Pö Rangzen

Pö Rangzen inseamna Tibetul Liber.
Tibet. Pentru mine a inceput in copilarie cu niste carti scrise de Lobsang Rampa. Cand am aflat ca Lobsang Rampa era, de fapt, un instalator englez nascut in Devon, era deja prea tarziu: Tibetul apucase sa muste din sinapsele mele. Avusese timp sa se amestece cu povestirile despre cucerirea varfurilor Himalayene – muntele Nanga Parbat (chiar daca nu e in Tibet!) mi-a fost tinta de atins pana in 2001, cand, in plina furie de antrenament si pregatiri, am avut un accident stupid care ma va tine la distanta de Nanga pentru totdeauna probabil.
 
Lhasa, acoperisurile-ti sunt de aur,
O,  Lhasa, si totul s-a spus, s-a sfarsit,
s-a incheiat, s-a cantat, s-a jucat,
prea departe, prea tarziu,
Lhasa,
Nu voi mai ajunge la Lhasa.
http://www.presscluboftibet.org/UserFiles/potala_palace.jpg
 
Versurile astea au fost scrise de Victor Segalen, care n-a vazut nicicand Lhasa, asa cum nici eu, nicicand (iarasi, poate!) n-o voi vedea.
Apoi, Tibetul a fost Buddha.
http://media.hokubeinews.net/2007/08/01/medicine_buddha515x551.jpeg
Si ruinele de la Tsaparang:
http://www.klausdierks.com/images/Tibet_Tsaparang_4.jpg
Si o mandala care nu dureaza decat cateva clipe dupa luni de zile de munca asidua ca sa fie creata:
http://dailyheadlines.uark.edu/images/mandala.jpg
Tibetul este muntele sublimat. Gerul distilat. Linistea absoluta. Castelul de apa al Asiei. Ghetarii care se topesc. Despaduririle comunistilor. Imigrarea fortata a chinezilor pentru salarii de 3 ori mai mari decat in restul Chinei (10.000 de curve, inclusiv). Panchen Lama institutionalizat de Partidul Comunist ca sa-i atraga pe Tibetani de partea lor. Dalai Lama renegat de chinezi pentru ca niciodata n-a admis ca Tibetul este parte constituenta a Chinei.
Pe de alta parte cred ca miroase rau in casele din Tibet. Nu au hornuri si gatesc ceai cu unt de iac. Ei, si? Un tibetan inconjura muntele Kailash facand o gimnastica ingrozitoare: fiecare pas este urmat de o prosternare si de o ridicare pe varfuri cu bratele in sus:
http://www.cybernet1.com/himalaya/images/kailash_from_darchen.JPG
Fiecare pas inseamna prosternare + ridicare pe varfuri. Pas cu pas. Pas cu pas.
Tibet mai inseamna aceasta femeie:
http://www.terma.org/images/healthymother.jpg
Dar si aceasta:
http://www.gaiapartnership.org/GPimages/motherchild.jpg
Tibet, Tibet!
In anii ’50, cand China dadea semne de sete si se uita spre Tibet, UK si amicii lor US i-au lasat pe tibetani in balta. Da-i incolo! Si-asa nu erau decat vreo 6 milioane de insi, nespalati si prea bronzati, care nu prea primisera pe nimeni in vizita. Cand le-a venit bine, insa (citeste: atunci cand China s-a bagat in razboiul din Coreea!) US si UK si-au amintit subit ca in carnea Chinei sta un ghimpe de gheata. Izvorul apei lor (Huanhe si Yangtze izvorasc din Tibet).
Drept prentru care, i-au inarmat pe Tibetani, inclusiv pe calugarii budisti, traitori intr-o provincie cu nume ciudat din Nepal: Mustang. Dupa vizita lui Kissinger in China, cand US si Mao s-au imprietenit, adio bani, adio arme pentru calugari.
Da-i incolo! Nu v-am spus ca nu prea se spala si ca sunt prea bronzati? Lasa-i sa se sinucida (lucru pe care multi partizani l-au facut) – cine-i pune sa nu se aseze alaturi de noi, obezii, pe canapelele psihiatrilor?
Tibet, Tibet…
http://travellingboard.net/wp-content/uploads/2007/09/lake-in-tibet.jpg
Pö Rangzen!
http://www.youtube.com/watch?v=tWr_LAiOhAA&feature=related

2 Responses to “Pö Rangzen”

  1. 1
    Marian-Dumitrascu says:

    se spune ca daca n-ar exista Acoperisul, Lumea s-ar prabusi

  2. 2

    sunt sigur sigur de chestia asta. acoperisul ne tine.

Leave a Reply


− 2 = six

Subscribe without commenting