CUM M-AM ÎNTÂLNIT CU MINISTRUL BAZAC

Pentru o mai bună înţelegere a textului de mai jos, nu scăpaţi din vedere următoarea aserţiune: principalul nostru inamic sunt cei ce transformă dreptul de semnătură în uzufruct. Uzufructul poate fi financiar sau relaţional; din cauza acestui uzufruct, lumea se împarte în inşi care decid într-un mod profitabil şi în inşi care prestează activităţi profesionale. Trebuie să circumscriu problema, aşa că vă anunţ că situaţia de mai sus se aplică, în special, la realitatea românească.

 

 

 

 

 

Într-o bună zi, pe când mă aflam în sala de operaţie, începe să-mi sune telefonul. Aveam un moment mai dificil, aşa că am rugat-o pe una din asistente să vorbească şi să amâne discuţia pentru când ies din sală.

Dar asistenta:

- Păi, n-am cum să amân, că vă sună de la direcţie.

Stabilizăm noi situaţia în plagă, eu aplec capul într-o parte, biata asistentă îmi lipeşte telefonul de ureche… Mda. Avusese dreptate. Era însuşi directorul, care mi-a transmis frumoasa veste că ministrul sănătăţii ne aştepta la biroul domniei-sale pentru o convorbire. N-am avut nevoie să întreb de ce mă chema ministrul: eram în 17 februarie, adică trecuseră 13 zile de la postarea scrisorii deschise adresate ministrului sănătăţii.

Chiar eram curios ce-o să-mi zică…

Termin de operat, mă prezint la direcţie, îmi strâng mâna cu directorul (deh, 50% dintre noi pretindem că avem stil!), bună ziua, bună ziua şi, ah, stupoare, ieşim pe uşa din faţă a spitalului, cea care se deschide doar pentru anumite persoane, ştiţi la ce mă refer.

În faţa spitalului, un SUV. În SUV, un şofer. Ne aburcăm în SUV şi pornim către minister. Afară – soare cu dinţi. În maşină: extrem de răcoare. Până şi şoferul, chit că era român de Dâmboviţa, tăcea mâlc. Sau, poate că nu era doar şofer? Întreb şi eu, pentru că insul avea o ceafă cam prea groasă, fiind tuns extrem de regulamentar, pe deasupra.

La un moment dat, directorul îmi spune:

- Să ştiţi că n-aveam cum să scot mai multe posturi la concurs în chirurgia toracică. Normele actuale nu-mi permit. Ştiţi, legea… – lasă el fraza în aer.

- Înţeleg, înţeleg, las eu de la mine. Legea nu vă permite. Ştiu.

Tac din gură pentru că mergem la ministru. Altminteri, îi trimisesem directorului, cu numai câteva zile în urmă o adresă prin care îi sugeram cum să rezolve problema. N-am primit nici până acum răspuns la ea, deşi a depăşit termenul legal de răspuns. Eh, să nu mă plâng: avem un director extrem de ocupat.

Un mic racursi explicativ. De la scrisoarea deschisă încoace, extrem de mulţi inşi mă privesc de parcă i-aş fi atacat personal. De altfel, după emisiunea pe care am avut-o la Victor Ciutacu, au existat câteva telefoane de la care am aflat că anumiţi decidenţi au fost foarte supăraţi din cauza ieşirii mele. Mă refer, cum altfel, la inşi din aceia, cu drept de semnătură. Am să revin asupra acestui aspect.

Pe de altă parte, deşi erau supăraţi fleaşcă, anumiţi împricinaţi au refuzat, sistematic, un face to face la emisiunile de radio sau de TV pe la care am fost invitat. Mă refer, cum altfel, la domnii Bazac şi Arafat, destinatarii scrisorii, dar ştiţi, ei au un fel de bodyguarzi verbali pe care îi trimit la astfel de întâlniri, ca să discute în locul lor. Aşa or fi învăţat, de la părinţi, pe acasă. Sau, te pomeneşti că bodyguarzii ăştia vin la pachet cu funcţiile în stat şi că politicienii sunt exoneraţi de discuţii incomode?

Mda… Revenind la atmosfera glacială din SUV, temperatura a scăzut progresiv până am ajuns la minister. Ajunşi acolo, eu mă pun pe aşteptat, iar directorul spitalului dispare prin birouri, începe să se pupe cu lumea, se bate pe spinare cu secretarele – îmi aducea aminte de acele imagini cu PSD-ul de pe la mijlocul anilor ’90, când pesediştii de frunte nu intrau în clădiri ca toţi oamenii, ci alergau precum cintezoii, mai mult ţopăind, cu spatele drept şi cu alura sportivă a inşilor abia ieşiţi din sala de fitness.

Mă rog. Dau şi eu cu ochii de câţiva cunoscuţi, discut cu ei, căutăm un loc de fumat, nah, fac şi eu ce se face când un ministru extrem de vremelnic te cheamă degrabă la el pentru ca, după aceea, să te lase să aştepţi. Chestia asta poartă numele de stabilirea locului în haită, numai că eu am făcut vreo şase ani de armată, la Medicină Militară, aşa că sunt obişnuit cu aşteptarea fără rost. În plus, folosesc orice moment liber ca să mă gândesc la tot soiul de lucruri, aşa că am ce să fac atunci când aştept, mai ales dacă o fac pe banii publici ai ministrului.

După o vreme, sunt chemat în biroul ăla mare. În birou, ministrul Bazac. Insul e înalt, cu pielea de pe figură extrem de întinsă, aproape lipsită de riduri, om tânăr, ce vrei. Are uzul întâlnirilor şi e politicos, dar nu ştiu de ce stă mereu cu capul aplecat într-o parte. Poate că reflectează intens.

Bună ziua, bună ziua, are loc şi tradiţionala strângere de mâini şi, lucru ciudat, în timp ce-mi strânge mâna mă apasă pe poignée, cu o vigoare deosebită, cu degetul mijlociu. Am mai întâlnit semnul ăsta. Unii spun că are o semnificaţie aparte. Dacă o fi având acea semnificaţie aparte, încep să am dubii faţă de legitimitatea celor care se revendică, în zilele noastre, de la magistralii lor antecesori care făceau semne similare când se întâlneau.

Enfin, passons

Ne aşezăm la masă. Ministrul în faţa mea, directorul la dreapta mea. Pe director nu l-am mai văzut în timpul discuţiei, că e om discret. Între mine şi ministru: un ecran de laptop imens, care o să aibă rolul său în acest episod. 

- Ştiţi, începe ministrul, am citit scrisoarea dumneavoastră încă de când aţi scris-o, dar timpul nu mi-a permis să ne cunoaştem etc., etc., etc. Sunt de acord cu tot ce spuneţi acolo, motiv pentru care v-am invitat să vă fac o propunere.

Aha! Ce mai surpriză! Aproape dâmboviţeană, dar merge…

- Având în vedere că aţi deschis discuţia despre protocoale, aţi fi de acord să deveniţi şeful comisiei de elaborare a protocoalelor în specialitatea dumneavoastră?

Elegant. Concis. Practic. Eficient. Genul de propunere pe care nu poţi s-o turn down din motive de constructivitate a intenţiilor. Eh, om şcolit, domnul Bazac!

- Trebuie să reflectez, încep eu. Am două motive ca să mă gândesc la propunerea dumneavoastră care, de ce să n-o spun, mă măguleşte.

După care îi explic că, în clipa de faţă, nu mă mai reprezint doar pe mine în toată povestea asta – practic, sunt purtătorul de cuvânt al unui anumit grup de inşi, pacienţi şi medici deopotrivă, motiv pentru care, a lucra într-o echipă ministerială ar reprezenta o decredibilizare în ce mă priveşte.

Ministrul m-a privit vreme de câteva clipe fără să zică nimic, chit că am tăcut. Băh, ăsta-i prost, sau se face – cam asta cred că-şi zicea.

- Pe de altă parte, continui, deşi sunt membru în comisia de chirurgie toracică (N.B. – de pe 16 martie, nu mai sunt), eu nu sunt cadru universitar. Un set de ghiduri şi protocoale necesită o anumită autoritate sapienţală pe care, din poziţia mea de non-universitar, n-o pot avea.

Ministrul îmi spune că e sceptic în ce priveşte echipele mari de discuţii. În plus, are şi nişte rezerve faţă de corpul profesoral. Atunci, îl întreb în ce an a terminat facultatea. El îmi spune că în ’96. Ah, îi ştiu pe cei din ’96! Au dat un examen de rezidenţiat care s-a lăsat cu strigături… Cu grile vândute şi alte asemnenea, dar asta a devenit fapt curent în medicina românească, fir-ar să fie….

Prin urmare, îi spun ministrului că-i înţeleg reticenţele faţă de corpul profesoral, dar o ţin tot pe a mea: protocoalele au nevoie de autoritatea sapienţală a universitarilor pentru a avea credibilitate şi, măcar, garanţia de seriozitate. Cu toate astea, detensionez atmosfera: având în vedere că protocoalele sunt un lucru benefic pentru sistem, mă ofer să-l „ajut” în alt fel.

- Aş putea să discut cu colegii de specialitate, astfel încât să avem o întâlnire pe această temă, cu toţii. Cu profesorii şi conferenţiarii noştri. Nu mi se pare că a fi o interfaţă profesională constituie un rabat de la mesajul pe care l-am dat în scrisoarea deschisă.

Ministrul cam strâmbă din nas şi îmi spune că este presat de timp – că în luna mai, pare-mi-se, vine nu ştiu cine de la Comunitatea Europeană şi că are nevoie de un set de protocoale cât mai repede, pricepeţi?

Atunci, îi cer un răgaz de 24 de ore ca să iau contact cu colegii din specialitate.

Mai discutăm de una, de alta, cam în dezordine. Un lucru ciudat – când începea să-mi vorbească, d-l Bazac nu-şi dezlipea privirea din ecranul uriaş al laptopului. Dacă îl întrerupeam, cumva, îşi pierdea şirul şi se uita şi mai abitir în ecranul aceluiaşi laptop. Un lucru şi mai ciudat: în timp ce-mi expunea planurile sale, începeam să recunosc fraze întregi (cu topică cu tot) dintr-o discuţie purtată cu numai câteva zile mai devreme, la Realitatea FM, cu domnul Val Vâlcu.

Mă rog. Ideile ministeriale păreau OK, se suprapuneau cu multe dintre opiniile mele, aşa că i-am promis că voi suna în cel mult 24 de ore. El îmi mai oferă un set de idei de-ale sale, iar eu îl ascult politicos, fără să ştiu că le voi auzi încă o dată, rostite la o emisiune TV, de acelaşi Val Vâlcu, de parcă cei doi s-ar fi adăpat de la un rezervor ideatic comun.

În fine – or fi fraţi de cruce. La un moment dat, d-l Bazac îmi spune, destul de brusc, că medicamentele se vor ieftini în luna aprilie.

Se referea la counterul despre care scrisesem pe blog. Trebuie să recunosc, nu-i aşa, că a avut dreptate: medicamentele străine s-au ieftinit cu 10%, în timp ce cele româneşti, prescrise mult mai frecvent, s-au scumpit cu 6%. Făceţi voi calculul astfel încât să iasă în ce fel s-au ieftinit medicamentele. Dă 4%, nu?

Nu.

Mă rog. Se termină întâlnirea, ne ridicăm, dăm mâna, iarăşi încasez figura cu degetul arătător, ce mai, ne despărţim prieteni.

Spre după-miază, vorbesc în scripte şi cu sfătuitoarea mea de taină, iar ea mă învaţă să-mi iau un alibi pentru discuţia pe care tocmai o purtasem. „Dacă te-ai văzut cu el face to face, nu face publică treaba asta, că nu e elegant,” începe ea. „OK, înţeleg chestia cu eleganţa, dar ce mă fac dacă el face publică toată povestea, doar aşa, ca să-mi dea o lovitură sub centură?”

- Păi… atunci, ia-ţi un alibi! Discută chiar acum cu un ziarist în care ai încredere, relatează-i subiectul discuţiei, spune-i la ce concluzii aţi ajuns şi, dacă vreodată, simţi că Bazac face publică întâlnirea, recurge la sprijinul acelui ziarist.

Ceea ce am şi făcut. Cred că un listing serios poate să dea peste respectiva discuţie cu ziaristul în a cărui onoare am avut încredere. În plus, ca să fiu mai sigur, am luat legătura şi cu colegii din specialitate. Pe vremea aceea, şeful comisiei era conferenţiarul C., de la Institutul MN. Insul a percutat imediat:

- OK, hai să ne vedem cu ministrul dacă are chef de treabă. Să ne spună o zi şi o oră şi venim toţi membrii comisiei, cu profesorii N şi T, cu toată lumea. Numai, insistă doctorul C. după ce aude că ministrul este grăbit, numai să nu ne ceară să facem protocoalele pe genunchi.

Buun! La mai puţin de opt ore de la întâlnire, sun la directorul spitalului şi-i spun că e OK, că membrii comisiei de specialitate aşteaptă un semn de la înaltele foruri şi că sunt dispuşi să-şi pună pielea pe băţ şi să lucreze în regim de urgenţă, cu condiţia să aibă de a face cu termene de lucru raţionale.

- Deci răspunsul e DA? – mă întreabă directorul, cam neinteresat de termene şi de condiţiile de lucru.

- Răspunsul e DA, cu condiţia să venim cu toţii, cu profesorii şi cu celelalte cadre universitare din comisie.

- Of, păi ministrul nu e interesat de echipe mari. El vrea echipe mici, care să se mişte repede.

- Poate să discute aspectele legate de modul de lucru când o să întâlnească întreaga comisia. Colegii mei au spus că sunt de acord să lucreze şi aşteaptă un răspuns de la minister.

- Bine. O să-i spun ministrului…

Şi încep să treacă zilele. Şi trece o săptămână, şi trec două săptămâni. Îl sun pe conferenţiarul C. să-l întreb dacă nu a fost contactat, dar el îmi spune că nu l-a sunat, nici pe el, nimeni. Între timp, uitasem să vă spun, începuse să mă întrebe lumea: dar, ia zi, cum a fost la ministru? Chiar aţi vorbit despre protocoale? – şi zic asta doar pentru a arăta cam cu ce rimează discreţia pentru politicienii noştri.

Eu, ins cam fraier, eram preocupat, mai degrabă, de următoarea problemă: dacă, luat cumva de iureşul medicinei, directorul spitalului (intermediatorul întâlnirii, dacă-mi permiteţi!) a uitat să-i mai transmită lui Bazac răspunsul primit de la comisia de Chirurgie Toracică? Sau dacă Bazac, însuşi, prins într-atât de multe şi infinite probleme, a lăsat într-un plan secund interesul pentru protocoale?

Adică, mă întrebam eu, dacă o să creadă omul că am omis să-i dau răspunsul aşteptat şi mă fac, naibii, de râs? Prin urmare, m-am folosit de un alt canal, care canal i-a transmis domnului ministru:

- Ştiţi, psst, dom’ ministru, insul ăla cu scrisoarea, ştiţi dumneavoastră, băiatu’ ăla cu care v-aţi întâlnit! Ei bine, doctorul ăla vă reaminteşte că cei de la Chirurgie Toracică sunt dispuşi să facă şi să dreagă etc.

Cică ministrul s-a mirat foarte, dar că n-a comentat nimic. Cred că era ocupat să vorbească la telefon.

În context, abia am aşteptat să dau peste domnia-sa la Gala Medica. Aveam chef să mă bat cu el pe spinare, să-l întreb ce mai face, chestii din astea, ca să mă dau mare, pricepeţi? Aveam chef să-l întreb, mai ales: „ce mai facem cu protocoalele alea, domnule ministru?”

Numai că, extrem de ciudat, domnul ministru a părăsit teribil de grăbit gala, cam la cinci minute după ce şi-a citit mesajul, aşa că n-am putut să mai dau mâna cu dumnealui.

Zilele trecute aveam să aflu, însă, că putea să fi şi rămas la Gală. Putea să şi dea mâna cu mine şi mai putea chiar să şi asculte ce întrebări aveam să-i pun despre protocoale, pentru că, în aceeaşi zi, adică în 16 martie, domnia-sa schimbase comisia de Chirurgie Toracică, alături de multe alte comisii: fostul preşedinte, conferenţiarul C. nu mai era preşedintele comisiei, iar eu nu mai făceam deloc parte din ea. Şi-acum mi se face ruşine când mă gândesc că nu am fost, naibii, mai insistent, mai persuasiv, sau mai convingător – să fi dat, naibii şi eu din coate când ministrul mi-a oferit şansa să fiu şef peste profesori şi conferenţiari!

Dar, totul se plăteşte, după cum voi arăta într-un post următor.

Interesantă şi schimbarea punctului de vedere ministerial: de unde la întrevederea noastră şi-a exprimat circumspecţia vizavi de echipele de profesori, acum revenise la sentimente mai bune faţă de acestea, cel puţin în ce priveşte specialitatea mea, pentru că alcătuise o comisie, exclusiv, din cadre universitare.

Dar, ministrul nostru prinde ideile repede, din mers, aşa că m-am consolat cu gândul că, măcar, întâlnirea noastră l-a convins să procedeze corect, nu-i aşa?

Mda. Ce să mai spun… După aceea, nu prea l-am mai văzut pe d-l ministru – nu ştiu de ce, dar nu l-am mai interesat. Of, fir-ar să fie, dar simt că are chef să mă schimbe…. Sau, dacă domnia-sa n-o fi având chef să mă schimbe, te pomeneşti că or avea chef s-o facă subalternii lui, ca să-i facă un cadou în aceste zile cam dificile.

Cât despre schimbările dorite de noi – până acum, n-a ieşit nimic. De pildă, în zilele pare ale acestei luni, aveţi grijă şi evitaţi accidentele care interesează toracele, că încă nu avem linie de gardă decât o zi din două. În plus, pe cele 3000 de posturi deblocate de domnul ministru nu s-au înscris decât 380 de medici, aşa că, atenţie mare, foarte mare!

În fine, despre domnul ministru am mai auzit, totuşi, ceva: am auzit că, recent, a recitit Citadela, de A. J. Cronin. Dar, pentru că n-am mai avut fericitul prilej să-l văd, nu pot decât să mă întreb: oare ce i-o fi atras atenţia cel mai mult în acel roman, care, vorbeşte atât de mult despre trăirile medicului?

Şi mă mai întreb: oare o fi citit şi Val Vâlcu acest roman?

25 Responses to “CUM M-AM ÎNTÂLNIT CU MINISTRUL BAZAC”

  1. 1
    keloo says:

    M-apuca, asa, dom’ doctor, o mila nesfarsita. Si, in acelasi timp, teama ca cineva va da cu barda. Va urmaresc cu placere si surprindere.

  2. 2
    Malko says:

    nu prea pricep strategia asta.. intii sa vii cu o propunere, pentru ca apoi sa schimbi componenta comisiei.. daca initial am zis ca e ceva clasic, de genul “hai sa-l luam in echipa si apoi sa-l impuscam in ceafa” (spun clasic referindu-ma mai ales la o anumita perioada din istoria noastra zbuciumata), finalul m-a bagat in ceata..
    sau poate nu e nicio strategie..

  3. 3
    did says:

    ar fi fost fain ca toata treaba asta sa fie doar o poveste… ca alte povesti pe care le mai citeam pe la tine. da’ se pare ca nu e, plus ca 1 aprilie a trecut.

  4. 4
    Dan Selaru says:

    Dacă nu te poate cumpara pe loc altcineva e oricand disponibil sa se lase cumparat.

  5. 5
    Turambar says:

    :( Suntem cu sufletul, cu litera si cu tastatura alaturi de tine in aceste momente grele.

    Tz tz tz. Daca nu ai shtiut shi tu sa apeshi cu degetul unde trebuie.

    :(

  6. 6
    impricinatul says:

    @ keloo -- mila? pentru cine? de dat cu barda? cine crezi ca o sa dea primul cu barda? :)

    @ malko -- inconsistenta opiniilor si intoarcerile bruste la 180 de grade au devenit lucru curent in frumoasa noastra capitala.

    @ did -- din pacate, am stiut de la bun inceput ca povestea nu va fi frumoasa. ea trebuie, insa, traita si spusa.

    @ dan selaru -- adevar graiesti!!!!

    @ Turambar -- turambare, dar nici nu prea am avut chef sa apas pe butoanele oferite de ei! spune tu daca merita! in plus, e o mare placere sa-i vezi cum isi strang randurile. insii astia confunda solidaritatea cu complicitatea, mon cher!

  7. 7
    iulia says:

    in privinta ministrului, nu e nicio mirare, decat ca e mai prost decat il credeam. cu ce face iti sporeste capitalul de incredere si simpatie, care era si asa suficient de mare ca sa-i sperie.nimeni, insa, nu astepta de la bazac marea schimbare in bine a sistemului sanitar.dar raman curioasa :ce au facut colegii matale la vestita intalnire a colegiului? ce fac in continuare multii medici, profesionisti adevarati, care trebuie sa-ti fie alaturi cat mai public cu putinta?in strada, daca e nevoie. si iata ca e nevoie. directorul ala nu e si el doctor in acelasi sistem, nu vede si el dezastrul? daca bazac are o scuza, pentru ca el a aratat din clipa absolvirii facultatii ca medicina nu e chemarea lui,in schimb, directorul unuia din cele mai mari spitale din tara are o cariera de medic in spate, stie ce simte un medic adevarat cand ar putea sa-si salveze un pacient, dar il pierde din cauza unui sistem sanitar in colaps. directorul stie ce inseamna sa nu poti sa-ti faci meseria pentru ca niste baieti vor doar sa faca multi bani pentru propriile buzunare, fara sa ii intereseze ca mor oameni din cauza asta. directorul nu e medic de carton. sau e? se vede treaba ca meseria de director ii e mai aproape de suflet decat cea de medic. imi amintesc ce au protestat dragii de doctori cand bietul nicolaescu sustinea ca directorul spitalului nu trebuie sa fie medic, ci manager. sustineau ei ca un director-medic stie din experienta directa ce ii trebuie spitalului si face ce e bine pentru pacienti, nu ce e bine pentru buget. ha,cati directori de spital care nu dorm de grija pacientilor stiti? doctore, nu stiu cum se va termina povestea asta, dar eu, una, iti multumesc pentru ca ai puterea sa ramai om si medic adevarat. si mai ai si har de povestitor.

  8. 8
    impricinatul says:

    @ iulia : explicatia cu dreptul de semnatura transformat in uzufruct este dedicata si acelor indivizi care se fac ca nu vad ce se petrece in jur. din pacate, cand vine vorba despre asemenea fiinte, constatarea cea mai frecventa pe care o facem suna cam asa: “nu le sta, domne, mintea le medicina -- au probleme cu mult mai importante…”

  9. 9
    unumicsinegru says:

    exista o vorba in popor: Pestele de la cap se-mpute.

  10. 10
    Laur says:

    Dom’ doctor, așa am impresia că el v-a chemat la o discuție politică, nu una profesională. Atitudinea circumspectă și refuzul tranșant al ciolanului au fost, cred, mult prea derutante pentru un om obișnuit de sfera politicului să negocieze nu neapărat soluții cât beneficii pentru părțile implicate. Mă rog.

    Protocoalele alea, când or ieși și ele, oare au să fie politice sau profesionale? Și dacă au iz politic -- adică, mai pe românește, ele sunt prea vagi, inaplicabile în constrângerile bugetare actuale și/sau dăunătoare sănătății pacientului -- ce se poate face? Poate sunt eu într-o dispoziție mai cinică azi, dar nu mi-e deloc greu să îmi imaginez un astfel de rezultat.

  11. 11
    impricinatul says:

    nici nu-ti dai seama ce problema-cheie ai ridicat, Laur! Ai sa vezi in postul urmator!

  12. 12
    Paul says:

    Felicitari pentru interventiile din aceasta seara de la TVR1.

  13. 13
    Vlad says:

    Putem să-i acordăm domnului ministru beneficiul nevinovăţiei baudrillardiene. Adică, să zicem că poate că nu a vrut neapărat să vă mituiască niţel cu ciolanul. Poate că e doar o imagine care se uită în laptop, care se vede dar care nu există, deci nu gândeşte, ca să-l întoarcem pe Descartes cu fundu-n sus. Nu gândeşte, deci nu face nimic. Doar vorbeşte, dar asta nu trebuie luat în seamă.

  14. 14
    vera says:

    Pai, ce sa zic? am citit cu palpitatie povestea, nu m-a mirat nimic, e in ancadramentul standard al comportamentelor marilor oameni politici romani contemporani. De ce ar fi bazac asta altfel?
    Tu ai facut ce ai putut, dimpreuna cu cei ce te-au sprijinit activ.
    Mai interesant ar fi sa ne spui ce s-a intimplat la marea Adunare Generala, care banuiesc ca a avut deja loc. Aia unde lumea trebuia sa se rastoarne. Unde Astarastoaie trebuia sa ia taurul de ambele coarne. Stii tu…

    Sa nu crezi ca numai tu…Eu tocmai citesc dosarele de securitate ale mele si familia. Si sint pe pragul amocului!!!

  15. 15
    iulia says:

    da, Vera. si eu astept acelasi lucru. pe mine nu bazac ma sperie, e un “baietel destept” intamplat in fruntea unui minister.si atat.mie toreadorul imi da fiori. si m-am speriat din prima clipa in care doctorul a pomenit de colegiu. ce zici ca era in dosarele alea? God save us all!

  16. 16
    titi says:

    si de ce nu spui iulia?

  17. 17
    Sorin Moroianu says:

    Salut prietene,
    tot respectul pentru ceea ce faceti si vreau sa precizez ca aprob ideea ca a-ti fost chemat ca sa vada daca va intimidati. Ma bucur ca nu a-ti facuto si sper ca in momentul in care lumea va constientiza ca este o problema de viata si de moarte sa nu ai doctori sau doctori bine platiti, va incepe razboiu’.
    Oricum, eu sunt de parere ca dumneavoastra sunteti un erou “inca.. in viata”.
    Abia astept ziua in care noi astia mai multi ne vom razbuna… chiar daca o sa am 80 da anisori sau o sa fiu incinerat deja.. :)
    Muulta sanatate.. :)

  18. 18
    impricinatul says:

    @ vera -- o sa amintesc si cu adunarea generala, dar iesea un post prea dezlanat. acolo s-a spus ce trebuia sa se spuna, numai ca CMR este o chestie de mari dimensiuni, ca sa zic asa, cu o reactivitate publica mai lenta -- tot ca sa zic asa. dar o sa scriu pe larg despre asta.

    @ iulia -- toreadorul? :)

    @ sorin moroianu -- sincer, NU sunt deloc un erou. absolut sincer spun asta. ma cunosc foarte bine si stiu despre ce vorbesc. as fi fost erou daca scriam scrisoarea acum 10 ani, as fi fost erou daca… of, sunt multe, multe motive pentru care NU sunt erou.

  19. 19
    iulia says:

    @titi- ce, Doamne iarta-ma ,vrei sa spun? toata istoria noastra?
    @impricinatul- si pe mine m-a amuzat ideea. Astarastoae e atat de preocupat de ” cum da in poza”, incat e perfect compatibil cu imaginea toreadorului care baleteaza cu carpa rosie pentru aplauze. nu-l vad pe campul de lupta, dar il vad pe scena. cred ca e prea preocupat de propria imagine, propria voce, etc.( uita-te pe blog, unde sunt doar interviurile lui, articolele lui, etc.) pentru a vedea cu adevarat ce se intampla in jur. spune bine ce spune, dar nu face nimic, asa ca , mai degraba, pare omul preocupat sa apara decat sa fie.desi, biografia sugereaza ca e ceva foarte serios sub poza. oricum, un obiect de studiu extrem de interesant. a true challenge.
    dar, a-propos de ministru. stiu ca o sa mi-i pun pe multi in cap cu ce o sa spun, dar am obisnuinta decodarii limbajului non-verbal. tu iti dai seama care e semnificatia uitatului in calculator? omul asta nu putea sa te priveasca in ochi. asta inseamna ca era perfect constient ca tu ai dreptate si el nu. ii era rusine. si a vrut sa-ti spuna ceva cu gestul acela cu apasarea. as putea avansa si aici o ipoteza, dar ar fi, totusi, o pura speculatie. de un lucru sunt sigura. in adancul lui, te respecta. dar e prea ” baiat destept” ca sa si faca ceva sa-ti poata fi pe potriva.
    sanatatea pare acum, studiind biografiile tuturor care sunt in pozitii cheie ( minister, colegiu, parlament) foarte importanta pentru … eu stiu? dau in zeitgeist daca mai continui si iar ma pune titi sa ” spui”.
    cand suntem amarati ca viata e urata cand ar putea fi atat de frumoasa, tricotam scenarii. ce sa facem si noi? ca doar n-o sa ne apucam sa o schimbam!

  20. 20
    greenfield says:

    Nu stiu de ce am amanat atat sa citesc postul asta…Este exact ceea ce ma temeam ca s-ar putea intampla. Tipic pentru vremurile pe care le traim. Uneori ma enerveaza faptul ca intuiesc exact ceea ce nu trebuie…
    Avand in vedere ca unele personaje mi se par foarte uzate, “en ce qui concerne l’usage du monde”, eu te sfatuiesc din toata inima sa ai mare grija!

    Offtopic: dragul nostru WB e iar in deriva, daca nu-i trece am sa-mi modific apartenenta virtuala.

    O saptamana linistita iti doresc, daca acest lucru mai este posibil.

  21. 21
    impricinatul says:

    @ iulia -- s-ar putea sa ai niste surprize cu toreadorul. sincer!

  22. 22
    ioana petrache says:

    Buna seara d-le doctor,
    Am citit relatarea Dvs.cu mare interes,dar pana la urma am ramas cu mare amaraciune.Credeam ca ministrul va face ceva bun pentru Dvs. si sistemul sanitar,dar dimpotriva…O fi luat rezidentiatul in ’96 sau se lauda doar ca e medic?
    As vrea sa va scriu ceva,dar va rog sa-mi dati un raspuns daca va pt contacta telefonic sau prin mail.
    Multumesc si va doresc sanatate si mult succes!
    IoanaP

  23. 23

    puteti sa-mi scrieti, fara discutie.

  24. 24
    ioana petrache says:

    Buna seara d-le doctor,
    Multumesc mult pentru raspuns.De unde pot afla adresa Dvs.de mail sau puteti Dvs. (daca nu e indrazneata aceasta solicitare)sa mi-o comunicati prin mail?.Adresa mea cred ca o stiti,dar v-o pot da si acum: Multumesc anticipat,cu mult respect,
    Ioana Petrache

  25. 25
    casandra says:

    Va fi greu sa se schimbe ceva in directia corecta pentru pacienti si profesionistii din medicina. Greu de tot, dar nu imposibil daca baietii mai intind mult coarda…

    Cand cheltuielile pentru ingrijirile de sanatate din lumea asta, publice si private, depasesc 15% din PIB, vorbim deja de o industrie apetisanta, cu profit potential foarte mare. O industrie foarte speciala, care lucreaza cu oameni (si buzunarele lor) speriati de boala si de moarte, dispusi la orice extravaganta financiara le-ar fi accesibila.
    Daca sistemul public de sanatate din Romania s-ar pune pe picioare, cu ceva mai multa finantare publica si cu mai mult respect reciproc intre societate si personalul medical, marile interese corporatiste din industria medicala nu ar mai avea nici o sansa sa-si infiga coltii cei mari in banii nostri de sanatate.

    Acum sunt destul de speriati de proiectele de reforma sanitara ale lui Obama (piata americana de profil inseamna 16% din PIB-ul american de 14.000 de miliarde de dolari) si fac presiuni serioase pentru o bresa in piata europeana, prin poarta putreda din RO. Cam asta stie ministrul, nu?

    “Baietii destepti” din domeniul marilor investitii globale au la dispozitie in viitor, pentru a face banii cei mari, urmatoarele domenii: energia, produsele alimentare, sanatatea, locuintele. Nevoile de baza ale oamenilor.
    Cu domeniul locuintelor au cam dat-o in bara in trecutul apropiat.
    Cu energia, mai amana putin asaltul, pana trece criza.
    Dar chiar si in vremuri de criza -- sau speculand constrangerile crizei, cand bugetele publice sunt mai anemice -- dau un atac la industria sanatatii. Unde pot.
    Este posibil sa poata la noi. Daca nu iese scandal cu medicii si cu pacientii.
    Domnia ta, impricinatule, esti o samanta de scandal in lumea medicala. Si fii pe pace, ideea ministeriala a taxei la internare o sa forteze germinarea scandalului si in lumea pacientilor. S-ar putea sa nu iasa pasienta cu tot cu FMI, Banca Mondiala si alti ciocli ai politicilor publice puternice.

    Altfel, toata admiratia si tot respectul meu de potential pacient, domnule doctor!

Leave a Reply


2 − = one

Subscribe without commenting