxa… opa, stai să deblochez! Las’ c-o bag pă Haralambina, în plin proces educaţional feminin dă familiarizare cu şopingu’.
 
                     Haralambina la cumpărături, ghidată de mă-sa
 
M-am deblocat io, da’ uite că iera să uit d’o chestie pă care o găseşti la greu pân Thassos: co-fe-tu-ri-le! Cofeturile!
Dumnezeule! Nu sunt un împătimit al dulciurilor, da’ pă insula aia găseşti rahat care se topeşte în gură, baclavale şi sarailii care se sublimează pe limbă în miriade de arome care ţi se urcă spre nări înainte să coboare, uşoare şi dătătoare de ameţeală, pe beregată ‘n jos, dulceţuri de alune care îţi clatină minţile, offf, Dumnezeule şi, mai ales, UN NEMAIPOMENIT LICHIOR DE NUCI CU AROMĂ DISCRETĂ DE CUIŞOARE, care te seacă la lingurică şi te face să te uiţi în zări, în zări, în zări – opa, iar am început!
Bun! Şi mai au tot soiul de chestii din piele. Io am luat un portmoneu dă la un magazin dă lângă un platan f. f. f. frumos pă care vi-l arăt şi vouă.
 
platanu’ dă la Limenas dân ţigănie – în spate ie magazinu’ dă unde
am luat portmoneu lu’ socru-miu şi magazinu’ iera la nişte iengleji
 
Altă chestie marfă în Thassos sunt mirosurile. Acolo unde am stat (la un nene care avea o proprietate super într-o livadă de măslini), sub balcon, la intrarea în cameră, erau tone de regina-nopţii şi de trandafiri.
 
                                                                  Casa et. miniHaralambina
 
Doamne! Da’ nu e chip să scap nici măcar aici dă Haralambina asta! M-a tocat, pă bune că m-a TO-CAT! Eh, oricum, de la florile alea dă le vedeţi venea un miros înnebunitor, care mi-a adus aminte de vacanţele de altădată de la Mangalia, unde mirosea la fel de tare (pe vremea aia!!!!) a flori şi a verde. La noi, nu-ş’ cum dracu’, da’ nu mai miroase decât a praf! Oriunde! A praf şi a beton gata să facă priză pe şantierele patriei, uşor amestecat cu o duhoare subliminală de veceu turcesc în curs de igienizare, fir-ar ai dracu’ dă politicieni cu mămiţicile lor cu tot, şi ăia dă dinainte dă ’89, şi ăştia dă acu’, bă Vidale, că pă cine naiba să mă duc io să mai votez, că nu mă mai duc, să mor io dacă mai mă duc!
Mda. Hmmm. Tuşesc dă nervi. Mai bine fac un pipi. Aaaaaaahhh…. Aşa, rămăsesem la flori. Şi conectez cu pasiunea grecilor pentru mediu. Florile din poza de mai sus sunt irigate permanent, la picătură. La fel şi măslinii pe care o să vi-i arăt mai jos. Iei un furtun obişnuit. Îl cuplezi la o sursă de apă. Din loc în loc, din furtun pleacă nişte ţuţuroaie, cam cât nişte paie pentru Daiquiri dă groase, şi ţuţuroaiele astea le dă apă la pomi, la flori, la legume şi fructe.
Ştiţi povestea irigaţiei la picătură? N-o ştiţi! Prin anii ’50 – ’60, la Institutul nostru de Agricultură (nu ştiu numele corect) erau nişte cercetători de origine evreiască. Să continui….? Nu? Vă mai bag un cârlig: cercetătorii ăştia s-au apucat de imaginat irigaţia la picătură alături de colegii români de origine românească. Până la urmă, pecereu’ le-a dat, şi unora şi altora, ceea ce unii îi dau acu’ lu’ UE, adică ştiţi voi ce. Românii dă origine românească au rămas aici. Românii de alte naţionalităţi au plecat în Israel, da’ acolo nu le-a dat nimeni ceea ce unii îi dau lui UE. Aşa a apărut irigaţia la picătură de tip industrial-consumerist, aia care face ca merele autohtone să fie mai scumpe decât portocalele crescute în deşertul Neghev, da!
Uite nişte pomi irigaţi la picătură:
 
                                                 loc dă lectură (fără Haralambina!)
 
 
Printre aceşti pomi (măslini de felul lor!) stătea je ca să citească. Aici s-a îndrăgostit nevastă-mea (platonic, sper!) dă urmările la Dune. Io, mai practic, mi-am luat acele cărţi care mergeau mai greu acasă, Orhan Pamuk, printre altele, care a ajuns să mă dea pe spate la un mod de nedescris. Mi se părea şi că e o chestie discret forţoasă să citesc un turc înjurat de ai lui, într-o ţară care nu se are bine cu turcii, nici chiar dacă turcul cu pricina e ameninţat de extremiştii coborâţi din Mustafa Kemal Întâiul.
Ce vedea je când ridica ochii din carte?
 
                 lectură – aici s-a căcat un pescăruş pe Milan Kundera
 
Asta vedeam. În poză nu apare, dar pe malul de dincolo de mare este oraşul Kavala. La Kavala au debarcat următorii tovarăşi, demult, tare demult: Petru şi Pavel, plecaţi într-un nemaipomenit turneu promoţional pentru best-sellerul tuturor timpurilor, Biblia (scuze, Big Master Reiki!). Kavala se numea pe atunci Neapole şi era foarte aproape de Philippi (ţineţi minte!), motiv pentru care Pavel, dacă nu mă înşel, a scris o Epistolă către Filipeni. În Epistolă e vorba despre smerenia şi slava lui J. Hristo, despre mântuirea aceluiaşi J., şi despre lanţurile de care a scăpat Pavel – cred că se referă la lanţurile mentale? ale credinţei? Nu ştiu, şi ar fi mai bine să nu mai hulesc atâta pentru că J., sau chiar The Big Chief mi-au fost alături în călătoria asta de nenumărate ori. Mi-au arătat ei pisica puţin, da’ uite-mă viu şi nevătămat, scriindu-vă vouă, poate cam prea plicticos, despre un concediu petrecut pă insula Thassos.
Ce mai e de făcut pă Thassos?
Păi, să vezi pietrele. Amfiteatrul, în primul rând, cu condiţia să nu-ţi fie frică de şerpi, din care insula are din plin. N-or fi ei veninoşi, dar când auzi prea multe sâsâituri prin tufele ultradese din jur, îţi cam piere cheful de a lua în deşert numele Domnului, chestie la care am excelat în ultima vreme, da’ nici n-am să vă spun ce semne mi-a dat El ca să mă liniştească naibii la loc, că prea mi-o luasem în cap.
Aşadar. Mersul la amfiteatru trece prin câteva locuri senzaţionale. Par igzampl:
 
                de cealaltă parte a apei e Alexandropoli
 
Şerpii nu se văd, da’ pă cuvânt că-s acolo. Stau în tufe, nenorociţii! Au ăştia nişte tufe de nu-ţi vine să crezi! Dese, de poţi să aşezi pe ele fără probleme un telefon mobil model vechi, şi pline de spini mărunţi şi nenorociţi.
 
                        pe partea cealaltă a apei e Keramoti – spinii dân tufe nu să văd
 
Pe de altă parte, dacă tot ai ajuns în Thassos, merită să mergi pe Ypsarion şi prin satele de munte. E multă, foarte multă vegetaţie, da’ n-am avut noroc să prindem şi o cascadă funcţională – râurile au regim…. hmmm… sezonier? Nu! Cred că vorba cea mai potrivită este… temporar! Aşadar, în Thassos, râurile au un regim temporar.
 
                                   erau nişte tăuni pe aici…. pfuuh!
 
Prin muntele ăsta sunt sate, v-am zis. În sate, sunt taverne unde se mănâncă souvlaki şi pitta gyros pe bune, nu făcătură d’aia ordinară, influenţată de macdonaldism, aşa cum găseşti la oraş.
 
    tavernă în Kazaviti – limonada şi pitta gyros sunt făcute
                            de mână omenească
 
Ei, dar iată casele pe care Thasienii le-au construit departe de ţărmuri, ca să nu fie văzute de piraţii care veneau de peste mări şi ţări.
 
              Haralambina făcea fiţe prin Kazaviti – m-a nenorocit!
 
Ce e sigur e că dacă locuieşti pe acolo, nu prea rişti să faci boli de inimă. Toate străzile sunt în pantă accentuată şi teribil de întortocheate.
 
                             casă de om grecesc
 
Iar acum, despre omul grecesc. Priviţi aceste case (nu, nu intră Păşunescu în platou!) – priviţi aceste case şi o să vedeţi că nu sunt deloc mari. O să ziceţi, păi stai, tată, că astea-s case de munte şi…
Nici un "case de munte"! În Grecia, dar nici în alte ţări "vechi", nici la munte, nici la mare, nici la şes, n-am văzut damblaua asta naţionalist-perenă şi ubicuu-românească de a face blocuri de case, uriaşe, ţopârlăneşti, amestecând de-a valma elemente arhitecturale care nu se pupă între ele, roşii, verzi, violete, care dau pe afară de volum – nu, inşii sunt mult mai modeşti, şi să ‘nţepenesc dacă ştiu de ce.
Boooonnn… Iar la plecarea de la Kazaviti, am trecut pe la plaja asta:
 
    sub mănăstire – la mănăstire am văzut cea mai frumoasă fereastră de pe pământ
 
Şi pe urmă ne-am dus acasă, unde mirosea a flori d’alea dă v-am spus dă iele, şi dă unde să vedea aşa:
 
              piscina – soarele apune deasupra oraşului Philippi – mirosul de regina-nopţii
 
Păi, da. Ăsta e Thassos. O să joc la loto. Vreau să câştig bani mulţi, f. f. f. mulţi. Vreau să mă retrag pe insula Thassos. Pentru că mai vreau la taverna 2 din Kazaviti.
 
                                              aici era un câine lăţos
 
Şi pentru că am chef de calmar umplut cu brânză şi roşii. Şi pentru că în Grecia (ciudat, ca şi în Scoţia, de altfel!) nu ştiu de ce răsuflu uşurat decum îi respir aerul. E o chestie cu grecii ăştia: stau pe stradă, ai naibii, da’ nu ascultă manele, nu strigă, doar lasă timpul să treacă pe lângă ei, nu-ţi dau bonuri fiscale, indiferent ce-ai cumpăra (ador chestia asta!), se uită la tine, zâmbesc pentru că aşa scrie în codul lor genetic şi tot aşa.
Orice am face, orice am zice şi oricât de români ne-am da, vă aduc aminte un singur lucru: tot ceea ce spunem şi tot ceea ce gândim, tot ceea ce iubim sau slăvim, tot ceea ce proiectăm, tot ce ucidem şi tot ce ridicăm, tot ceea ce preţuim – totul se trage de la greci şi de la evrei. Asta e. Şi la Bucureşti, şi la New York, şi la Londra, şi la Moscova, şi la Kuala Lumpur şi la Tokyo, ba chiar şi la Cape, totul îşi trage seva dintr-un frame-up mental (na, că am băgat, din nou, un anglo-saxonism!) care urcă de atâţia mii de ani din jurul Mediteranei.
Oh, ştiu… Da, da, da… Dar staţi liniştiţi, că am cam îmbătrânit şi nu mai am chef de sofismele inventate de aceeaşi greci! E drept că am mai încasat o discretă infuzie New Age dinspre India şi Tibet, amestecat cu puţin amerindianism şi cu China, cu încă un pic de savoir-faire (eh, eh? ) managerial din Nipponia cea de departe, dar în rest, primii care au spus-o, aşa cum o gândim şi noi au fost… Grecii!
Parakalo!
 
                                            ete Thassos, ete apa la plecare cu noaptea-n cap!
 
 

27 Responses to “Cine e Thassos, sau…”

  1. 1
    Marian says:

    M-am uitat la poze. Ce misto… Mi s-a facut dor de Grecia. Gata, ma intorc sa citesc si textul.

  2. 2
    Mido says:

    Aaaaaaaa, inseamna ca am trecut pe linga voi inocenti si nestiutori. Dreptu-i c-am stat doar o zi pe Thassos, da’!!!! Asa-i in offline…

  3. 3
    Marian says:

    :((( Oaaa! Am citi si textu. Vreau si io.

  4. 4

    @mido: of, of, offfff! ce pacat ca nu ne-am vazut!

    @marian : hai ca poate mergem la anu impreuna… e absolut bestial.

  5. 5

    @Marian: Ia mai gândeşte-te un pic şi la Santorini… N-am fost, dar deja mă gândesc. Şi să ne grăbim, că insula aia a mai sărit o dată în aer acu’ 3458 de ani.

    @Sammas: Mi-am pus şi eu problema diferenţei dintre grecii de la ei de acasă şi grecii ceilalţi. Fugiţi. Or avea mentalitate de ghettou, ăştia de pe aici… Acolo însă… Sunt politicoşi şi îndatoritori fără să fie slugarnici şi asta dă foarte bine.

  6. 6
    Oana says:

    Acum vin eu ca gigi contra :D Mie nu mi-a placut nici Creta, nici Santorini, nici alta statiune greceasca. Da, arhitectura e frumoasa, marea e superba, dar sunt multe lipsuri. Asta e parerea mea. Daca vrei sa te duci in Santorinii, pregateste-te de o cu totul si cu totul alta fata a situatiei. In afara de capitala, care e superba, restul e ca la noi pe camp. Unde mai pui ca pe plaja sunt roci vulcanice si nu poti calca sau intra in apa decat cu papuci speciali. Acum doi ani erau un euro inchirierea, acum cine stie. Merita sa vezi capitala, dar restul insulei e un dezastru, plus ca nu ai unde manca decent. Aaa, frumos in Santorinii mai sunt magarii. Sunt cu sutele :)

  7. 7
    Marian says:

    Nu trebuie sa-mi zici de doua ori. :) Am vazut pina acum Creta si Rhodos, iar de ieri exista Thassos pe lista de prioritati. ;)

  8. 8
    sammas says:

    multam muuult pentru poze si povestire :). cred ca am fost convinsa sa fac intr-un fel sa ajung si eu pe acolo (desi ma jurasem sa nu calc pe pamant grecesc, de satula ce-s de grecii de pe la noi:)insa d-aias juramintele facute si anume ca s afie incalcate ).

  9. 9

    hai să-ţi spun eu ce visez cu santorini ăsta. să stau acolo sus, pă o terasă d’aia văruită în alb, d’aia cu flori care curg peste tine, ştii tu; terasa să aibă pereţii joşi şi fără colţuri, n-ai cum să nu ţi-i aminteşti dacă ai fost acolo şi dacă ăia n-au băgat pă net cine ştie ce făcături mizerabile din fotoşop…
    aşaaa… şi io stăteam pă terasa aia, într-un fel dă şezlong, la 250 dă metri deasupra mării. marea era foarte liniştită şi se apropia apusul. mirosea a mentă. discret. eu îmi aprindeam o ţigară şi stăteam dă vorbă cu marian şi cu maic şi cu selim (masculi) şi cu iulia şi cu aprilia cc şi cu ona frantz. vorbeam încet despre lucruri care nu contează. la un moment dat ne-a apucat bârfa şi am râs niţel. haralambina era mai mare şi stătea cuminte văzând ce dăştept e ta’su cu prietenii lui cu tot… nevas’mea mă privea cu milă da’ mă ‘nţelegea iea…
    deodată, în port apărea un ferry. noi aveam binoclu şi ne uitam v’o cinci minute la lumea care se dădea jos din ferry.
    p’o urmă vedeam că soarele se apropia şi mai mult de linia orizontului. pe cer apărea un roşu coca cola, da’ numai puţin, ca la o linie, aşa, că altfel îmi amintea prea tare dă consumerism.
    eh, şi dădeam pă gât nişte Chartreuse, sau nişte blue Curacao cu gheaţă sfărâmată, io, şi cu partenerii dă vorbe..
    right, les amis? :)) doar v’o trei zile. dă paşte, dă preference. ‘ai, că dau io ţigările!

  10. 10

    @oana: p. s. încearcă, totuşi, thassos. acolo E nisip! şi nici nu e uscăciune ca-n creta sau ca-n santorini.

  11. 11
    Oana says:

    Da, ce visezi tu e frumos. Sa stai pe o terasa alba sa vezi marea. Eu am stat, e superb. Dar nu te duci mai departe, s-ar putea sa fii foarte dezamagit. Dar de Pasti e cam frig, totusi :)
    Anul asta nu o sa incerc, dar la anul poate.

  12. 12

    păi, apropo de ultimul tău post, ce, crezi că noi nu suntem în stare să ne dăm nişte premii între noi? acolo, pe santorini… :))

  13. 13

    Sa stii, Oana, ca asta mi se pare o promisiune! Putem s-o punem si de un targ de carte mai atipic, sau de un schimb de carti…. :)

  14. 14
    Marian says:

    Da, da, imi amintesc si eu terasa, am baut vin la masa, iar la desert am mincat cirese, si pepene rece, si am sorbit tzuica de-aia de-a lor facuta din boabe de strugure, tulburati si grecii astia, auzi, sa faca tuica din boabe, nu din boasca, asa, ca pe la noi, si vorbeam de Oana, ce comic, sa nu-i placa Santorini, auzi ce chestie, si nici Creta, uite, asta n-am mai pomenit, ca io, unu, as fi uitat cu totul de mine ratacind printre pietrele din Knossos, cu ochii dupa paunii aia, ii stii, care-si faceau din cozi evantai, atunci cind te uitai la ei.

    Da, vreau si-n Santorini, pe terasa aia unde-am fost cind vom fi.

  15. 15

    asa sa fie! ce zici, Oana? si ceilalti? auziti?

  16. 16
    Oana says:

    Hehe, pai ce sa fac? Imi plac anumite zone. Creta e frumoasa cam toata, dar conditiile lasa mult de dorit. Iar eu sunt putin cam snoaba. Mai ales cand platesti pentru ceva si ti se ofera altceva. Dar jur ca in Santorini in afara de capitala nu ai ce vedea. Dar asta nu inseamna ca nu as bea o cafea cu voi pe terasa :D

  17. 17
    Oana says:

    Hehe, Sebastian, s-ar putea sa ne si placa sa ne dam premii intre noi in Santorinii. Eu dau berea, tu dai sucul sau cafeaua, dupa caz :))

  18. 18
    did says:

    eu nu citesc si literele, doar ma uit in nestire la poze :D

  19. 19

    @ oana : hm, jur ca nu mergem decat pe terasa aia, in capitala!

    @ did : oai, ca de obicei, un text e doar un pretext.

  20. 20
    v says:

    (si mi-aduc aminte de-acu’ aproape treij’de ani, de cind am vazut prima data pauni… intr-un parc din bucuresti, nici mai mult, nici mai putin)

    (@did, citeste si literele)

  21. 21
    andreea says:

    Bine-ai revenit! Si multumiri pentru poze si poveste- acum cativa ani am huzurit si eu in Thassos-intr-un octombrie in care la Brasov ningea, iar in Thassos ma plimbam desculta pe plaja. :-)

  22. 22
    melisandru says:

    mi-a mers la inima. grecia, toata grecia, trebuie vazuta, trebuie trait in ea.

    60k o casa in creta, patru camere. 100k daca vrei si o livada de maslini. o varianta pentru retragere.

    santorini… mi-a parut rau ca am stat numai o zi. si, intr-adevar, trebuie mers acolo ca om, nu ca turist.

    e de scris. multumesc ca vous, comme d’habitude, scrieti multbine. megaagathon.

  23. 23

    @melisander: santorini! am acum o fixatie cu santorini! ca om, nu ca turist, bien sur! are si trecutul ala catastrofic, pe langa peisaj… mda…
    pare un loc… hm, teluro-urano-igni-acvatic fundamental!

  24. 24
    Inah says:

    frumoooooooos. direct la suflet. trecut pe lista. multam.

  25. 25

    Dupa ce m-am uitat la poze, a crescut in mine si mai mult dorinta de a vizita Grecia.

  26. 26
    ianachim says:

    catre userul OANA
    mama du.te la mamaia si la neptun
    acolo e plaja moale fara stanci si apa limpede si clara si multi magari pe plaja
    si nu e camp deloc ci e plin de mici bambuu

    si ai o mie de terase sa manaci decent

    Auzi nu e frumos in santorini decat in "capitala" pai e clar soro unde iti place tie in concediu "" pe lipscani si la everest in romana" sa nu mai vii in santorini ca nu te merita "ZEITO"

  27. 27
    Andrei says:

    Salut,

    Absolut, dar ABSOLUT superb articolul, atat ca si cantitate/calitate a informatiei cat si a umorului, sarcasmului pe alocuri, si as putea continua cu epitete, adverbe, adjective sau ce dracu’ sunt.Lucrez ghid local in Thassos si am avut o stare de totala beatitudine citind articolul asta, am senzatia ca am fumat iar 4 grame de iarba :) Foarte tare si foarte reala faza cu ….parakalo….Asa e, de aici se trage tot.Inclusiv americanismul OK isi are originile in grecescul “Ola Kalo” ( totul in regula )
    Superb pana la paroxism felul in care este scris….Felicitari!`

Leave a Reply


− 3 = three

Subscribe without commenting